#Metoo. De la problemele semnalate, la mișto-urile din mediul online

 Mai multe femei și-au publicat traumele, în mediul online, în contextul valului de mărturisiri declanșat de campania #MeToo. 

Campania #Metoo, devenită virală peste noapte și în România, are la bază celebrul scandal sexual de la Hollywood, în care un număr de cel puțin 30 de actrițe îl acuză pe Harvey Weinstein de hărțuire și alte trei vedete, de viol. Se pare că producătorul și-a folosit puterea pentru a obține favoruri sexuale de la cele mai frumoase și mai admirate femei din lume. Dacă aceste lucruri se întâmplă și „la casele mari”, atunci se întâmplă oare la „casele mici”?

Citiți și: În spatele reflectoarelor: secretele murdare de la Hollywood

Nu e nevoie să întrebăm prea mult: ne spune internetul. Femeile, dar și bărbații povestesc de mai bine de o săptămână sub hashtag-ul #Metoo întâmplări similare prin care au trecut sau au asistat, fie că vorbim despre hărțuirea stradală, cea de la locul de muncă, dar nu numai. Și în interiorul familiei au loc o mulțime de lucruri odioase, pe care femeile, mai ales au ales să le povestească acum, încurajate de campania și frenezia creată din jurul acesteia care a cuprins o lume întreagă. Cu toate că poveștile sunt de multe ori cutremurătoare, există și reversul medaliei. Campania a început să fie luată la mișto, iar pe unele wall-uri ajung mai rapid glumele și nu poveștile de viață.

„Dacă toate femeile care au fost agresate sau abuzate sexual ar scrie Me Too într-un status, poate că oamenii ar înțelege magnitudinea problemei”, este unul dintre statusurile care circlă cel mai des în această perioadă.

Mărturii

Dezvăluirile despre cazurile de hărțuire sexuală au explodat și în România. Călin Ionescu, cunoscut drept Rimaru de la trupa RACLA, dar și ca publicitar, este cea mai cunoscută vedetă din România care este acuzată, de mai multe persoane, de hărțuire sexuală și agresiune în urma acestei campanii. Fie că a fost vorba de foste colege sau fete aflate în practică la diferite agenții în care acesta a lucrat, acestea au povestit cum Ionescu le-a făcut avansuri prin mesaje pe chat-ul de pe Facebook. Când era refuzat acesta apela la jigniri sau amenințări.

„M-a tras de o mâna deoparte și m-a întrebat cum îmi permit să nu îi răspund pe Facebook. După care a adunat toată flegma pe care a avut-o în el și m-a scuipat în față, de față cu toată lumea, cu toți prietenii și colegii”, a mărturisit o tânără pe Facebook.

Dana

Dana o altă tânără, povestește prin ce a trecut: „Ieri mi-a aruncat-o cineva, mai în glumă, mai în serios, că zilele astea toată lumea e abuzată. Realitatea crudă e ca mai toată lumea a fost abuzată într-un fel sau altul. Îmi dau seama ca reprimarea și uitarea forțată au devenit normalități și modalități de autoapărare care de fapt sunt autodistructive, iar destăinuirile acestea publice sunt un fel de chatarsis terapeutic. Nici măcar nu trebuie să arăți cu degetul sau să dai nume, numai faptul că aceste lucruri ies la iveală și spiritul solidarității înseamnă enorm. Într-o lume și o societate în care există o linie foarte fragilă și șerpuită între glumițe, drăgălășenii, libidinoșenii și agresiuni, limitele pot fi încălcate foarte ușor, uneori inconștient. Mulțumită domnului Weinstein mai multe femei și-au făcut publică vocea interioară și cu această ocazie mai mulți bărbați au aflat probabil pentru prima oară că ceea ce ei considerau cocoșeală era perceput ca hărțuire. Și poate țin minte asta. Am să las aici câteva episoade care mi-au rămas întipărite și m-au bântuit de-a lungul timpului.

Aveam până în zece ani când un prieten de-al lui tata a intrat peste mine în baie din greșeală. În loc să închidă imediat ușa la loc cu scuze, a stat acolo în prag și s-a uitat la mine cum stăteam cu chiloții în vine pe budă, zâmbind pe sub mustață, îmi dau seama acum, cam pofticios. Din momentul ăla l-am antipatizat pe viață, dar de câte ori mă întâlneam cu zâmbetul de sub mustață mă cutremuram de silă.

Aveam vreo 20 de ani și eram la primul meu job mai serios, la client service într-o agenție de publicitate pe farma. Lucram aproape numai cu bărbați, eram conștientă ca unii mă plac, dar la un moment dat discutarea de detalii și contracte a migrat din birou la cafenele, iar în momentul în care am refuzat să continui această complicitate, s-au cam terminat și contractele și comisioanele mele.

Acum lucrez într-o industrie în care se întâmplă adesea ca proporția bărbaților să fie covârșitoare în defavoarea femeilor. E un mediu unde glumele de autobază sunt destul de frecvente și cumva intri în jocul ăsta, că doar ești parte din echipă. Însă, de la glume la fapte e drum lung. Adesea mă simt ca la târgul de sclavi sau ca o bucată de carne în cușca unor lei. Sunt zile în care trebuie să fentez luări în brațe cu japca, să barez pipăieli sau să zâmbesc împietrit la apropouri scârboase. E drept că nici nu mă pricep prea bine să iau atitudine, poate de rușine, poate de frica excluderii sau atragerii antipatiei sau poate pentru că pur și simplu chestiile astea au intrat în normalitate. Nu, nu e normalitate”, povestește aceasta.

Magda

„Aveam vreo 7-8 ani cand un domn a încercat să mă ia de pe stradă și să mă bage cu forța într-o mașină. Habar n-am cum de am reușit să scap, dar alea 30 de secunde mi-au rămas întipărite pentru totdeauna în memorie. Pe la 20 de ani mergeam seara spre mașină când m-am trezit cu o mână sub rochie. I-am dat o poșeta în cap, am reușit să mă urc în mașină, mârlanul stătea și rânjea la mine. Tot pe la 20 de ani, nu trecea zi fără glume cu mai multă sau mai puțină perdea din partea unei persoane pe care o percepeam ca având multă autoritate în fața mea. Am încercat să devin cât mai invizibilă, îmi era rușine de situația prin care treceam. Ajunsă la limita răbdării, am trecut la riposte din ce în ce mai agresive. Efectul? Zero! A mai durat vreun an până când am reușit să mă extrag din mediul respectiv. Acum două săptămâni, pe trecerea de pietoni, un mârlan m-a apucat de sâni hăhăindu-se cu amicul la fel de mârlan. L-am înjurat ca la ușa cortului. Jur că aș fi murit cu el de gât în momentul respectiv. Știți ce au făcut cei din jurul meu? Absolut nimic!”.

Irina

„Eram cu una dintre prietenele mele în autobuz. Eram în clasa a noua. Autobuzul era foarte aglomerat, toată lumea se împingea. La un moment dat, un bărbat de vreo 50 de ani se tot înghesuia și agita în spatele prietenei mele. Până să mă dumiresc eu ce se întâmplă, o doamnă începe și urlă la colega mea: „Nesimțito, dă-te de acolo! Tu nu vezi că ăsta își dă drumul pe tine?”. Da, ca și cum distinsul domn se masturba liniștit în autobuz, iar prietena mea îl incomoda”.

Andreea

„Înainte de terminarea liceului, am fost într-un cantonament în afara țării. Eram mai multe echipe mixte cazate în aceeași locație. Dușurile noastre, ale fetelor, erau comune. În sensul că nu existau despărțitoare între ele. Într-o seară făceam duș. Eram singură, iar dintr-o dată m-am trezit cu antrenorul altei echipe în baie. Se uita fix la mine și nu părea că are de gând să iasă prea repede. L-am rugat insistent să iasă și într-un final s-a conformat. A doua zi a venit la mine și a ținut să îmi spună la ureche că i-a plăcut mult ce a văzut, iar data viitoare când fac duș să îl anunț și pe el”.

Ștefania

„Prima dată s-a întâmplat când eram în clasa a patra. Era trecut de prânz și terminasem orele, stăteam cuminte în fața școlii și o așteptam pe mama. Un bărbat s-a apropiat de mine și și-a trecut mâna peste sânii mei de copil de 11 ani. În clasa a șaptea mergeam la pregătiri la mate și într-o dimineață cenușie de noiembrie, un bărbat m-a condus de la distanță. Într-o mână își ținea umbrela, cu cealaltă se masturba. S-a întâmplat iar și iar, o constantă a vieții mele. S-a întâmplat în Târgoviște, în Berlin, în București, în Paris și în Tbilisi. Ultima oară în Cipru, pe plajă, când un băiat s-a apropiat de urechea mea și mi-a șoptit că mi-ar sta bine cu costumul de baie al doamnei care se bronza lângă mine, pentru că avea chiloții roz. Mult timp mi-a fost rușine de cele întâmplate, ca și cum aș fi purtat o parte din vină. Mi-a încolțit în suflet un resentiment pentru felul în care arăt, pentru privirile pe care le atrag, pentru fiecare „ți-a intrat șeaua aia în pi..ă” pe care îl aud când sunt pe bicicletă.

Am mai crescut și mi-am dat seama că sentimentul de vină e doar un alt mod în care permitem abuzatorilor să scape. Rușinea, tăcerea și frica sunt arme pe care le punem în mâinile lor, arme pe care ei le îndreaptă împotriva noastră. Citesc cu tristețe că multe dintre femeile din lista mea au trecut prin aceleași lucruri, dar îmi crește inima când văd că începem să vorbim despre ele. E un prim pas pe care îl facem pentru libertatea și siguranța noastră”.

Ilinca

„Prima dată când am fost pe un șantier singură, toți muncitorii au ieșit pe schele și m-au fluierat. Din spatele lor a apărut șeful de șantier. Mi-a zis să îl aștept jos, că vine imediat. Șeful de șantier era tata. Când aveam 15 ani, în Cluj, așteptam să termine o întâlnire și să mă ia din piață. Citeam o carte când am văzut două picioare în fața mea. M-a întrebat ce citesc și nu i-am răspuns. Tocmai îmi cumpărasem un ruj roșu și îl folosisem, mă gândeam că a fost o prostie din partea mea, că uite ce pățesc acum, că nu o să mă mai dau niciodată cu ruj roșu. M-a întrebat iar ce citesc și nu i-am răspus. S-a așezat lângă mine, avea vreo 45 de ani și aștepta să intre într-o audiență la primărie. Mi-a povestit tot felul de chestii despre el, nu știam ce să fac și îmi era frică. A stat vreo 10 minute și a plecat, asta a fost tot, îmi venea să țopăi de fericire. Le-am spus tuturor că la Cluj e altfel decât la București, că oamenii chiar nu vor să îți facă nimic, chiar vor doar să vorbească cinci minute cu cineva.
Cu vreo doi ani în urmă, în pasaj la metrou, vreo 7-8 muncitori îmi dăduseră câte o palmă zdravănă peste fund, unul după altul, fără să pot să am vreo reacție până când nu s-a terminat șirul de palme. Pur și simplu treceau pe lângă mine și îmi dădeau palme. Aveam 13 ani, purtam o cămașă galbenă oribilă și o pereche de blugi obosiți.

Și nu e vorba de lucruri care se întâmplă noaptea, nici când te îmbraci în vreun fel, ci într-o sâmbătă dimineața, în parc, cu Codruţa, în care, văzând că vine un dubios spre noi, am întors-o cu spatele încercând să îi arăt o poză. El și-a băgat mâna în pantaloni și și-a scos-o. I-am zis să nu se uite în spate, să nu se uite în spate, dar se uitase deja și m-am simțit (mă simt) vinovată că ea are imaginea asta în cap, că nu am putut să o feresc la timp.

Inutil să mai spun ceva despre reflexele care se formează în timp, de zonele pe care știi mereu că trebuie să le ocolești la orice oră, de barurile în care te îngrozești atunci când ți se pare că îl vezi pe tipul pe care l-ai refuzat și de care ai fugit mâncând pământul, într-o seară, uitându-te mereu în spate și sunând oameni doar ca să le spui unde ești, ce faci și cu cine te-ai văzut, în caz că se întâmplă ceva și nu mai ajungi acasă. Catcalling e doar cireașa de pe tort”.

Oana

„Da, și eu am fost „sursa de inspirație” a unor onaniști încă din școala generală. Mă întorceam cu Irina de la ora de sport, eram îmbrăcate cum numai provocator nu s-ar putea numi, și pe banda de lângă trotuar, într-o mașină albă, cu un pulovăr ridicat peste abdomen și probabil nimic în partea de jos, un el se masturba uitându-se la noi și mergând în același ritm cu al nostru. Ne-am făcut că nu vedem, am încercat să grăbim pasul, dar am stat până acasă cu teama că va ieși din mașină și ne va urmări pe scara blocului. Am avut noroc, nu? Dar nu ar trebui să vorbim despre noroc atunci când vine vorba de abuz. Abuzul care ia atât de multe forme și care poate da naștere la atât de multe traume”.

Alexandra

„Clasa a III-a. Nici mai mult, nici mai puțin. Stăteam cu o prietenă în fața blocului, ne jucam cu păpușile. Un domn cu bască se așază pe o băncuță lângă noi și-ncepe să se masturbeze prin crăpătura imensă a pantalonului. Speriate, fugim. În urma noastră se aude “Nu plecați, fetelor! Stați să vedeți ce iese”. Clasa a VIII-a. Mă întorceam de la un antrenament de volei, de la școală. Iarnă, beznă pe strada unde locuiesc, aud doi tipi în spatele meu, destul de aproape. “Ea e mă. Hai acum”. Măresc pasul și fug în scara blocului. Țin de ușă până interfonul o blochează la loc. În tot acest timp, cei doi trăgeau de ușă. Am fugit repede în casă, și m-am uitat pe vizor. Au urcat câteva etaje după care au plecat”.

Tiberiu

„Eram în oraș când am văzut-o … tânără, crudă și puternică, pășind încet. Brusc observ în spatele ei cum o ceată de tineri nomazi ai locului se înghesuiau tiptil pe urmele ei. A urmat o palmă peste fund, urmată de o alta. Masculii grupului își marcau teritoriul de față cu femelele lor hlizite. Ea își continuă drumul ca și când nimic din zen-ul ei nu ar fi putut fi deranjat de asemenea neomenie. Traversând către aceasta scenă simt cum mi se ridică părul pe mână și privirea se ascute, pumnul mi se strânge. Nimic mai jenant! Trebuie să iau atitudine!”

Norbert Matei

„De bun simț mi s-ar fi părut ca măcar la faza asta cu #metoo să nu existe remarci jegoase despre cum femeile nu înțeleg o glumă sau un compliment. So, am și eu ceva de povestit. Prima dată a fost prin clasa a 6-a. Era de la altă școală și îmi plăcea super mult de ea. Numai că nu prea voia să aibă de a face cu mine. Din varii motive. Unul dintre ele a fost că nu mă vedea decât ca pe un prieten. Nu prea am fost dispus să procesez asta. Și ce am făcut? Păi, mi s-a părut că pot să o conving să fie cu mine dacă atunci când am șansa o prind și o sărut bine de tot. Zis și făcut. Eram la ziua unui prieten și, când am rămas doar noi într-o cameră, am lipit-o de perete și am sărutat-o, cum am știut eu mai bine, cu forța. Nu o să uit niciodată cum a rămas înțepenită și, după ce a încercat să mă împingă de câteva ori, dar eu nu m-am dat împins, a început să plângă. Cretinului de mine i s-a părut că dăduse lovitura. Pentru că mi-a zis mie tata la un moment dat că femeii dacă nu îi place, preiei controlul și îi arăți cine-i bărbat. (…)

Toate statusurile astea cu #metoo nu ar trebui să fie despre femei care recunosc că au fost victime (e o chestie care implică vină, de aia trebuie recunoscută) ci de bărbați care recunosc ca au fost agresori. Chiar dacă, știți voi, nu ați fu…-o”.

[stextbox id=’custom’]

Un hashtag poate schimba legislația

În Franța, campania #metoo are ecou în #balancetonporc, hashtag-ul prin care femeile vorbesc despre agresiune sexuală și hărțuire și care ar putea schimba legislația. 

Totul a pornit de la jurnalista Sandra Muller, care a lansat hashtag-ul pe Twitter după un post în care împărtășea propria poveste cu un fost producător dintr-o televiziune franceză, care i-a spus „Ai sânii mari. Ești genul meu de femeie. Te voi face să ai orgasm toată noaptea.” După ce mii de femei au folosit hashtag-ul, ministrul egalității de gen, Marlène Schiappa, a propus ca Parlamentul să ia în considerare o lege care să îi amendeze pe cei care comit hărțuire stradală.

[/stextbox]