Zacuscă, miere şi conserve de carne pentru amărâţii din Maramureş
Un număr de 48.076 de maramureşeni care provin din categoriile defavorizate vor primi în perioada următoare alimente gratuite în cadrul Programului European PEAD. Aceştia fie sunt beneficiari ai venitului minim garantat, fie au pensii mai mici de 400 de lei, sunt şomeri, veterani de război sau văduve ale acestora, sau au un handicap grav şi nu sunt instituţionalizaţi. Beneficiarii au dreptul la aproximativ 44 de kilograme de produse alimentare.
„Cantităţile de produse diferă sensibil de la o categorie la alta, dar produsele sunt aceleaşi”, a precizat Dumitru Dumuţa, secretarul Consiliului Judeţean Maramureş.
Ce alimente vor primi maramureşenii
Dacă anul trecut maramureşenii au primit pe lângă făina de grâu, făina de mălai, ulei, zahăr, pastă de tomate, paste făinoase şi orez, biscuiţi și suc de roşii, în acest an vor primi câte trei borcane de zacuscă, între 0, 25 şi 0, 50 kilograme de miere şi câte patru sau cinci conserve de carne.
„Pentru Maramureş au fost alocate 918 tone de făină de grâu, 500 de tone de făină de mălai, 41, 5 tone de paste făinoase, 310.000 de litri de ulei, 79, 5 tone de roşii în suc propriu, 45 de tone de zacuscă, 17, 2 tone de miere, 63, 5 tone de conserve de carne de pors şi 162, 6 tone de zahăr”, a enumerat Dumitru Dumuţa.
Aceste alimente vor ajunge la beneficiari cel mai târziu în luna ianuarie, în funcţie de cum ajung la Consiliul Judeţean de la distribuitori, şi cum sunt date mai departe către primării.