Horoscop 4 – 11 decembrie 2014
BERBEC
Eşti generos şi vrei să fii de ajutor oricui, chiar şi celor care nu-ţi cer nimic. Primeşti în schimb din partea unora, reacţii ostile, care te supăra. Mă bine nu te amesteca în treburile altora neinvitat, pentru că nu are niciun rost. Un sfat, un sprijin, sunt bine venite atunci când sunt solicitate.
TAUR
O persoană vrea să intervină şi să te influenţeze, chiar să te oprească din drumul pe care ai ales să mergi. Practic, îţi cere să-l asculţi fără a avea argumente solide, adică să i te supui umil, fără discuţii. E ca şi cum cineva îți impune să faci ceva ce nu-ți este pe plac.
GEMENI
Eşti atât de abătut încât nimic din ce se petrece în jurul tău nu te interesează. Se vede că ai ceva pe suflet. Dacă dragostea și distracţiile lasa de dorit, le poţi contrabalansa cu ajutorul petrecerii timpului altfel. O ieşire la un mall, la o cafea, printre oameni va avea un efect psihic încurajator.
RAC
Veştile care ajung la urechea ta, sunt bune, interesante şi importante. Parcă te mai linişteşti, parcă ţi se ia o piatră de pe inimă, parcă eşti pe un teren mai solid. Nu îţi mai faci atâtea griji pentru ziua de mâine. Unele planuri revin la normal datorită persoanelor care îţi sunt alături.
LEU
Pentru ideile în care crezi cu tărie, eşti capabil să lupţi până în pânzele albe. Chiar dacă unii au contra-argumente serioase tu crezi că ai ultimul cuvânt de spus. Insişti, uneori supărător de mult dar nu te laşi până nu vei fi ascultat până la capăt.
FECIOARA
Discuţi cu cineva apropiat despre planurile de viitor De aici se poate naşte ori o prietenie de durată, ori o colaborare de viitor, ori o relaţie importanta. Este un moment când se poate vorbi de clipe fericite, care te fac să vezi viaţa în culori optimiste.
BALANŢA
Eşti nerăbdător şi abia aştepţi un eveniment important care se va petrece în curând. Se pare că ai o stare euforică de sărbători, eşti într-o pasă excelentă, te bucuri din plin de ceea ce ai reuşit să faci. Evită compania celor cu probleme – păcat să-ţi strici inutil bună dispoziţie.
SCORPION
Ai planuri mari în carieră, chiar dacă eşti conştient că se ajunge greu la ele. Te simţi pregătit pentru orice confruntare prin care să demonstrezi cine eşti şi ce poţi. Visezi la o funcţie de răspundere, la o promovare sau la un câştig suplimentar în următorul an.
SĂGETĂTOR
Munceşti mult, dar tot nu-i poţi convinge pe unii că ceea ce faci e bine. Eforturile tale vor fi mai mari ca de obicei. Apar câteva persoane care te critica, ori pentru că au dreptate, ori doar pentru că sunt invidioşi pe tine. Vor face tot posibilul să-ţi din elan. Nu abandona lupta.
CAPRICORN
Visezi la sărbătorile care se apropie. În sfârșit vrei să laşi orice treabă deoparte şi să te ocupi de ceea ce aduce bucurie sufletului tău. Te gândeşti deja la cadouri şi la vacanţă. Pregăteşti planurile de sărbători şi deja ai întocmit o listă de priorităţi.
VĂRSĂTOR
Chiar dacă eşti cam nervos şi agiţi spiritele pe unde treci, ai noroc de un prieten răbdător care îţi va tolera manifestările agresive. Deşi nu eşti genul de om care dă în clocot la orice impuls, de data aceasta eşti dat peste cap de o situaţie neprevăzută. Ascultă sfaturile prietenului răbdător.
PEŞTI
Ţi-ai pus mari speranţe într-o promisiune primită de la un prieten care a uitat să şi-o respecte. Eşti dezamăgit. Nu te deranjează atât de mult ca prietenul tău a uitat de promisiune, te deranjează că prietenul tău şi-a arătat acum adevăratul său caracter.