Consultaţii gratuite la matematică oferite de Biblioteca Judeţeană
Consultaţiile se vor ţine la Biblioteca Judeţeană
Elevii din clasele V-VIII vor putea participa începând de sâmbătă, 5 octombrie, la consultații gratuite de matematică, organizate la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”. Profesori de matematică, coordonați de profesorul Cristina Pop, vor oferi consultații gratuite la matematică pentru elevii de gimnaziu în fiecare sâmbătă, între orele 9:00 și 11:00, în Sala „CompuTEEN” și Sala „Mircea Pop” din cadrul bibliotecii.
Secția pentru copii vine în sprijinul acestui demers inițiat de profesorii voluntarioferind participanților la consultații cele mai noi lucrări de specialitate, un fond bogat de culegeri de exerciții și probleme.