Un tânăr care conducea un scuter, lovit mortal de tren
Un tânăr care conducea un scuter a fost lovit mortal de tren, în noaptea de miercuri spre joi, în apropierea oraşului Seini. Echipajul de poliţie aflat la locul accidentului a precizat că, cel mai probabil, tânărul în vârstă de 23 de ani a forţat trecerea pasajului de cale ferată crezând că va reuşi trecerea înaintea ajungerii trenului. Poliţiştii au găsit şi o urmă de frânare, semn că tânărul văzuse trenul dar drumul pietruit nu l-a ajutat.
Mecanicul trenului Inte Regio 4090 Bucureşti- Baia Mare- Satu Mare a declarat anchetatorilor că a semnalizat acustic conform procedurilor că se apropie de zona de trecere, însă tânărul, probabil, a mizat că va reuşi să treacă pasajul de cale ferată.
Acesta a fost târât de tren peste 50 de metri. Medicii SMURD sosiţi la locul accidentului n-au avut cum să-l salveze constatând doar decesul acestuia.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că tânărul născut în oraşul Tăuţii Măgherăuş, venit recent din Italia, a participat la nunta surorii sale de curând, iar la sfârşitul acestei săptămâni urma să se întoarcă la muncă. Acesta îşi vizitase un prieten care lucra la o fermă din oraşul Seini.
‘Poliţiştii de Transporturi Feroviare din Baia Mare au fost sesizaţi despre faptul că trenul Inter Regio 4090 care circula pe relaţia Bucureşti Nord – Baia Mare – Satu Mare a surprins şi accidentat mortal un scuterist. În urma accidentului două trenuri au înregistrat întârzieri de 66 minute respectiv 59 minute’ a declarat comisar şef al Poliţiei Transporturi Feroviare, Ştefan Bora.
Trupul tânărului a fost transportat la spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare pentru ca în urma necropsiei să se stabilească motivul decesului.