Maratonul Ursoii 2013 a fost câștigat de băimăreanul Ștefan Libotean

Maratonul Ursoii este deja o tradăţie

La Ieud, sâmbătă, 17 august, s-a desfășurat cea de-a opta ediție a Maratonului Ursoii, singura competiție de alergare pe lungă distanță din Maramureș dedicată sportivilor amatori. Opt concurenți, printre care un italian și un francez stabilit în Ieud, s-au înscris în cursă, rezervată oamenilor puternici, încrezători în condiția lor fizică și psihică. Aceștia au avut de parcurs o distanță de circa 20 de kilometri.

Startul s-a dat la ora 9.00 dimineața din fața sediului Primăriei Ieud, iar concurenții au avut de urmat traseul: Plopșor, cantonul silvic, Solotruc, Gura Ursoii, Fundul Ursoii și retur. Alergarea s-a făcut într-un cadru natural spectaculos, însă pe un traseu dificil, cu mai multe porțiuni în pantă, ce a solicitat la maximum sportivii amatori participanți la Maratonul Ursoii 2013. Cu toții au trecut linia de sosire și, chiar dacă nu au ajuns printre primii, au rămas cu satisfacția de a încheia istovitoarea competiție.

Pe locul întâi s-a clasat Ștefan Libotean, un tânăr de 20 de ani din Baia Mare, care a fost cronometrat într-o oră, 11 minute și 49 de secunde. Acesta a fost urmat de alți doi băimăreni, Iuliu Victor Grec și Vasile Mirel Hreniuc. Finish-ul a fost foarte strâns, pentru că ocupanții locurilor de pe podium au fost despărțiți de câteva secunde.

Premiile au fost în valoare de 1.000 de euro și au constat în bani, cupe, tricouri. Locul 1 a fost răsplătit cu 200 de euro, locul 2 cu 100 de euro, iar concurentul ajuns pe a treia poziție a fost recompensat cu 50 de euro. Premierea a avut loc în fața Primăriei Ieud, fiind făcută de către primarul Nicolae David și Vasile Dunca.

Inițiativa organizării întrecerii sportive îi aparține unui “fiu al satului”, care s-a stabilit de mai mulți ani în Italia fără să uite însă de plaiurile natale. În urmă cu opt ani, Vasile Dunca Boboiog și-a propus să organizeze anual o competiție prin care să promoveze activitățile sportive și în care să atragă tot mai mulți tineri din comună, considerând că aceștia s-au îndepărtat prea mult de un stil de viață sănătos. Astfel, în fiecare vară, cu prilejul „Întâlnirii fiilor satului Ieud”, acesta și-a pus planul în aplicare, organizând întrecerea atât pentru consăteni, cât și pentru toți cei amatori de mișcare în natură.

Organizatorii Maratonului Ursoii 2013 și-au propus să continue o tradiție începută în urmă cu opt ani și să încurajeze mișcarea în natură.

Distribuie:

Postaţi un comentariu