Întâlnire de grad „zero” între preşedintele Traian Băsescu şi senatorul Ciprian Rogojan

Senatorul s-a întâlnnit cu preşedintele în largul Mării Negre

Întâlnirea între Preşedintele Traian Băsescu şi senatorul Ciprian Rogojan a avut în largul Mării Negre, unde cei doi înalţi semnitari se află în concediu.

„L-am privit întotdeauna ca pe un lider. Unul de care te apropii cu emoţia de a nu greşi şi de a te ridica la nivelul remarcilor sale spirituale. Mereu l-am asociat cu imaginea preşedintelui suficient de puternic pentru a trece de două tentative de suspendare, un preşedinte care s-a impus şi s-a făcut respectat în faţa instituţiilor statului.

Recent, am avut surpriza să constat că Traian Băsescu este mult mai ancorat (că tot am fost la mare) în realităţile prezente decât am fi tentaţi să credem. L-am întâlnit în largul mării, unde, departe de scutul SPP-iştilor, se destindea cu şalupa. A urcat pe vasul pe care eram şi, la cât de firesc m-a salutat, preţ de câteva secunde am avut impresia că ne dădusem întâlnire în acel loc. Că ne ştiam de când lumea şi că aştepta să îi aduc veşti de acasă.

A fost ceea ce aşteptam să văd în spatele costumului prezidenţial. Un om direct, simplu în exprimare, cu o memorie debordantă, care dădea impresia că ştie fiecare colţ din ţara asta, cu bune, cu rele, un om în a cărui privire îţi citeşti răspunsul propriilor întrebari nerostite. Avea o replică pentru orice. Am povestit de toate. De la politică, la Maramureş şi tot ce poţi vorbi cu un om în… largul mării.

Inevitabil, am ajuns şi la muzică. S-a arătat dezamăgit că am renunţat la proiectul Sistem, după mai bine de zece ani de scenă. Şi-a adus aminte de 2005 şi de momentul Eurovision. În timp ce vorbea, mi-l imaginam pe preşedinte stând în fotoliu şi urmărind o trupă de «nebuni frumoşi», într-un spectacol de talie europeană. Au trecut opt ani de atunci. Între timp, el a mai câştigat un mandat, iar eu m-am apucat de o altă «nebunie». Politica. Deocamdată, nu regret. Sunt prea tânăr pentru asta”, scrie senatorul pe pagina personală de pe o reţea de socializare.

Distribuie:

Postaţi un comentariu