Minor ucrainean, cercetat pentru contrabandă şi trecere ilegală a frontierei
Un tânăr de 17 ani din Ucraina a fost prins, miercuri seara, de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sarasău, în timp ce transporta tigări de contrabandă şi traversa ilegal frontiera, pe raza localităţii Remeţi.
Potrivit unui comunicat de presă remis joi de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, în urma verificărilor, poliţiştii au descoperit în apropierea liniei de frontieră cu Ucraina 11.000 pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de peste 98.000 lei.
Poliţiştii au anunţat şi autorităţile de frontieră ale statului vecin, în vederea cercetării evenimentului în comun. Ucraineanul a fost dus la sediul Sectorului PF Sarasău în vederea continuării cercetărilor, asupra tânărului fiind descoperit un baston telescopic, pe care acesta a declarat că îl folosea pentru autoapărare.
Tânărul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat, iar ţigările au fost confiscate.