Oaze de răcoare din și de lângă Cluj
Vara și-a intrat în drepturi, iar cu câteva excepții, zilele toride i-au făcut pe clujeni să se gândească tot mai mult la concediu sau la o ieșire răcoroasă la ștrand. Unde putem fugi de caniculă în Cluj sau în imediata apropiere a orașului? Există suficiente oaze urbane unde ne putem răcori?
Ștrandul Grigorescu
Ștrandul Sun din cartierul clujean Grigorescu se va deschide pentru sezonul 2016, în două etape: până în data de 10 iulie se vor da în folosință cele două bazine exterioare, neacoperite și plaja aferentă, urmând ca în a doua etapă (circa în două săptămâni după deschiderea oficială) să se dea în folosință și bazinul acoperit.
Citiți mai multe despre investițiile făcute aici.
Tarife
Tarifele practicate pentru bazinele exterioare sunt: bilet intrare adulți – 15 lei/zi, bilet intrare copii (între trei și 12 ani) – 6 lei/zi, închiriere șezlong – 5 lei/zi, iar copiii sub trei ani au intrarea gratuită.
Tarifele pentru bazinul acoperit sunt: bilet adulți – 20 lei/ zi, bilet copii, elevi, studenți, pensionari, persoane cu dizabilități – 15 lei/zi, în timp ce biletul familial costă 40 lei/zi (doi aduli+un copil, urmând ca pentru fiecare copil în plus să crească prețul cu 5 lei).
Cei care doresc, pot să își achiziționeze și un abonament. Astfel, un abonament individual care asigură zece intrări pentru copii, studenți, pensionari, persoane cu dizabilități costă 100 de lei, un abonament individual pentru adulți 150 de lei, iar un abonament familial (2 adulți și un copil) costă 300 de lei (pentru fiecare alt copil se suplimentează cu 40 de lei).
Ștrandul Clujana
Ștrandul Clujana este de departe cel mai solicitat în această perioadă. Renovat în 2013, cu o suprafață generoasă (care include și o zonă de umbră) și două bazine: pentru adulți și pentru copii, acesta a fost luat cu asalt de clujeni de când s-a deschis. Din cauza solicitării mari, în weekend, de exemplu, doar cei mai matinali dintre clujeni ajung să prindă un loc suficient de mare pentru a-și putea așeza pătura, rogojina sau prosopul. „Am ajuns sâmbătă la ora 12:00, dar nu mai era absolut niciun loc disponibil. Am avut noroc cu câțiva prieteni care au mers de dimineață și ne-au ținut și nouă un loc pentru prosop. A fost plin, plin. În apă ce să mai spun? Ambele bazine și cel mic și cel mare, au fost pline până la refuz”, a povestit Alexandru, care și-a petrecut tot weekendul la ștrandul Clujana.
Summerscape Pool Party
Reprezentanții ștrandului au profitat de atenția care i se acordă locației, astfel că le-au propus clujenilor și o altfel de experiență la „malul” piscinei și anume o petrecere numită „Summerscape Pool Party, ” tinerii fiind mai mult decât încântați să danseze pe ritmuri electro în scurtele pauze de înot sau bălăceală din timpul nopții, când piscina a fost ceva mai „aerisită” ca în timpul zilei. Membrii trupei Rise and Shine au mixat până în zori, petrecerea fiind una reușită.
Ștrandul dispune de o terasă și de un bar, iar mâncarea se prepară în aer liber astfel încât clienții să vadă exact cum anume se pregătesc grătarele și micii, precum și celelalte delicatese. Taxa de intrarea este de 15 lei pentru adulți și 12 lei pentru copii.
Ștrandul funcționează zilnic în intervalul orar 8:00 – 20:00 cu excepția zilelor în care sunt organizate petreceri, când locația își închide porțile abia dimineața, în jurul orei 7:00.
Complexul Olimpic
O altă locație preferată de clujenii pasionați de înot este Complexul de Nataţie al Universităţii Tehnice. Complexul oferă publicului două bazine mari și un bazin mic: bazinul exterior, deschis pe timp de vară, de dimensiuni olimpice (50×25 metri) cu 10 culoare prevăzute cu block-start-uri şi bazinul acoperit (50×18 metri) cu șapte culoare cu block-start-uri, având temperatura apei între 26 -28 ºC, iar a mediului ambient, de 28 – 30 ºC. Calitatea apei este controlată în permanenţă, chimic şi microbiologic, beneficiind de o instalaţie automată ultramodernă de tratare.
Program pentru bazinul exterior este de luni până vineri, în intervalul orar 6:00 și 20:00, iar sâmbătă şi duminică, între orele 07:00 şi 20:00. Tariful de intrare este, de 17 lei şi 12 lei pentru copii. Studenții Universității Tehnice au reducere, aceștia plătind doar nouă lei.
Clujenii au de asemenea posibilitatea de a-și face abonament cu 100 de lei, acesta asigurându-le zece intrări.
Aqua Park Florești
În apropiere de Cluj, în comuna Florești, clujenii au la dispoziție singurul Aqua Park din zonă, acesta fiind destinat cu precădere copiilor. Situat în cadrul pensiunii Casa Zânelor, Aqua Park Florești pune la dispoziția clujenilor patru piscine, cu două tobogane de aterizare de 115 m și 95 m, un bazin de spa, un bazin cu jocuri de apă pentru adolescenți și un bazin pentru copilași, încâlzite și relaxante. Temperatura apei în bazine este afişată zilnic. Pentru ca oaspeții Aqua Park-ului să se simtă cât mai bine, reprezentanții complexului le pun acestora la dispoziție, în mod gratuit șezlonguri, umbrele, precum și colaci pentru cei mici.
În cadrul complexului există un restaurant în regim de auto-servire. Seara, pentru cei mai petrecăreți dintre clienți, complexul deschide Clubul Laguna unde distracția poate continua mult după miezul nopții.
Programul este, de luni până vineri, între orele 10:00 şi 20:00, la un tarif de 30 de lei pentru adulţi şi 20 lei pentru copii, iar sâmbătă şi duminică, 40 de lei pentru adulţi.
Ștrandul Durgău
Ştrandul Durgău Turda se află în imediata apropiere a Salinei Turda, astfel cei care doresc să încerce altceva, pot alterna plaja cu răcoarea din cadrul salinei. Ştrandul este amenajat pe două lacuri: Lacul Ocnei şi Lacul Rotund, formate în urma prăbuşirii unor exploatări vechi de sare. Anul acesta ștrandul și-a deschis porțile pe 24 iunie și își așteaptă clienții cu o temperatură a apei de 30 grade, excelentă pentru o baie relaxantă, plajele de nisip proaspăt afânat și răcorit de umbrelele cu stuf, împreună cu sezlongurile puse la dispoziția turiștilor. În cadrul ștrandului există de asemenea o terasă cu un meniu diversificat.
Tarifele de intrare practicate la Ștrandul Durgău au rămas neschimbate, fiind identice cu cele din sezonul trecut: 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii, elevi, studenți și pensionari. După ora 17:00, ștrandul practică un tarif unic de 5 lei/ persoană. Cei care doresc să frecventeze zilnic ștrandul pot opta pentru unul dintre abonamentele puse la dispoziție: adulți – 50lei/6 zile sau 100lei/12 zile, pensionari – 25lei/6 zile sau 50lei/12 zile, copii, elevi, studenți: 25lei/6zile sau 50lei/12 zile. Pentru copiii sub trei ani intrarea este gratuită. Șezlongurile pot fi închiriate la prețul de 10 lei/zi.
Băile Cojocna
Băile Cojocna și-au deschis porțile încă din 1 mai anul acesta. Stațiunea se află la o altitudine de 340 m, lângă Pârâul Valea Sărată. În zonă au existat încă din timpul ocupației romane exploatări de sare, pe locul cărora au fost amenajate mai multe băi calde. Deasupra ocnelor părăsite ale minelor de sare atestate documentar din secolul al XII-lea și folosite din perioada romană până în Evul Mediu s-au format mai multe lacuri saline. Minele s-au transformat în lacuri saline, iar apa acestora a dobândit proprietăți terapeutice. Două dintre lacuri, Toroc și Lacul Mare, au fost transformate în băi, frecventate în timpul verii. În afară de agrement, băile sunt indicate pentru tratarea afecțiunilor reumatismale (artroze, poliartroze, spondiloze, tendinoze), endocrine și ginecologice. Lacul Mare, supranumit și Lacul Băilor are o salinitate de 109, 8 g/l măsurată în timpul verii la suprafața apei. Stațiunea a fost modernizată în urma unor investiții realizate cu fonduri europene.
Programul este, de luni până duminică, între 7:00 și 19:00. Taxa de intrare este de 15 lei pentru adulți și 10 lei pentru copii. La Băile Cojocna există un restaurant și două terase.
De asemenea, în incinta complexului, turiștii pot practica activități sportive pe cele patru terenuri disponibile: două terenuri de tenis pe zgură și două terenuri artificiale de fotbal. Tarifele pentru terenurile de sport sunt următoarele: fotbal- 50 lei/oră, tenis- 20 lei/oră, în timpul zilei.
Parcul Balnear Toroc
Parcul balnear are o suprafață totală de 40.000 de mp pătrați și cuprinde terenuri sportive (tenis, fotbal), bazine pentru copii, bazine cu nămol, bazin acoperit și un bazin cu apă sarată (în suprafață de 1.600 mp). Tarifele au rămas aceleași ca anii trecuți respectiv 10 lei/zi pentru adulți, 5 lei/zi, pentru copii. Program de funcţionare: luni -12.00-21.00 şi marţi – duminică: 09:00-21:00.
Băile Figa
Complexul balnear Băile Figa, de lângă Beclean, a fost inaugurat în 2010, la fel ca și cele de la Cojocna și Toroc, find amenajat în cadrul acealuiași proiect PHARE. Spre deosebire de celelalte două, Figa s-a extins succesiv, fiind acum una dintre cele mai mari și mai complexe destinații balneare din Transilvania.
Cinci tobogane de apă, dintre care unul spiralat, bazin cu apă sărată, dar și o piscină cu apă dulce, un „râu leneș” pe care se poate lenevi plutind într-un colac, încă un tobogan cu apă, un bazin acoperit, jacuzzi, sală de masaj, saună, sală de fitness, loc de joacă pentru copii, mai multe baruri și restaurante, umbrele de soare aliniate ordonat pe plaja cu nisip, terenuri de sport, dar și un lac sărat și o baltă de unde se poate lua nămol – cu toate aceste dotări, Băile Figa par o copie la scară redusă a complexului balneo-spa de la Hajdúszoboszló, dar la prețuri incomparabil mai mici.
Tarifele sunt de 10 lei pentru o persoană, copii sub șapte ani având acces gratuit. Intrarea la bazinul acoperit este de 10 lei, un șezlong, 2 lei, sauna 2 lei/20 minute, jacuzzi 2 lei/20 minute, fitness 2 lei/oră.
[stextbox id=”custom”]
Aqua Park la Cluj
Ideea unui Aquapark la Cluj este foarte veche şi-i aparţine fostului consilier local Adrian Popa, fiind preluată apoi de Emil Boc și Liviu Alexa, în cadrul proiectelor lor pentru algerile locale.
Modelul pe care autorii primului proiectului vroiau să-l adopte era cel de la Debrecen: un parc acvatic acoperit, cu bazine, plajă, spaţii de joacă, spaţii de agrement, săli de cinema, spaţii de proiecţie, sporturi, săli de Spa, saloane de întreţinere şi bazine cu ape curative pentru tratament.
„În centrul Transilvaniei se poate construi un punct de atracţie special, care să fie benefic pentru toată regiunea, atât pentru turism, cât şi pentru tratament sau distracţie. Am văzut aşa ceva în toată Europa, iar la Cluj ar fi necesar un complex de tip aquapark acoperit pentru că aici nu avem mai mult de două luni pe an soare, în restul timpului e ploaie, ceaţă, frig. Dacă mergem pe ideea unui parc de distracţii acoperit, cu o suprafaţă care să permită dezvoltarea, cu locuri de parcare şi facilităţi de relaxare unice în România, am putea da lovitura. Trebuie să înţelegem că turism fără ofertă de petrecere a timpului liber nu există! Putem să ne întrebăm de mii de ori de ce nu avem turişti, dar iată că şi clujenii pleacă în weekend la Târgu Mureş, la Hajduszoboszlo sau la Debrecen. Iarna avem un sezon complet mort pentru oraş, deşi este perioada în care avem peste 50.000 de studenţi aici. Ar fi păcat să nu le oferim un loc de petrecere a timpului liber, un loc unde să facă mişcare şi să stea împreună. În plus, repet, oraşul ar câştiga din comerţul şi serviciile care s-ar dezvolata în acel spaţiu”, consideră Adrian Popa, susţinătorul proiectului.
„La Cluj, ştrandurile deschise nu sunt profitabile, dovadă că, atunci când a fost scos la licitaţie, pentru concesiune ştrandul Sun, în primă fază nu a venit nimeni! E greu de întreţinut, sunt cheltuieli şi timpul efectiv în care scoţi un ban este de maxim 2 luni pe an!” spunea fostul consilier.
„Tocmai de aceea, ar trebui să ne gândim la o construcţie extinsă cu oferte pentru tot timpul anului şi neapărat acoperită. Numai aşa ar aduce profit!”, explica Popa.
[/stextbox]
Se pare că planurile încep să se concretizeze în incinta ștrandului Sun, unde ar putea funcționa primul Aqua Park din oraș. Dacă într-adevăr va fi așa, rămâne de văzut.
[stextbox id=”custom”]
Un weekend la weekend
O alternativă urbană, aflată la aproape două ore distanță de Cluj, este Complexul de Agrement „Mureșul” din Târgu-Mureș, cunoscut de toată lumea sumea sub numele de „Weekend”. Complexul a pornit de la un simplu bazin de canotaj, ajungând în prezent să cuprindă alte cinci bazine (dintre care unul olimpic), de dimensiuni şi adâncimi diferite. Există aici și foarte multe restaurante şi terase, spații de joacă pentru copii și terenuri de sport. Costul unui bilet de intrare la ștrand este de 6 lei/adult și 3 lei/copii și pensionari. Copiii până la trei ani nu plătesc bilet.
[/stextbox]
Ma scuzati, nu trebuia sa se ceara permisiunea persoanelor inainte de a se posta poze cu acele persoane.
P. S. Va rog sa stergeti poza cu cele 4 persoane in care apar si eu. Nu mi se pare normal asa ceva.
Ma scuzati, nu ar fi fost normal sa mi se ceara aprobarea pentru a se posta o poza cu mine in acest articol?? La toate ” oazele de racoare ” sunt puse poze in general iar la bazinul olimpic este pusa o poza in deatliu cu 4 persoane printre care ma aflu si eu. Va rog sa stergeti din articol cat mai repede poza.
Nici macar poza nu e clară,nu se vede fata nimănui,dar daca pe unii ai deranjează ce sa faci fara sa vrei iti asumi când mergi in public.Poate cineva face o poza unui membru din familie si din greșală va prinde in fotografie si o alta persoana,daca e la distanță ce sa faca sa strige pleaca eu fac poza la familia mea si tu esti in plus.
La piscină merge multa lume nu ne putem lua de fiecare pentru ca noi facem poze sau poate sunt altii care fac poze pentru famiilile lor si ma prind ei pe mine in poza nu pot sa te ei in parte cu oameni asta e parerea mea.
Sper sa nu fii supărat pe nimeni.