Consiliul Judeţean va deschide un centru de informare turistică
Consiliul Judeţean Maramureş intenţionează să deschidă un Centru de Informare şi Promovare Turistică destinat obiectivelor din judeţ. Proiectul a fost evaluat la peste un milion de lei şi urmează să fie amenajat în zonă centrală a municipiului Baia Mare. Investiţia urmează să fie susţinută dintr-un grant european.
Purtătorul de cuvânt al CJ Maramureş, Dana Gagniuc Buzura, a declarat miercuri pentru AGERPRES că viitorul centru de informare turistică este o necesitate având în vedere dezvoltarea acestui domeniu economic.
‘Se estimează în următorii ani o potenţială creştere a numărului turiştilor, dar şi al operatorilor în turism încât se simte nevoia unui centru de informare accesibil, situat într-o zonă comercială’, a spus Dana Gagniuc Buzura.
Odată cu deschiderea centrului pe lângă firmele existente, altele s-ar putea crea extinzând oferta turistică pe toată durata anului. De asemenea, proiectul mizează pe o creştere a cifrei de afaceri din turism, a pachetelor turistice, a numărului de angajaţi, cât şi pe venituri suplimentare la bugetele locale.
Potrivit ANTREC, în judeţul Maramureş activează peste 440 de pensiuni, agropensiuni, hoteluri, moteluri şi cabane de vacanţă, atât în zona montană, cât şi în zonele de şes.