UPDATE: Incendiul izbucnit în zona vârfului Toroioaga a fost stins

Incendiul de pădure s-a extins pe 200 de hectare

Update:

Incendiul izbucnit  în apropiere de vârful Toroioaga a fost lichidat astăzi în jurul orei 13.00.

Conform unui comunicat remis de Prefectura Maramureș, 260 de oameni dintre care 222 de pompieri  maramureşeni au participat azi la lichidarea ultimelor focare punctuale de incendiu. Până la ora 12.00, în zonă au acţionat  şi cele două elicoptere  ale Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I.

În total, incendiul a afectat 400 de hectare  de teren, dintre care 200  hectare teren împădurit şi 200  hectare de păşune alpină.

 

“Instituţia Prefectului –  judeţul Maramureş, prin prefectul Anton Rohian,  multumeşte  personalului ISU Maramureş,    Inspectoratulului Judeţean de Jandarmi Maramureş, Directiei Silvice Maramures, Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, autorităţilor locale, pompierilor din judeţele învecinate care au participat la misiune, precum si  tuturor celor care  s-au implicat în acţiunea de localizare şi lichidare  a incendiului.

Prefectul  judeţului mulţumeşte de asemenea celor două echipaje  ale Inspectoratului General  de Aviaţie al M.A.I, compuse din 12 membri, coordonate de comandor Neculai Ghiniţă, comandor  Perşu  Daniel, comandor Dascălu Ionel şi  cpt.comandor Cârstoiu Traian, pentru operativitatea şi profesionalismul cu care au abordat această misiune dificilă.”, se mai arată în comunicat.

 

Update:

Lupta cu focul din Munții Maramureșului continuă și luni dimineață. Conform unui comunicat de presă remis de Prefectura Maramureș,   se lucrează pentru lichidarea ultimelor focare din apropierea vârfului Toroioaga. Peste 360 de persoane,   dintre care 250 pompieri, de la toate subunităţile din judeţul Maramureș, participă la stingerea incendiului.

Zona este survolată de 2 elicoptere ale Inspectoratului General  de Aviaţie al M.A.I. care  efectuează misiuni de stingere în zonă.  La faţa locului au fost chemaţi şi pirotehnisti, deoarece în zona afectată ar putea exista elemente de muniţie neexplodate, pe alocuri fiind teren minat.  Mai mult decât atât, accesul la focarele izolate care încă mai fumegă este ingreunat atât de versanţii abrupţi cât şi de prezenţa viperelor, participanţii la misiune fiind în pericol la fiecare pas, precizează sursa citată.

La operațiunile de stingere a incendiului din zonă s-a deplasat la Borșa și prefectul județului Maramureș, Anton Rohia. Actiunea este coordonată de către inspectorul şef al  Inspectoratului General  pentru Situaţii de Urgenţă, col. Ion Burlui.

Surse din cadrul Inspectoratului General de Poliție precizează că Poliția va demara o anchetă pentru a stabili cauzele incendiului.

 

UPDATE:

Localnicii spun că pădurea care arde este proprietatea miliardarului Frank Timiș, care a cumpărat în ultimii ani câteva sute de hectare de pădure în zonă.

Pompierii militari au reluat, duminică, operaţiunile de stingere a focului izbucnit în urmă cu şase zile pe versantul Toroioaga (1.500 metri altitudine) din Munţii Maramureșului.

Din primele estimări ale autorităţilor, focul a distrus peste 200 de hectare de pădure, informează Agerpres.

Duminică dimineaţă, potrivit dispeceratului ISU Maramureş, au urcat din nou pe munte aproape 400 de persoane dintre care 200 de pompieri din judeţele Maramureş, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Satu Mare şi Cluj, sprijiniţi de circa 100 de jandarmi şi 100 de pădurari şi localnici.

Precipitaţiile sub formă de ploaie din noaptea de sâmbătă spre duminică au localizat o parte a incendiului. Echipele de intervenţie vor lucra la stingerea focarelor existente. Intervenţia este dificilă din cauza faptului că ard până şi rădăcinile copacilor.

Intervenţia pompierilor şi a echipelor de voluntari este sprijinită de două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne.

Începând de sâmbătă, întreaga misiune a fost preluată sub comanda şefului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel Ion Burlui.

Incendiul a fost deja localizat, urmând ca acesta sa fie stins. Urmează ca odată cu stingerea totală a incendiului, reprezentanţii Direcţiei Silvice Maramureş să estimeze cu exactitate suprafaţa afectată de flăcări.

[nggallery id=71]

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Radu Mititean says:

    O privire pe harta ar fi lamurit orice ziarist care nu a fost vreodata pe acolo ca Toroioaga este in MUNTII MARAMURESULUI, nu are nicio legatura cu MUNTII RODNEI in general sau cu PIETROSUL RODNEI in particular… Greu cu geografia… Am fotografiat zilele trecute incendiul urias… Si e penibil sa vezi mobilizarea autoritatilor dupa ce focul ardea de zile intregi….

Postaţi un comentariu