Primăria aşteaptă să primească Parcul Feroviarilor de la CFR

Foto: Dan Bodea

Primăria Cluj-Napoca aşteaptă să primească de la SNCFR terenul care corespunde Parcului Feroviarilor pentru a reamenaja această zonă prin intermediul unui concurs de soluţii. „Noi am făcut toate documentaţiile necesare către CFR încă de foarte multă vreme, ca să putem prelua Parcul Feroviarilor. Acuma problema este la CFR, ei trebuie să ni-l dea, încă nu l-am primit. Practic Adunarea Generală şi Consiliul de Administraţie al CFR sunt cele care aşteptăm să hotărască predarea lui către noi. Noi avem hotărâre de Consiliu Local de preluare, avem tot ce este necesar. După aceea noi vom face un concurs de soluţii în care să ne spună cei în măsură ce anume ar fi cel mai bine să facem acolo.

Procedura este că facem un concurs de temă de proiectare în care vine Ordinul Arhitecţilor şi alţi specialişti şi spun: tema de proiectare este amenajarea parcului şi pornind de la această temă va fi concursul de soluţii care ne va arăta cum se va amenaja parcul, cu alei betonate sau nebetonate, cu liane sau fără liane, ei ne vor spune ce şi cum trebuie făcut, inclusiv clădirea care este în parc ce funcţionalitate va avea şi cum va arăta pe viitor”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea.

Acesta a subliniat că terenul va avea în mod sigur destinaţia de parc public. „Noi vrem să amenajăm parcul, să rămână parc destinat publicului, nu vrem să facem alte construcţii, nu vrem să tăiem nici măcar un copăcel din acel parc. Doar pentru asta dorim să-l preluăm. Însă cât timp nu îl avem preluat nu putem face nimic, nu putem cheltui nici măcar un leuţ. Tot de la CFR aşteptăm avizele pentru două străzi, Depoului şi Badea Cârţan, pentru care de mai bine de 2 ani avem făcute solicitări să le preluăm la municipiu. Oamenii care stau pe cele două străzi care arată jalnic vin şi ne cer să le modernizăm şi noi nu putem face nimic dacă nu le primim în proprietate de la CFR”, a adăugat Tarcea. 

Distribuie:

Postaţi un comentariu