Regizorul Tedy Necula, un Superman al propriei vieți
Tedy Necula are 24 de ani și este un regizor recunoscut la nivel internațional. Povestea sa de viață este însă mai captivantă decât oricare dintre peliculele pe care le-a creat până acum: a mers mai departe, deși a avut ambele mâini și ambele picioare paralizate.
Chiar de la prima vedere oamenii remarcă antiteza, între cum este și ceea ce face și spune. Talentul și voința nu au ținut cont de handicapul lui fizic, ba mai mult, l-au determinat nu să șocheze o lume întreagă, ci să o uimească. „Orice om cu handicap e fiecare care a zis măcar o dată în viață ”nu pot”, a spus în discursul său din Parlamentul României, când a vorbit despre persoanele cu handicap, de fapt despre el însuși, despre stări și emoții pe care le cunoaște pentru că le trăiește clipă de clipă, de o viață și pentru o viață.
Eroare medicală, succes medical
S-a născut în Bucureşti. O manevră „nefericită” a doctorului i-a afectat nervii motori, până la şapte ani nu s-a putut mişca deloc. Din punct de vedere intelectual însă, Tedy era perfect sănătos. Astfel că părinţii l-au înscris la grădiniţă. „Îmi amintesc cum mă lua microbuzul şcolar pe mine primul, la ora 05.00 şi mă aducea ultimul la ora 22.00”, spune Tedy.
Mama lui, un priceput gravor oglinzi, a murit de cancer când Tedy avea doar cinci ani. „La 5 ani, mama și-a luat zborul către «Livadă». Întotdeauna am știut că de acolo de sus se roagă pentru mine și mă ajută; am simțit lucrul ăsta și încă îl simt de foarte multe ori. Țin minte că până să plece dintre noi m-a învațat foarte multe lucruri: poezii, cântece, câteva cuvinte din limba engleză. De curând am găsit un jurnal al ei – însemnările despre primele consultări medicale -ale mele- mi-au dat un fior”, scriaTedy , în urmă cu ani buni, pe cinemagia.ro.
După un an de la moartea mamei sale, băiatul o cunoaşte pe Dana, un kinetoterapeut care avea să-i devină mamă adoptivă. Ea este cea care reuşeşte să-l pună pe picioare, la propriu vorbind, pe Tedy.
Băiatul a crescut alături de bunicul său sălăjean. Asta l-a determinat pe Tedy să fie atras de Ardeal dintotdeauna. S-a decis să se mute cu totul în inima Ardealului, unde s-a înscris la masterat la secţia “Film documentar”, în cadrul Facultăţii de teatru şi film de la Cluj. “Nu am obiceiul să mă uit la probleme, ştii cum e, dacă ai o problemă o ai cu tine însuţi. De exemplu, faptul că oamenii se uită la mine pe stradă e normal, pentru că văd ceva neobişnuit, dar ideea e cum interpretează după ce mă văd”, spune Tedy, mărturisind totodată că omenii din Cluj sunt mai înțelegători decât în alte părți.
Când Norocul îți bagă coada. Debutul
Era în 2002. Tedy avea 13 ani când şi-a făcut debutul cinematografic, ca actor, în filmul „Noro” în regia lui Radu Gabrea, alături de Victoria Cocia, Dorel Vişan şi Horaţiu Mălăele. A jucat rolul principal Noro, un băiat cu probleme fizice. Şi, de atunci, Noro- Tedy a avut noroc. “De atunci mi-au fost deschise multe uşi. Eu vroiam să mă fac web designer, ştiam că am un handicap, că trebuie să fac muncă la birou. Dar, de atunci, pot să spun că toată cariera mea s-a bazat pe telefoanele care au sunat”, spune Tedy.
În timpul anilor de liceu a realizat, în cadrul unor proiecte europene, filme de scurt metraj, apoi documentare. Într-o zi a fost chemat la o dezbatere a unei firme de publicitate despre un spot despre controlul medical în timpul sarcinii dar care mai mult insinua avortul, sugerând că dacă ai un copil cu probleme eşti condamnat pe viaţă. „Atunci m-am gândit eu cum aş fi făcut spotul pentru aşa ceva. Am filmat un ou, am pus pe fundal bătăi de inimă şi am zis ceva de genul: Copilul tău are nevoie de atenţie dinainte de a se naşte. Consultă-te periodic în timpul sarcinii. Cineva de la TVR m-a întrebat dacă până a două zi pot să filmez profesional această idee. Aceasta a fost prima mea campanie, care a intrat şi pe TV şi a câştigat un premiu la Gala Societăţii Civile. Mi-am dat seama că asta ştiu şi asta vreau să fac”, spune Tedy. A fost admis la Școala de Film din Praga dar nu a putut să-și permită financiar să urmeze studiile acolo. Astfel că Tedy a absolvit secția „Regie film” la Babeș- Bolyai din Cluj.
Regizorul „Da, se poate!”
La doar 24 de ani Tedy are realizate peste 20 de spoturi pentru campanii sociale naționale și internaționale, 19 scurt metraje, trei documentare, colaborează cu UNICEF și cu instituțiii europene, pe traininguri de campanii sociale și producţie.
Tedy e de părere că majoritatea campaniilor sociale din România șochează, pe motivul că realizatorii înțeleg că emoția și schimbarea vine dacă arăți negativul, dacă arăți problema. „Eu vreau ca în loc de șochez, să surprind. Să ne punem întrebarea altfel, cum ar fi dacă ar fi bine? Vreau să arăt schimbarea, soluția. Dacă e să ne gândim care spoturi ne rămân în minte, ne dăm seama că nu sunt acelea care arată morți, eu unul nu mă identific cu mortul”, mărturisește regizorul.
Tedy face ce îi place și se simte împlinit. Să fie regizor i-a intrat în sânge. Însă deși prin munca lui, Tedy ajută, tânărul se percepe ca fiind egoist și deloc optimist. „M-aș considera tâmpit dacă aș fi optimist. Trebuie să fii coordonat, echilibrat, nu optimist. Eu cred că oamenii caută, de fapt, dezechilibrul. Omul poate fi fericit când este conștient că în viață e și bine și rău. Și asta se echilibrează prin a fi mulțumit.”
“Ar fi indicat să ne uităm un pic în istoria nostră și să vedem că suntem, totuși, un neam omogen. Încă nu știm să luăm oportunitățile. Nu am o rețetă pentru români, am una pentru oameni: să iei în fiecare zi ce-i mai bun din ea”, Tedy Necula
Ideile îi vin din experienţele proprii, din interacţiunea cu oamenii, ca într-un lanţ. Regizorul simte că în toate producţiile sale a avut două scopuri: pe lângă crearea produsului în sine, menţinerea energiei şi viziunii inspiraţionale pe tot parcursul poveştii. “Am nevoie ca echipa mea să se simtă bină, ca regizor trebuie să încheg totul. Dar am întâlnit şi oameni cu care să nu pot colabora pentru că lucrează foarte tehnic şi atât. Dar în momentul în care stai un pic şi te relaxezi, realizezi că poţi face munca şi în alte moduri decât cele clasice, cu care ai fost învățat, care aduc un plus. Vorbeşti despre oameni pentru oameni, ca să-ţi fie mai bine ţie în lume şi ca să-i fie lumii mai bine, trebuie să înţelegi. Asta trebuie să facă un regizor, să înţeleagă. Nu există cum faci, adică toţi regizorii avem acelaşi cadru, tot cu camera, cu telefonul, diferenţa o face cum înţelgem lumea, cum transpunem ceea ce avem de zis. Dar trebuie să ai şi anumite bariere ca să nu te laşi afectat de ceea ce faci, ceea ce vezi”, afirmă Tedy cu convingere.
O viață neregizată
Lui Tedy nu i-ar place să fie angajat undeva cu program fix, nu suportă monotonia. Nu se uită la televizor, citește, gătește sau uită la filme pe calculator. Regizorul preferat este Martin Brest, cel care a realizat cunoscutele filme “Parfum de femeie” și “Întâlnire cu Joe Black”. Tedy Necula practică și arte marțiale. Tânărul duce o viață ca oricare altul de vârsta lui. ”Momentul meu preferat din zi este dimineața când mă trezesc și respir. Asta înseamnă că mai am o zi în care pot să fac ceea ce vreau”, spune Tedy Necula.
“Unii au impresia că orașul Cluj e un oraș închis pentru că nu văd oportunitățile. Dezvoltați, nu simțiți cât de frumos de poate dezvolta aici? Aveți oameni calzi, reneg vorba că ardelenii sunt molcomi, ardelenii fierb în ei. Am fost uimit câtă puzderie de asociații mai mari și mai mici aveți în Cluj dar care nu știu să se vândă. Da, ONG-urile vând. Vând servicii sociale. Toată lumea vinde ceva”, Tedy Necula
Visul unui nou film
Tedy Necula trăiește o nouă provocare. Acum se ocupă de fundraising pentru proiectul său de lung metraj de ficțiune. Are nevoie de 50.000 de euro și își dorește să găsească investor și în Cluj. Deja a vorbit pentru colaborare cu nume mari de actori români. Tedy plănuiește trei săptămâni de filmare. Acțiunea filmului se petrece într-un vagon de metrou, vagon care rămâne blocat înainte de o stație pentru că cineva, nu se știe cine, s-a aruncat în fața metroului. Este urmărită interesanta interacțiune a călătorilor din respectivul vagon.
Tedy Necula este licențiat al Universității Babeș-Bolyai, secția “Regie film”, în prezent este masterand la secția “Film documentar”. Din 2012 este certificat ca producător independent de către Hollywood Institute. De la debutul său ca actor principal în filmul “Noro” în 2002, Tedy a produs și realizat nouă spoturi video pentru campanii sociale, 22 de filme documetare și scurt metraj, videoclipuri muzicale. În 2011 a primit și premiul Ordinul Cavalerilor de Malta pentru activitatea sa cinematografică.
Draga Tedy
Nu ma cunosti,dar poate l-ai cunoscut pe Nicolo Della-Pupa,daca da cu regret te anunt ca el numai este printre noi.Printre ultimile dorinte,si tot o data era unul dintre proiecte nefinalizate,incepuse sa-si scrie povestea vieti lui si-si dorea foarte mult sa colaboreze cu tine pentru a pune pe pelicula povestea lui.Te rog din suflet sa ma ajuti sa-i indeplinesc aceasta dorinta si sa finalizez ultimul lui proiect.Daca ai buna intelegere sibineinteles esti interesat de o poveste adevarata care se numeste “Ingerul de pe roti”