Proiectul Roșia Montană/ Specialiştii băimăreni promovează în parlament alternative

Specialiştii care au lucrat la Aurul SA, compania australiană care a prelucrat pirita auriferă de pe raza municipiului Baia Mare, dar şi Jack Goldstein, inventatorul băimărean care a brevetat o licenţă de extregere fără cianuri a aurului, îşi vor prezenta punctele de vedere la Bucureşti în faţa comisiei speciale care a fost creată în parlament pentru proiectul Roşia Montană.

Propunerea aparține deputatului Mircea Dolha, singurul parlamentar maramureşean care face parte din comisie. „Am aprobarea comisiei parlamentare să duc la Bucureşti inclusiv inventatorii pe seama cărora s-a făcut atâta tam-tam în ultimele zile. Până acum nimeni nu a vrut să asculte ce spuneam eu când eram la primăria Baia Mare, în 2010, când a fost referendumul anticianură în oraş. Atunci nimeni nu a vrut să asculte că inventatorii aceştia au nevoie de bani să-şi ducă invenţia de la stadiul de micro laborator la stadiul macro, de a putea funcţiona. Am avut discuţii inclusiv cu cei de la Romaltyn care au spus că sunt dispuşi să ajute ei cu bani. Deci, inventatorii vor veni la Bucureşti în frunte cu Jack Goldstein pentru a discuta cu cei din comisie”, a precizat Mircea Dolha. Deputatul afirmă că inginerul Aurelian Brâncuşi, fost şef tehnologic în cadrul companiei miniere a metalelor preţioase şi neferoase „Remin” Baia Mare şi fost şef al comisiei de valorificare a sterilului de flotaţie, a primit rolul de consilier tehnic personal, pentru a povesti în cadrul comisiei experienţele băimărenilor legate de poluare.

Specialist în cianuri

Aurelian Brâncuşi are 79 de ani şi lucrează în Baia Mare din anul 1958. A trecut pe la  toate instalaţiile de preparare din zonă şi, în ultima perioadă a fost şef la centrala minelor şi responsabil de proiectul de valorificare a sterilelor de flotaţie care s-a materializat sub egida societăţii mixte aurul sa. Aceasta era constituită din compania australiană Esmeralda Corporation, cu o participaţie de 50%, Remin SA şi alţi acţionari mai mici. „Ideea valorificării metalelor preţioase din sterilele de flotaţie nu este o descoperire a noastră, ci este o practică mondială în sensul valorificării depozitelor de rezidii rezultate din activităţi anterioare miniere, unele dintre ele generate de aşa-numitele „Golden-Rush” -goana după aur-, aşa ceva a fost în Australia în 1934 şi 1872, a fost în Alaska în 1894, au fost în California, în Africa de Sud, în Noua Zeelandă”,  a precizat inginerul.

„ Erau create de micii «gozari» -așa le zice la ăştia, care spală la «şaitroc» nisipul respectiv şi reţin aur, iar nicipul care-i excedentar îl aruncă pe o grămadă. Aşa s-au creat nişte depozite de milioane de tone. Unul dintre ele l-am văzut şi eu în Australia, la Koban, avea aproape 2.000.000 de tone, depozite care au fost încorporate, prin dezvoltare edilitară, au rămas în oraş”, a mai adăugat acesta. Pentru a scăpa de ele şi pentru a le valorifica eficient, s-au creat instalaţii temporare de valorificare a acestora. „Se venea cu instalaţia lângă grămada de material, se epuiza grămada, instalaţia pleca şi terenul rămânea liber”, a explicat Aurelian Brâncuşi.

România deţine licenţa pentru procesarea cu cianuri

O acţiune similară a avut loc şi în Baia Mare, unde depozitul de pirite de aproximativ 5.000.000 de tone din Iazul Meda a fost prelucrat prin tehnologia de cianurare şi sorbţie pe cărbune „CIP” (Carbon In Pulp), procedeu aplicat industrial de circa 55 de ani. Potrivit specialistului, România deţine licenţa pentru acest procedeu şi  nu ar mai trebui achiziţionat încă o dată, aşa cum susţin reprezentanţii Gabriel Resources. „Baia Mare şi România dispun de procedeul acesta, l-au cumpărat, adică participaţiunea la capitalul social al societăţii mixte Aurul SA, care a fost de 6.000.000 de dolari, eu o subînţeleg că constituie în egală măsură şi plata tehnologiei, plata licenţei”, a explicat Aurelian Brâncuşi.

„De ce australienii şi noi nu? Noi nu puteam face aşa ceva atunci. Acum 20 de ani nu puteam face aşa ceva şi trebuia să contactăm bani pentru a plăti manageri. Remin era subvenţionată şi atunci singura soluţie a fost asocierea şi ne-am asociat în Compania Aurul SA, care aplicând tehnologia CIP a prelucrat depozitul de 5.000.000 de tone de la Meda”, a mai adăugat Brâncuşi.

Aproape şapte decenii de cianuri în Baia Mare

La jumătatea anilor e90, atunci când s-a luat decizia de a eradica cele 5.000.000 de tone de steril care constituiau Iazul Meda şi care se aflau în mijlocul oraşului, decizia a fost luată strict ecologic. „Atunci când s-a hotărât realizarea proiectului Aurul la Baia Mare, fundamentul lui a fost în special ecologic. S-a plecat de la premisa  că eradicarea celor 5.000.000 de tone de steril din mijlocul oraşului Baia Mare constituie o chestiune exclusiv legată de dezvoltarea oraşului. Poluatorii mari care erau la NR, Romplumb şi Phoenix, împierdicau sau anulau orice fel de preocupare legată de mişcarea oraşului înspre munte. Şi atunci Baia Mare era înspre Groşi sau înspre dealuri. Acolo era grămada de steril, gara, şi cele două ieşiri spre Satu Mare şi spre Cluj. Oraşul era prins între cele două, era pur şi simplu sufocat. Acesta a fost argumentul care a salvat proiectul. Fără acest argument nu-l aproba niciodată nimenih, spune inginerul. Aprobarea proiectului s-a făcut de Ministerul de Finanţe prin alocarea subvenţiei de 6.000.000 de dolari, dar potrivit specialistului a primat argumetul ecologic.

„ Amplasamentul de acolo a fost stabilit forțat. La vremea de atunci, preţul aurului era de 265 de dolari uncia, adică uncia are 31 de grame, însemna opt dolari şi ceva pe gram. În prezent aurul este de 50 -55 de dolari gramul. La 256 de dolari uncia, proiectul degaja «cash-flow» adică avea profit dar în ce condiţii? În condiţiile în care amplasarea era acolo cu toate serviciile asigurate: energie, apă, canalizare”, a mai adăugat Aurelian Brâncuşi. Totuşi, acesta a mai amintit că de la Uzina de preparare până la Dealul Dura (n.red., la ieşirea din oraş) nu era amplasată nicio construcţie şi chiar şi amplasarea în acea locaţie a presupus mutarea unei halde de steril de câteva zeci de tone.

„Uzina Romaltyn ar trebui relocatご

În ciuda faptului că a lucrat zeci de ani cu pirită şi cianuri şi a fost unul dintre cei care a militat pentru amplasarea uzinei în locul în care este, inginerul susţine că uzina trebuie relocată. „Eu am militat pentru chestia asta atunci. La ora asta dacă mă întrebaţi pot să vă spun iarăşi ferm: nu mai este locul ei acolo. În 1999 când a pornit instalaţia, erau resurse de 15 milioane de tone, 5 milioane de la Meda şi 10 de la Satu Nou, care se prelucrau în patru ani cu o medie de circa 10.000 de tone pe zi. Asta era capacitatea acestei instalaţii şi planificarea era ca în 2004 să ne strângem mâna şi să ne vedem de treabă, iar prevederea care o aveau în «Head of Agreement» încheiat atunci cu Australia, era aceea că probabil ca la terminarea proiectului, Reminul va dori să cumpere instalaţia. Avea drept de preempţiune şi se continua, «în cazul în care Remin nu doreşte să cumpere, instalaţia se desface în bucăţi şi se valorifică pe bucăţi. Noi stăm şi discutăm despre Romaltyn absolut artificial pentru că problema trebuia rezolvată în 2004. Astăzi instalaţia trebuie relocată. Nu este locul ei în oraş. Manipulează peste 2.000 de tone de cianuri pe an. Este probabil că nu se va întâmpla nimic, dar trebuie eliminată probabilitatea de 1 la 1.000.000, indiferent de măsurile care se adoptă”, a punctat specialistul.

 „Nicio metodă alternativă nu este comparabilă cu cianuraţia”

În ceea ce priveşte procesul de extragere al metalelor preţioase, indiferent de materialul din care provin, pirite sau minereu, specialistul este ferm: „cianuraţia este singura metodă”. „Orice se discută, orice se vorbeşte, sunt zeci de alternative tehnologice, îmi pare rău, niciuna nu este comparabilă cu cianuraţia. Niciuna”, spune Aurelian Brâncuşi. În Baia Mare, cianuraţia s-a pus în exploatare în anul 1938, făcută cu o firmă germană prin intermediul unor români şi a unei firme maghiare şi a funcţionat până în anul 2004.

„ Oricât ar părea de ciudat, paradoxal, nu a murit nimeni acolo, dar asta nu trebuie să ne îndemne să facem afirmaţia că cianura nu este periculoasă. Sigur că este periculoasă. Dovadă este avaria care s-a produs şi consecinţele care au fost în ianuarie 2000, atunci când s-a rupt depozitul de steril de la Bozântah, a subliniat inginerul.

„Eu nu ştiu în ce constă licenţa celor de la Roşia Montană, dar o bănuiesc. Licenţa trebuie să fie exploatarea în carieră prin explozii masive, bănuiesc, şi tehnologia de dizolvare a metalelor preţioase în soluţia de cianură, deci tehnologie CIP şi sorbţia complexului cianic format pe cărbune. „România dispune de aşa ceva, motiv pentru care eu am considerat că această comisie parlamentară, cu cea mai bună intenţie, nu poate ocoli experienţa pe care o are Baia Mare şi depozitul de informaţii şi date care nu este a lui Romaltyn, este a altora, care s-au ocupat de problema asta. Adică arhiva de la Romaltyn nu este a lui, el a dobândit-o, dar este o avere inestimabilă şi care, cel puţin părerea mea este această comisie ar trebui, prin efectul legii, să se folosească de informaţiile care există acolo pentru a lămuri o serie întreagă de aspecte legate de proiectul de la Roşia Montană”, concluzionează  specialistul.