Poveste cutremurătoare. Copilul care nu are voie să plângă poate fi salvat la Londra

La doar patru ani, are o viață de coșmar. Mihăiță a scăpat din ghearele morții de nenumărate ori. A trecut prin patru septicemii și a supraviețuit unui stop respirator. Este suspect de o boală rară, puțin cunoscută, pe care medicii din România nu au nici aparatura necesară, nici performanțele laboratoarelor din străinătate să o diagnosticheze cu precizie. Mihăiță nu are voie să facă nimic brusc, nu are voie nici măcar să plângă, pentru nu i se declanșa crize interminabile de vărsături, care îi pun viața în pericol.

Copilul se zbate, zilnic, între viață și moarte. Sufletele părinților sunt câteodată goale, dar alteori, când aproape miraculos reușesc să mai învingă o dată în lupta cu boala, se umplu de speranță. Pentru a fi vindecat, Mihăiță trebuie internat la Londra. Părinții săi au nevoie de 53.000 de euro pentru asta. Sâmbătă, 21 septembrie, între orele 10-14, va avea loc un târg caritabil pentru Mihăiță, organizat de un grup de mămici de pe Facebook, în parcarea de la hipermarketul Cora.

Cititi aici despre demersurile parintilor lui Mihaita pentru a-si trata copilul la Londra.

La început a fost un vis

O dragoste ca-n filme i-a adus pe Bianca și Cristi Iordache în fața altarului în 2008, fix de ziua ei. Bianca își dorea mulți copii. Într-o noapte a visat că a venit la ea un băiat blond cu ochi albaștri care s-a așezat la ea în brațe și i-a spus: „Am venit să te întreb dacă vrei să fii mămica mea?” Bianca a zis: „da”.

În luna aceea, Bianca a rămas însărcinată. De ziua lui Cristi, pe 20 aprilie 2009, s-a născut Mihăiță Alexandru, după un travaliu chinuitor. Doctorița curantă avea fixația de naștere naturală, așa că doar când a observat că fătul nu mai respira bine, a dus-o pe mamă să-i facă cezariană. „Am rugat-o pe doctoriță să-mi facă ecografie înainte. M-a făcut troacă de porci, mi-a zis: ce credeți, că mă învățați pe mine medicină?”. Copilul era mai mult mort decât viu, dar și-a revenit.

Bianca și Cristi au plecat acasă, cu Mihai în brațe, fericiți și împliniți. Încet, încet nou-născutului i-a căzut pufulețul de păr brunet și, de sub el, a apărut un nou păr, blond. Mihăiță era exact copilul din visul mamei sale. „E incredibil, e așa cum mi l-ai descris din vis”, a spus Cristi.

Începe coșmarul

După trei săptămâni, Mihăiță a avut primul episod suspect. Scaunele nu se mai opreau, burta era foarte umflată. „L-am înfundat de medicamente, așa cum mi-au zis cei de la UPU, pentru diaree. I-am ascultat cu toată încrederea. Și-a revenit în final, dar periodic episoadele acestea se repetau. În rest, era constipat. Asta a durat până la 1 an și 10 luni. Plângea și eu plângeam lângă el, așa de tare îl durea burtica. Timp de trei luni de zile nu țin minte când l-am lăsat din brațe, cred că doar când mai făceam câte un duș”, își amintește mama, începutul calvarului.

Diagnostice și presupuneri

Când Mihăiță avea 1 an și zece luni Bianca a vrut să se întoarcă la serviciu și l-a înscris pe Mihăiță la creșă. Însă copilul a început și să vomeze foarte des. Bianca și-a dat demisia pentru a-l putea îngriji. Enterocolită cronică și constipație cronică erau diagnosticele date de doctori. Criză, internare în spital, perfuzii, clisme peste clisme. Asta a însemnat viața lui Mihăiță. Au luat la rând toți doctorii și spitalele. La vârsta de doi ani de zile și jumătate s-a pus problema că ar fi ceva și mai grav, dar doctorii nu i-au făcut analize în aprofunzime.

La un moment dat, Bianca vede că burta copilului era foarte umflată și se auzeau zgomote, bolboroseli continue. „Mami, am doar niște broscuțe înăuntru, care fac gălăgie”, spunea copilul. „Medicul de familie, Chess Liliana, o femeie extraordinară, a fost prima care m-a împins de la spate să facem investigații mai amănunțite. Doamna doctor Daniela Șerban de la Clinica de Pediatrie II a fost prima care i-a salvat viața lui Mihăiță, dacă nu era ea, copilul era mort. Plângea și ea lângă Mihăiță dar s-a luptat să-l țină în viață să-i facă toate investigațiile posibile. Voma de 40 de ori pe zi, era la perfuzii, nu mai mânca nimic, starea s-a agravat în așa hal încât veneau medicii rezidenți și când îl vedeau plângeau. Nimeni nu ne-a dat nicio șansă. Făcuse deja septicemie, febră 40, delira. Eu niciodată nu am conceput că copilul meu va muri, dar când vedeam cum plâng toți, am zis și eu gata, se duce copilul meu. Am făcut ulcer, nu dormeam deloc, am stat lângă copil non-stop”, povestește Bianca, și acum îngrozită.

Primul miracol

Era luna februarie. „Doamne, dacă tu ai chef să-l scapi pe Mihăiță, eu nu mai pot, sunt terminată, e gata totul, te rog ajută-mă” – Bianca Iordache nu credea în minuni. A vrut, cumva, să-l provoace pe Dumnezeu, să-i vadă adevărata putere. Avea 30 de lei în buzunar. Coincidență sau nu, imediat după, a sunat cineva, și, în decurs de două ore, Bianca avea în mână un plic cu 160 de milioane de lei vechi, bani strânși de câțiva credincioși din biserica din care familia Iordache face parte, să meargă în București la investigații.

„Un singur copil am, o singură soție, servicii găsesc peste tot, mi-a zis Cristi. În ziua când am plecat în capitală, Cristi și-a dat demisia”, spune Bianca.

Părinții nu au știut încotro să se îndrepte odată ajunși în capitală. Au ales spitalul „Marie Curie”. „Am nimerit pe un doctor despre care, o altă mamă internată acolo, mi-a spus că nu mai operase demult și care doctor a zis că a doua zi îl operează pe Mihăiță”. Bianca era deznădăjduită. A doua zi, dimineață, o a doua minune s-a întâmplat: doctorul Marcel Oancea, cel mai bun doctor din spital, văzuse fișa de internare și a preluat cazul lui Mihăiță. „Nu pot să-l las să moară”, a zis doctorul. „În viața mea nu am plâns atâta, plângeam cu Cristi amândoi, disperați. Operația a durat cinci ore. Nu pot să vă explic ce însemnă să-ți ia copilul din brațe, am țipat, a fost sfâșietor. Dacă Oancea nu avea curajul nebunesc să-l opereze, Mihai clar murea atunci. În timpul operației doctorul a ieșit și ne-a zis că situația e mult mai gravă decât credea. Mihăiță avusese ocluzie intestinală și el nu-și explică cum copilul a trăit așa cum era, că era o minune. Dar că problema e că stomacul și intestinele sunt atone, că e ceva neuronal-intestinal”, povestește mama.

Al treilea miracol

Mihăiță a plâns de durere non-stop timp de patru zile, cu ochii închiși, deși era sedat și imobilizat la pat. Părinții și cadrele medicale din spital erau disperate și înnebunite de urletele copilului. Medicii încercau să-l sedeze și mai tare, doar să nu-l mai audă. Mihăiță nu se oprea. După ani de chin, tatăl, care a fost în permanență lângă băiat, pentru prima dată a simțit că nu mai poate, că nu mai e în stare să ducă mai departe calvarul. Mama a căzut în genunchi și l-a implorat pe Dumnezeu să se decidă: dacă Mihăiță al ei trebuia să trăiască, divinitatea să-i dea un semn clar. În acest timp, în salonul unde era internat copilul, o asistentă și-a asumat, pe propria răspundere, toate riscurile: i-a injectat o doză de morfină celui mic. Mihăiță a tăcut și și-a deschis ochii.

„Mami, îmi pare rău că am plâns și te-am făcut să suferi, nu mai plâng, dar spune-le, te rog, să nu-mi mai dea sedative. Stai liniștită, îți promit că n-o să mor, eu sunt un îngeraș de pământ”, povestește Bianca. „Au murit copii în spitale sub ochii lui Mihăiță. Despre Tudor, unul dintre ei, din prima clipă când l-a văzut, erau colegi de salon, a zis: «Acesta este un îngeraș de cer». Peste câteva zile Tudor a murit”, continuă mama, cu lacrimi în ochi.

A urmat o a doua operație, pentru biopsie. „Ne-a dat nouă cutiuța, și ne-a zis să ducem proba la analiză la Spitalul Militar, timp în care el stă în sala de operație cu Mihăiță deschis și așteaptă telefonul cu rezultatul de acolo. Vă dați seama cum am vorbit cu taximetristul să ne ducă, când copilul nostru zăcea pe masa de operație. Nu era timp de multe analize. Doamna de la laborator s-a uitat rapid la microscop  și l-a sunat pe Oancea și i-a zis: «Închide-l urgent!». Mie mi s-au tăiat picioarele”, își amintește Bianca.

Doctorul le-a spus că lui Mihăiță nu i se poate pune un diagnostic în România, pentru că nu există aparatură și substanțe pentru investigațiile necesare.

Timp de trei săptămâni, Mihăiță a avut sondă nasogastrică în nas ca să nu mai vomeze, cateter în gât prin care îl hrăneau, tub de drenaj în burtă să-l curețe de sânge, tăieturile pe burtă de la cele două operații, cusături pe intestine, sondă rectală ca să poată elimina gazele, mască de oxigen și multe cabluri pe piept pentru monitorizarea inimii. „Mihăiță striga la mine, îmi zicea că eu sunt de vină, că el vrea mâncare, că să vorbesc cu țâța mea să facă lapte. Cristi l-a ținut de mână pe Mihăiță non-stop, se juca non-stop cu copilul, cu asta și-a dedicat timpul, a citit cărți, a făcut terapie cu el să nu înnebunească copilul. Mihăiță îmi cerea să-i dau biscuiți, pe ascuns eu îi mai dădeam, mă gândeam că măcar dacă va fi să moară, măcar să moară fericit cu biscuiții lui preferați”, spune Bianca stergându-și lacrimile.

Șase luni de zile a mâncat lapte cu cereale și supă strecurată. Mihăiță era piele și os, dar mai avea puterea să fie vesel.

Luna iulie 2013. Bianca e la capătul puterilor, Cristi înceacă să se resemneze că băiatul lor va muri. Bianca cade din nou în genunchi și decide să-i declare încă un război bolii necruțătoare. „Doamne, dacă crezi că Mihăiță are vreo șansă și că există o portiță de scăpare, ai putea să-mi arăți ce am de făcut, așa, ca la proști?” A doua zi dimineață, telefonul sună și două mame de pe grupul de Mămici de pe facebook îi spun să le dea dosarul medical al lui Mihăiță să-l trimită către clinici din întreaga lume. Și apoi, la scurt timp, Anglia răspunde pozitiv. Mihăiță este așteptat la Londra până în 9 decembrie.

[stextbox id=”custom” caption=”În așteptarea încă a unui miracol”]

Mihăiță este suspect de PSEUDO-OBSTRUCȚIE INTESTINALĂ CRONICĂ. Boala îi afectează întregul sistem digestiv prin paralizia intestinelor și a stomacului, în timpul crizelor, cand deseori face complicatii, cum ar fi tahicardie, hipotensiune, apnee, septicemie. Acum Mihăiță mai are nevoie de încă o minune pentru el, poate o nimica toată pentru alții: 53.000 euro ca să poată pleca în Anglia pentru a i se face teste genetice, să i se pună diagnosticul clar și să se găsească tratament. Donații se pot face în contul:

BRD, Iordache Ioana Bianca
Cont: RO76BRDE130SV77640191300

SAU Banca Unicredit Tiriac Bank, Sucursala Cluj-Napoca
Titular: Iordache Ioana Bianca
Cont IBAN: RO22BACX0000000222247000

[/stextbox]

“La singurul program al statului român pentru investigații medicale unde ne încadrăm noi, de doi ani nu s-au mai alocat fonduri. La CAS ni s-a spus că banii se obțin foarte greu, eventual, dacă avem noroc și i se face milă Bucureștiului de noi. Nu dau vina pe nimeni pentru nimic. Cumva trebuie să reușim, dacă Mihăiță ar fi trebuit să moară era mort deja. Dacă venim din Londra cu un diagnostic clar, tratamentul îl putem continua în România. Lui Mihăiță i-am spus exact ce probleme are, nu îl înconjur de copii obișnuiți pentru că el nu are voie să se joace ca ceilalți, el nu are nicimăcar voie să plângă. Eu vreau doar ca Mihăiță să trăiască”, Bianca Iordache

Sâmbătă, 21 septembrie, între orele 10-14, va avea loc un târg caritabil pentru Mihăiță, organizat de către grupul de Mămici de pe facebook, în parcarea de la hypermarketul Cora.