Gabriela Hofer a fost aleasă preşedinte executiv PSD Baia Mare
Sala Millennium din Baia Mare a fost gazda şedinţei de alegeri care a completat Biroul Permanent Municipal PSD Baia Mare. Preşedintele ales în Conferinţa Municipală Dumitru Matei a fost cel care a deschis aceste lucrări a celei mai mari organizaţii PSD din Maramureş. După ce a exprimat un punct de vedere, a predat ştafeta preşedintelui PSD Maramureş Gabriel Zetea care a prezentat conferinţei prezidiul din care au făcut parte deputaţii Gheorghe Şimon şi Călin Matei, Ana Moldovan, Gabriela Hofer, Dumitru Matei, Gabriel Zetea, Ioan Dobra şi Ciprian Cozoplean. S-a intrat în ordinea de zi pe care au fost trecute patru puncte: prezentarea programului de activităţi a organizaţiei pentru perioada următoare, dezbaterea şi adoptarea unor puncte de vedere asupra principalelor teme sociale, politice sau economice de interes pentru comunitate. A urmat alegerea noii structuri de conducere a PSD Baia Mare. Astfel, aceasta se prezintă în felul următor.
Preşedinte – Dumitru Matei, preşedinte executiv – Gabriela Hofer, secretar executiv – Drulea Cosmin, trezorier – Butuza Cosmin. Totodată, au mai fost aleşi 9 vicepreşedinţi: Deghid Viorel – Departament sănătate, Pintea Sorina – Departament social, Crăciun Marius – Departament Educaţie, Tuns Călin – Departament mediu de afaceri, Pîrvu Ionuţ – Departament juridic, Ştefan Ovidiu – Departament Administraţie, Salih Eryaz – Departamentul de cadre, Dobra Ioan Teodor – preşedinte Organizaţia de Pensionari Social-Democraţi Baia Mare, Cozoplean Ciprian – preşedinte TSD Baia Mare, precum şi 18 membri ai Biroului Permanent Municipal: Ilie Tudorel, Mircea Guran, Meteş Alexandru, Buta Viorel, Călin Lupşe, Ferţigan Mariana, Boroş Rodica, Bizo Maria, Florian Sălăjean, Făt Ioachim, Pop Marius, Oroianu Ioan, Petre Ileana, Cărăuşan Elena, Rus Alin, Nemeş Radu, Hidecguti Gheorghe şi Fiţa Adrian. În funcţia de purtător de cuvânt a fost ales dr. Pop Rareş.