Horoscop, luni, 30 septembrie

Balanţa
Ai idei excelente despre cum să realizezi nişte venituri suplimentare. Veniturile tale pot creşte dacă înţelegi faptul că banii trebuie folosiţi în mod practic. Ai încredere că ceea ce gândeşti este bun şi poţi să acţionezi fără frică. Succesul depinde numai de tine.

Scorpion
Veşti bune din punct de vedere financiar. Venus în casa banilor aduce abundenţă şi bogăţie. Mintea îţi este înzestrată cu un mare aflux energetic, care trebuie utilizat în mod constructiv. Trebuie să te pui la adăpost de stres şi tensiune nervoasă.

Săgetător
Este timpul să-ţi lărgeşti cercul de prieteni, să-ţi faci faci relaţii noi. Acum, nativii săgetător vor începe să cerceteze cu atenţie aspecte ale vieţii lor şi încep să ia măsuri concrete. Îşi propun mai multă disciplină şi ordine pentru viaţa lor.

Capricorn
În acest început de săptămână eşti puternic şi ai posibilitatea de a-i convinge pe ceilalţi că eşti o persoană deosebită, inteligentă, dornică de a întemeia relaţii serioase şi sănătoase. Acest lucru atrage aprecierea celorlalţi şi îmbunătăţirea relaţiilor.

Vărsător
Liniştea din weekendul trecut te face să ai idei geniale despre cum ar fi indicat să obţii un succes la serviciu sau în afaceri. Este un moment benefic care te ajută să-ţi pui gândurile în ordine. Este posibil să apară şi oportunităţi de câştig suplimentar.

Peşti
Este o perioadă în care ai ocazia de a investiga mai mult viaţa şi să vezi exact unde sunt problemele tale. O curiozitate fără astâmpăr te macină şi vrei să afli mai multe. Ai mintea deschisă, eliberată de prejudecăţi, însă eşti un pic prea filozof.
Berbec
Ai idei şi idealuri măreţe, profunde. Se creează anumite conjuncturi în care nativii berbec se pot trezi, ca din senin, cu anumite beneficii pe care nu le aşteptau. Există şansa unor câştiguri financiare nesperate ori a unor bunuri sau moşteniri.

Taur
Contracte, negocieri în afaceri, aşa s-ar rezuma această zi. Discuţi despre viitor cu persoana iubită şi pui pe baze realiste, situaţia voastră. Ai o gândire pozitivă şi ai încredere în tine, motiv pentru care poţi reuşi. Este momentul să arăţi ce poţi.

Gemeni
Ai capacitatea de a duce la bun sfârşit mai multe sarcini deodată. Nativii gemeni ar putea fi avansaţi la locul de muncă pentru rezultatele bune şi pentru implicarea de care dau dovadă. Relaţiile cu ceilalţi devin mai armonioase şi mai interesante.

Rac
Este un moment bun pentru nativii rac să-şi orienteze eforturile spre creaţie şi imaginaţie. Ascultaţi-vă intuiţia care vă ajută foarte mult. Te gândeşti să reamenajezi locuinţa, ai idei excelente, vrei ca totul să fie mai frumos şi mai modern.

Leu
Astăzi o să rezolvi anumite probleme legate de familie. Crezi că lucrurile sunt altfel decât ţi se prezintă, însă fără să ai o dovadă concretă. Câteva neînţelegeri din punct de vedere sentimental dau naştere unor dispute şi confruntări.

Fecioară
În loc să te bucuri de ziua de azi, este posibil să ai mai mult de lucru decât de obicei şi să cazi pradă unei stări de nervozitate din pricina solicitării. Ai grijă la impulsivitate, la înclinaţia de a lua decizii prea grăbite. Atenţie însă, cum te porţi cu ceilalţi.

Distribuie:

Postaţi un comentariu