Oficialităţile caută soluţii pentru locuitorii din Bârsana
La Bârsana este necesară construirea unui pod peste Valea Izei, mai multe familii fiind izolate în acest moment. Alături de prefectul Anton Rohian, care a efectuat marţi, 17 septembrie 2013, o vizită de lucru în zonă, la faţa locului s-au aflat viceprimarul comunei Bârsana, Teodor Ştefanca, şeful Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa, ing. Dorel Canta şi Stelian Ivaşcu inginer şef al S.G.A Maramureş.
Cu această ocazie, s-a încercat identificarea locaţiei în vederea realizării unui pod peste Valea Izei, care să facă legătura între un cătun de 64 de case şi aproape jumătate din suprafaţa agricolă a Bârsanei, de centrul comunei. Cei prezenţi au analizat câteva locaţii unde s-ar putea face investiţia, urmând ca săptămâna viitoare să fie luată o decizie în acest sens.
La ora actuală, în zonă se circulă pe o punte pietonală improvizată ce se află în apropierea Mănăstirii Bârsana. Prefectul Anton Rohian a dat asigurări că va purta discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu, în vederea alocării fondurilor necesare realizării investiţiei.
Tot în cursul zilei de marţi, prefectul Anton Rohian a fost prezent la Moisei pentru a analiza stadiul lucrărilor la Monumentul Martirilor din localitate. Alături de primarul comunei Toader Şteţcu, reprezentantul Guvernului în teritoriu a stabilit măsurile care trebuie luate în vederea finalizării lucrărilor până la mijlocul lunii octombrie 2013.
Opinii
OPINIE | Să iubim Crăciunul, pentru că e miracolul vieţii
Peste câteva ore doar, vom simți cu toții bucuria Naşterii Lui. Și vine vremea
De la un palaneț împărțit la trei, în România, la farfuria cu escargots la Ritz
Cineva mi-a reprodus discuția dintre trei tineri studenți care coborau de la Clinici.
Liberalii oficializează segregarea şcolară, în siajul gândirii USR
Guvernul a identificat două nevoi reale. Pe de o parte, copiii au nevoie să fie
Congresul PNL. Cine strică marfa o plăteşte
Nu daţi vrabia din mână, oameni buni, pe cioara nebună de pe gard, îi conjură
Apocalipsa după UNTOLD. Pista de atletism distrusă, iar gazonul de un milion de euro e înlocuit cu unul de 180.000
An după an daunele materiale provocate de cel mai mare festival de muzică electronică
ADVERTORIAL
[P] Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”
Comunicat de presă lansare proiect „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”
Sănătatea Ochilor la Vârsta a Treia: Ghid Complet de Prevenție și Tratament
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, corpul nostru trece prin numeroase transformări, iar ochii
Hipermarketul Auchan Iulius Mall a fost modernizat. Clienții sunt așteptați cu oferte exclusive și surprize atractive, intr-un nou concept modern de cumpărături
Până pe 5 octombrie clienții au parte de oferte exclusive și de beneficii speciale prin cardul
Destinație de vacanță
Clujul s-a asociat cu județele Alba și Bihor pentru dezvoltarea turistică a Țării de Piatră din Apuseni
Consilierii județeni au adoptat astăzi proiectul de asociere pe 10 ani între județele Alba,
Ofertă irezistibilă pentru un sejur la mare. A început ”Litoralul pentru toți”
Românii pot petrece, începând de astăzi, un sejur pe litoralul românesc cu preţuri ce pornesc
Arteră spre inima Balcanilor (III): Bosnia și Herțegovina, încremenită în proiect
Pe lângă Szeged-Belgrad-Niș-Skopje, o altă arteră care ajunge în inima Balcanilor este prin
Cele mai recente articole

15 jucătoare aflate în TOP 100 WTA – pe tabloul principal la a 6-a ediție a Transylvania Open

Cine mai dă doi bani pe cultură în era AI?

Program nou pentru linia A1 Expres de la Aeroportul Internațional Cluj

Program special al transportului public de Sărbători și în noaptea de Revelion

Programul de circulație al mijloacelor de transport public valabil în perioada 24 – 28 decembrie 2025

Curse suplimentare ale Tramvaiului lui Moș Crăciun

Tramvaiul lui Moș Crăciun revine în Cluj-Napoca prin grija CTP
![[P] Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”](https://transilvaniareporter.ro/wp-content/uploads/2025/04/HEADER-45x45.png)
[P] Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”

Târguri de Crăciun la Cluj-Napoca, în acest weekend: ghid cu produse handmade și creații locale

Anunț al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca privind devierea unor trasee