Camioanele terorii lovesc o Europă debusolată. Urmează baricadarea şi războiul pentru supravieţuire. Unde s-a greşit?

Puncte cheie:

• Sfârşitul ordinii liberale este tot mai aproape de noi, dacă nu cumva procesul destrămării ţesăturii de esenţă liberală, tolerantă şi deschisă a civilizaţiei occidentale deja a început;
• Teroarea islamistă va provoca inevitabil o reacţie de apărare a Europei, care va transforma politic şi, în sensul larg al termenului, cultural, Uniunea Europeană, prin aducerea la putere a celor care vor şti să-i convingă pe oameni că pot să-i protejeze de agresiunea fanatică a unui Islam care a ratat întâlnirea cu modernitatea, asupra unui Occident tot mai confuz;
• Privind spre peisajul politic în continuă schimbare din Franţa, Germania, Olanda, Austria etc., mă tem că această nouă generaţie de lideri europeni nu poate fi decât una non-liberală şi intolerantă, de esenţă autoritaristă, una care aminteşte în mod evident de discursul tinerei generaţii politice a anilor ’30 ai secolului trecut;
• Camioanele terorii lovesc o Europă debusolată. Aproape firesc, spunem astăzi cu resemnare, zorii noi ere a naţionalismului şi protecţionismului mijesc ameninţător, pe ruinele prea frumoasei petreceri europene strivite sub roţile camioanelor de la Nisa şi Berlin;
• Europa este în centrul acestui proces de declin al liberalismului, tot aşa cum, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, se afla în centrul intelectual, cultural şi politic de iradiere a liberalismului spre alte continente. Dar nici Statele Unite nu sunt departe de această stare a revoltei, a saţietăţii generalizate, a respingerii tolerării pe mai departe a atacurilor celor primiţi din exterior (în general, din lumea islamică) asupra identităţii, libertăţilor şi tradiţiilor vieţii occidentale;
• Dacă în analize precedente mă mai îndoiam asupra acestei perspective şi speram în refacerea premiselor pentru continuarea ordinii liberale şi a adâncirii integrării ţărilor de pe continent, astăzi semnele „căderii” sistemului libertăţilor şi a încrederii în Europa unită sau în alianţa transatlantică (deci în ideea strategică de Occident euroatlantic) apar peste tot, părând să anunţe evenimente şi tulburări încă şi mai grave în politica lumii;
• Baricadarea Europei în faţa asaltului Islamului politic devine, pe zi ce trece, reacţia inevitabilă a „cetăţii asediate”, reacţie pe care nu o mai putem acum decât înţelege, cu resemnare şi gust amar. Însoţită de o suită de consecinţe politice colaterale, care nu au o legătură directă cu islamismul şi terorismul dar sunt o reflectare a acestora, „baricadarea” va conduce inevitabil la oprirea integrării europene, reinventarea frontierelor, reintroducerea controalelor poliţieneşti sistematice şi redescoperirea sentimentului suspiciunii, respingerea politică a vecinăţăţilor Uniunii Europene, fie sudică, fie estică, precum şi a imigranţilor şi străinilor (xenofobie), de oriunde ar veni ei, va face apel tot mai mult la identitatea creştină şi naţională, la etnie, chiar la specificuri regionale şi identităţi locale, va spori neîncrederea în instituţiile şi politicile europene considerate „alienate”, iar la modul general va afecta Paradigma Liberală a ultimelor decenii, adâncind falia sistem versus antisistem din bătăliile politice interne;   
• Atacurile camioanelor de la Nisa şi Berlin, împotriva a două simboluri tradiţionale ale vieţii plăcute şi confortabile a Europei, respectiv „Promenada englezilor” din luxosul oraş francez de la Mediterană, chiar de Ziua Franţei, şi Târgul de Crăciun din capitala Germaniei, lovesc aşadar în inima sistemului valoric şi cultural al continentului şi declanşează reacţia de autoapărare a naţiunilor europene în faţa agresiunii radicalismului islamic;
• Oarecum suprinzător şi contradictoriu, asasinarea în aceeaşi zi a ambasadorului rus la Ankara plasează Rusia de aceeaşi parte a baricadei acestui uriaş război cultural, ca efect al confruntării din Siria, în care Rusia a intervenit masiv împotriva rebelilor din Alep. Occidentul şi Rusia par astăzi de aceeaşi parte a baricadei (spun deocamdată doar „par”), ceea ce va facilita iminentul dialog Trump-Putin de la începutul lui 2017, deşi interesele geostrategice ale Rusiei în Europa au fost până acum şi vor fi în continuare contrare ordinii liberale susţinute de Uniunea Europeană şi Statele Unite;
• Am mai spus-o şi cu alte ocazii, ne aşteaptă un război lung şi greu, de uzură. Fiecare generaţie are în destinul ei să poarte un război, fierbinte sau rece, convenţional sau hibrid, explicit sau implicit, un război care retrasează ordinea mondială şi reformulează valorile dominante. Acesta, pe care îl vedem în plină desfăşurare, este războiul generaţiei noastre, războiul de supravieţuire a sistemului libertăţilor purtat cu duşmanii liberalismului, fie ei din exteriorul sau din interiorul lumii noastre. Iar falia acestei confruntări se adânceşte pe zi ce trece;
• La întrebarea „Unde s-a greşit?”, cel mai facil răspuns, speculat politic copios de consorţiul în ascensiune Trump – Le Pen – Nigel Farage – Geert Wilders – Frauke Petry – Norbert Hoffer (şi de alţii care vor veni pe aceeaşi linie) pare a fi: „prea multe libertăţi”, „prea multă generozitate”, „prea multe drepturi pentru străini”, „prea mult s-au închis ochii”, „trebuie să punem piciorul în prag”. Problema este că, aşa cum arată lucrurile astăzi, la Nisa, Bruxelles, Paris sau Berlin, sunt tot mai puţine argumente şi date pentru a-i contrazice cu succes. Intrăm în epoca exagerărilor, în care un exces într-un sens determină un exces în sens opus;
• Din nefericire pentru lumea în care trăim, imigraţia are într-adevăr, în prezent, un efect negativ puternic în politica Europei şi a Statelor Unite şi poate distruge orice lider sau guvern care nu înţelege că oamenii vor să i se spună urgent STOP, cel puţin un timp. O fi sau nu o fi corectă ideea, dar asta este ceea ce vor oamenii acum. Ar fi deci bine ca inclusiv cancelarul Merkel să înţeleagă rapid şi corect acest mesaj de nemulţumire şi această tensiune care pluteşte în aerul politic al Europei şi să îşi ajusteze discursul şi măsurile, înainte de a fi prea târziu, pentru ea şi pentru Uniunea Europeană. Cu atât mai mult cu cât Germania, Franţa, Olanda (foarte posibil şi Marea Britanie, cred eu) intră în an electoral.      

 

*

Între atacarea Târgului de Crăciun de la Berlin şi asasinarea ambasadorului rus de la Ankara există mai mult decât simpla coincidenţă a unor atacuri teroriste desfăşurate în aceeaşi zi. Chiar dacă Rusia a avut şi are interese strategice divergente faţă de cele ale Occidentului, atât în Europa cât şi în Orientul Mijlociu, s-a întâmplat ca intervenţia masivă a Rusiei în Siria/Alep, împotriva rebelilor, să o plaseze conjunctural de aceeaşi parte a baricadei, adică de partea ţintelor terorismului islamic. Este interesant de urmărit, în acest sens, declaraţia plină de empatie a preşedintelui Putin faţă de Germania şi familiile victimelor de la Berlin precum şi de condamnare fermă a atacului criminal de la Târgul de Crăciun. Este un moment pe care, dacă va şti să îl joace cu inteligenţă, Putin îl va folosi pentru a capta bunăvoinţa liderilor occidentali şi a opiniei publice, atât în perspectiva mult aşteptatului dialog cu preşedintele Trump, în primele luni din 2017, cât şi pentru ridicarea sancţiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei, în iunie. 

Pentru a clarifica succint tema asasinării ambasadorului rus (căci, dincolo de tragismul evenimentului, nu sunt de fapt prea multe de spus pe acest subiect), îi voi contrazice din start pe cei care prezic, după modelul atentatului de la Sarajevo din 1914, „izbucnirea celui de-al treilea război mondial”, acum pe baza unui conflict militar ruso-turc, spunându-le limpede că nu se va întâmpla aşa. Relaţiile ruso-turce îşi vor urma cursul de îmbunătăţire început după tentativa de lovitură de stat din vară împotriva lui Erdogan, curs determinat în principal de divergenţele pe care deopotrivă Moscova şi Ankara le au în prezent cu Statele Unite şi cu Uniunea Europeană, şi de ideea că o apropiere între cele două ţări, la care să se adauge eventual şi Iranul, le-ar face mai puternice şi capabile să construiască o contrapondere strategică importantă la blocul european şi euroatlantic. Deci, Putin nu va sacrifica interesele de politică externă ale Rusiei pentru a sancţiona regimul Erdogan, nici dacă se va dovedi că autorităţile de la Ankara îl aveau în atenţie pe tânărul poliţist turc pentru radicalizare islamică, ceea ce ar echivala cu o culpă indirectă.

Cu mult mai numeroase şi mai adânci consecinţe politice s-ar putea solda atacul terorist de la Berlin, venit într-un moment cum nu se poate mai prost pentru Angela Merkel şi Uniunea Europeană. Combinaţia între un atac terorist în Germania şi ideea (deocamdată nedovedită!) că acesta a fost posibil sau chiar facilitat de „politica porţilor deschise” faţă de imigraţia din Orientul Mijlociu, ar putea deveni fatală carierei politice strălucite a Angelei Merkel. Nu spun că aşa se va întâmpla cu certitudine, căci la ora la care scriu această analiză identitatea autorului atacului este necunoscută publicului, dar posibilitatea unei „aranjări nefaste a aştrilor” există, din păcate, chiar şi în stabila Germanie. Revendicarea atacului de la Berlin de către Statul Islamic nu este de bun augur pentru anul electoral 2017, suflând cu putere în pânzele Alternativei pentru Germania, conduse de Frauke Petry. Rămâne de văzut dacă atentatorul (atentatorii) erau sau nu din valul celor intraţi ca refugiaţi în Germania/Uniunea Europeană, chiar în cursul acestui an, sau erau rezidenţi mai vechi, cu cetăţenie germană sau europeană, din prima sau a doua generaţie de imigranţi. Nuanţele ar fi diferite, ca şi nivelul de blamare al Angelei Merkel, deşi tema mare a migraţiei ar fi aceeaşi iar dezbaterea privind „baricadarea Europei” ca ultimă soluţie de supravieţuire civilizaţională nu ar fi diferi prea mult.

Ne temem cu toţii că asemenea atacuri ar mai putea avea loc în Europa, chiar în următoarele zile, aşa cum au atenţionat în noiembrie serviciile americane de intelligence. La climatul politic actual de pe continent, marcat de tensiuni şi frustrări explozive, orice nou atac terorist poate forma un „cocktail Molotov” care să arunce în aer stabilitatea democraţiilor europene, oricum afectate de neîncrederea în politicile şi instituţiile Uniunii Europene.

Camioanele terorii par astăzi simbolul cel mai agresiv şi mai ameninţător al marilor pericole care pândesc Uniunea Europeană, precum şi semnul premonitoriu al schimbărilor politice şi culturale care urmează. Oamenii cer insistent acţiune şi soluţii dar acestea întârzie. Liderii europeni nu par să le aibă la îndemână. Opozanţii şi mai ales radicalii au în schimb, ca întotdeauna, sacul plin cu „soluţii”, cu critici şi cu promisiuni. Se încheie un an 2016 mizerabil pentru Uniunea Europeană, dar privim deja cu îngrijorare spre un 2017 care ar putea aduce punctul culminant al crizei structurale a Occidentului, precum şi momentul în care imensele provocări care au erodat deja fundaţia încrederii în ordinea liberală postbelică ar putea da lovitura decisivă însăşi Ideii Europene.