Horoscop 10 – 17 septembrie 2015

BERBEC

Te comporţi ceva mai reţinut, ţi-ai pierdut curajul şi energia şi nu dai randament în ceea ce faci. Parcă ţi-ar fi teamă de ceva şi toată această prudență devine principalul obstacol în planurile tale. Ai impresia că stai mereu pe loc şi nu-ţi reuşeşte mai nimic. Ai un pic de răbdare.

 TAUR

Ai o atitudine ciudată în faţa celor care nu sunt de acord cu tine. Ori ai reacţii agresive şi ridici tonul prea uşor, ori refuzi orice dialog. Mai bine încearcă să pleci din locurile în care atmosfera este apăsătoare. Nu faci faţă nici disputelor și nici criticilor.

GEMENI

Banii sunt preocuparea ta principală a acestui weekend. Faci calcule peste calcule pentru a fi sigur că te poţi încadra perfect în bugetul disponibil. Reuşeşti să le drămuieşti pe toate atât de bine, încât ai şansa de a restabili echilibrul situaţiei financiare destul de repede.

RAC

Ai mare grijă la anumite informaţii pe care le faci publice. Poate nu-ţi dai seama că a apărut pe undeva o eroare şi lucrurile pot lua, acum, o întorsătură nepotrivită. Nu te grăbi să mai transmiţi şi altora aceste informaţii neverificate. O atenție mai mare nu-ți strică.

LEU

Nu mai ai încredere într-o persoană apropiată care se pare că nu se mai ridică la nivelul aşteptărilor tale. Dacă intuiţia îţi spune că e o persoană mai degrabă lăudăroasă, încearcă și evită să îi ceri ajutorul. Nu te mai baza pe informaţiile acesteia.

FECIOARĂ

Ai multe în plan pentru acest weekend dar parcă toate stau pe loc. Cineva parcă îţi pune numai beţe în roate. Eşti cam trist şi ai impresia că nimeni nu te iubeşte, dar te înşeli. Cineva este alături de tine în mod sincer, dar tu nu-l prea bagi în seamă.

BALANŢA

Deschide bine ochii şi nu te lasa furat de promisiunile interesante care ţi se deschid în faţă, pentru că ele conţin şi unele amăgiri. Tentat de ofertă, ai putea scăpa din vedere punctele slabe ale acestui drum şi va fi prea târziu, ulterior, să mai repari ceva.

SCORPION

Apare o situaţie neprevăzută în care cineva te acuză de ceva ce n-ai făcut. Ai toate şansele să îţi dovedeşti bunele intenţii şi să scoţi adevărul la iveală, spre disperarea acelora care au încercat să obţină o victorie pe căi incorecte.

SĂGETĂTOR

Ca să-ţi poţi împlini un vis, trebuie să pregăteşti terenul cu multă atenţie, deoarece succesul depinde mult de tot ceea ce investeşti în acest plan. Mai ai ceva de învăţat pe parcurs iar secretul acestei reuşite ține de oamenii pe care îi ai în preajmă.

CAPRICORN

Nu eşti în apele tale, starea de sănătate şi starea psihică nu sunt la cote maxime. Ţii suferinţa în tine, dar aceasta nu este cea mai bună soluţie. Trebuie măcar să vorbeşti cu cineva despre unele lucruri să te sfătuieşti, pentru că sfaturile primite ţi-ar putea fi de ajutor.

VĂRSĂTOR

Numai răbdarea rezolva orice dispută, chiar dacă cei din jur apelează doar la nervi şi autoritate. Cu calm şi cu răbdare, cu sinceritate şi deschidere spre dialog, orice conflict poate fi aplanat, pentru că nimeni nu va rezista în faţa unui ton amabil şi manierat.

PEŞTI

Eşti într-o formă bună şi te bucuri de multe lucruri, chiar dacă sunt mărunte. Te mulţumeşti cu puţin şi ai o atitudine rezervată, care te va ajuta să te adaptezi la orice situaţie. Într-un cuvânt echilibrul de care dai dovadă este benefic în primul rând pentru tine.

Distribuie:

Postaţi un comentariu