Fostul ministru al Educaţiei îi solicită scuze preşedintelui CJ. Ce îi răspunde Zamfir Ciceu

Senatorul îi solicită preşedintelui CJ să facă publice motivele care împiedică desfășurarea programului "Cornul şi laptele" în Maramureş

Senatorul PSD Liviu Marian Pop, fost Ministru al Educaţiei, îi cere președintelui Consiliului Județean Maramureș, Ciceu Zamfir, să-și ceară public scuze de la cei aproximativ 51.000 de elevi, care până în prezent nu beneficiază de programul „Cornul și laptele”, în condițiile în care aceștia au început școala de o lună.

„Din cauza întârzierilor în cadrul licitației, zilnic se irosesc 5.000 de lei, iar cei care pierd sunt copiii. Până în momentul de față s-au pierdut 150.000 lei, iar din datele pe care le avem se vor mai pierde alți 100.000 lei. Defapt sunt 176 de zile în care elevii beneficiază de program. În primele 30 de zile de școală, elevii maramureșeni nu au primit nimic, iar din cauza întârzierilor procedurale și legislative nici în următoarele 20 de zile nu va debuta programul «Cornul și laptele» în școlile din Maramureș”, a precizat parlamentarul.

Senatorul îi solicită preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş să facă publice motivele care împiedică desfășurarea acestui program și în județul Maramureș, în condițiile în care elevii din majoritatea județelor din ţară beneficiază deja de programul „Cornul și laptele”.

În replică la acuzaţiile făcute de fostul ministru al Educaţiei, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu, a precizat că instituţia pe care o coordonează nu este responsabilă de întârzierea produsă.

„Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş a transmis cu întârziere lista cu numărul beneficiarilor. Aceasta a fost transmisă abia în 17 iulie, când trebuia trimisă încă din luna iunie. Inspectoratul Şcolar se află în subordinea PSD. La Consiliul Judeţean toate procedurile au durat doar două săptămâni. Senatorul Liviu Marian Pop ar trebui să se informeze întâi şi apoi să vorbescă pentru că trăieşte într-o lume care nu are legătură cu realitatea. Cei care nu ştiu ce vorbesc ar trebui să tacă”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.

Distribuie:

Postaţi un comentariu