Ziua Armatei României, sărbătorită în Baia Mare
O serie de manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Armatei României vor fi organizate vineri, 25 octombrie, în Baia Mare. La Monumentul Ostaşului Român va fi organizată o ceremonie militară, se vor depune jerbe şi coroane de flori, iar la Cercul Militar Baia Mare va fi organizat un simpozion.
La manifestarea care se va desfăşura începând cu orele 10.00, la Monumentul Ostaşului Român, de la intrarea în Parcul “Regina Maria”, au fost invitaţi să participe parlamentari, instituţii locale şi judeţene aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Transmisiuni Speciale, Asociaţiile cadrelor militare în rezervă şi retragere, ale veteranilor de război, cultul eroilor, servicii publice deconcentrate, sindicate, culte religioase, reprezentanţi din învăţământul preuniversitar şi universitar, partide politice şi reprezentanti ai societăţii civile.
Ceremonia va debuta cu prezentarea Onorului oficialităţilor judeţene şi locale, salutul drapelul de luptă şi trecerea în revistă a Detaşamentului de Onoare. Va fi intonat Imnul Naţional al României de către Fanfara municipală “Millennium Band” şi va fii oficiat serviciul religios de către un sobor de preoţi. Se vor depune coroane şi jerbe de flori la Obeliscul Cimitirului Comemorativ şi la Monumentul Ostaşului Român. Ceremonia se va încheia cu defilarea Detaşamentului de Onoare.
În cadrul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Armatei României, la Cercul Militar Baia Mare va fii organizat un simpozion în data de 24 octombrie 2013, de la orele 11.30. Totodată, joi 24 octombrie a.c., reprezentanţi ai CMJ Maramureş şi ai Batalionului 612 Artilerie Antitanc “Maramureş” vor participa la acţiunea “ Armata în şcoli”, care se va desfaşura la Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai” din Baia Mare.
De asemenea, în perioada 23-24 Octombrie, are loc Campionatul de minifotbal între structurile Garnizoanei Baia Mare, în cadrul “Cupei 25 Octombrie”.