Cristian Grecu: „Grupul Tinerii Mânioși nu mai există din 2013”

Ocuparea propriu-zisă a amfitreatrului „Nicolae iorga” din cadrul sediului central UBB a avut loc în perioada 26 martie – 9 aprilie 2013. Rolul ocupării era acela de a crea un spaţiu liber, revendicat de către studenţi pentru studenţi, unde să se poată discuta diferite probleme ale studenţilor.

Clujul este un oraș efervescent, societatea civilă mobilizând-se rapid când vine vorba de apărarea în stradă a unei cauze sau când vine vorba de exprimarea solidarității. Orice protest are un creier și o masă de susținere. Creierul poate fi unul individual sau unul colectiv, în funcție de situație. Cele multe proteste de la Cluj au avut un creier colectiv, astfel încât nu s-a putut de multe ori stabili cu exactititate cine a fost „liderul” mișcării. Liderul este societatea civilă. Bineînțeles, aceasta este formată din oameni. De cele mai multe ori din aceeași oameni, care luptă pentru diverse cauze. Masa de susținere e variată. Am încercat să luăm „pulsul” ultimilor ani în materie de proteste clujene de la cei mai în măsură să ne vorbească despre acest lucru: oamenii lor. Este Clujul cel mai „protestatar” oraș din România la ora actuală? Cât de implicați sunt clujenii când vine vorba de problemele naționale, dar de cele locale? Ce anume îi determină pe aceștia să își caute dreptatea în stradă?

Cristian Grecu, absolvent al Facultății de Sociologie din Cluj-Napoca, este unul dintre „tinerii mânioși” ai Clujului. Acesta ne va povesti, în cele ce urmează, ce anume l-a determinat să protesteze prima dată, cum anume s-a format grupul informal „Tinerii Mânioși”, un grup de „temut” pentru unii și o enigmă pentru alții, dar și ce urmări a avut acțiunea Ocuppy UBB.

Cristian Grecu

Cristian Grecu

Reporter: Ai participat la multe proteste care au avut loc la Cluj. Ce te-a determinat să ieși în stradă pentru prima oară?

Cristian Grecu: De când sunt la Cluj, din 2011, am participat la destul de multe proteste, mai ales până în decembrie 2013. Primul protest a fost Occupy Conti, pe 8 noiembrie 2011. În acea zi mi-a spus un prieten „S-a ocupat Continentalul”. De cum am auzit de ocupat, mi-am îndesat niște haine și ceva mâncare în ghiozdan, am luat aparatul de fotografiat, m-am întâlnit cu prietenul meu și ne-am dus. Apoi am văzut că nu e o ocupare publică. Ne-am limitat la a face poze și documenta evenimentul. Fiind primul meu protest, am fost uimit și nu știam ce să fac. Când a venit poliția, m-am enervat. I-am  aplaudat pe cei scoși din clădire.

Ce m-a determinat? Eram interesat de subiectul protestelor de dinainte să mă mut la Cluj. Când eram la Deva, eram o mână de prieteni care dicutam politică. În 2008, la vestea uciderii unui tânăr de 15 ani Alexis, în Atena, de către poliție și protestele ulterioare, care au durat câteva luni, m-au făcut să devin din ce în ce mai interesat de sfera asta a activismului civic.

Toamna Românească

Reporter: Îmi poți enumera protestele la care ai participat? Care ți s-a părut cel mai bine organizat?

C.G: E greu să zic la ce proteste am participat. Cu siguranță am fost zilnic la cele din iarna lui 2012 și cele din 2013. În 2012 am fost membru, cu mulți alți oameni care ne-am cunoscut în Piața Unirii – cu ocazia protestelor – în grupul informal Tinerii Mânioși, așa că, da, am participat în proporție destul de mare la protestele organizate de către noi. Proteste pe teme sociale și politice, majoritatea, împotriva clasei politice, sau pe teme locale, precum Pata Rât. Cel mai îndelung protest la care am participat a fost Ocuppy UBB. Am mai participat la un protest, ca și susținător al Campaniei Salvați Roșia Montană, în Elveția și cu mici excepții, la Toamna Românească din 2013.

Reporter: Este Clujul orașul cel mai receptiv din România la astfel de acțiuni, la proteste?

C.G: Nu știu dacă Clujul mai este într-atât de receptiv precum era pe vremuri. Până în 2013, Clujul era, da, cel mai receptiv, din cauza faptului că este un oraș mai mic cu zeci de mii de studenți din întreaga țară – și nu numai – cărora le-a fost mai ușor să se cunoască și să se organizeze sau să schimbe idei, sentimente pe teme sociale și politice decât în alte orașe. Până în 2013, ideea de protest era cumva atribuită unei clase de mijloc sau tineretului care are timp să se gândească la problem de mediu sau sociale, omul muncitor neavând timp de așa ceva, frustrate fiind încă de victoriile pierdute de la Revoluție și anii 1990. Zicând că oricum clasa politică face ce vrea, că e plin de „securiști”, că protestele vor fi acaparate de partide, distruse de acei „securiști”.

Cândva credeam că am un răspuns la întrebare (acum 1-2 ani, cam așa), dar acuma am impresia că nu știu. Dar din cauza prezentată mai sus, cu asta rămân în continuare. Numărul mare de tineri, oraș mic, posibilitatea de a ne întâlni cu diverse ocazii prin centru sau alte câteva locuri mai frecventate de oameni cu viziuni sociale, politice, etc., asemănătoare.

„Mânioși” și „indignați”

„Mânioși” și „indignați”

Acest fapt s-a mai schimbat după Toamna Românească. Problema cu Roșia Montană era cea mai cunoscută în Cluj, iar o dată cu schimbarea anului (2014), oamenii parcă s-au mai dezumflat, au văzut că proiectul nu va începe chiar atunci (dar riscul, problema rămâne în continuare), au început să fie atenți la alte lucruri, oboseau cu situația de la Pungești, au fost uimiți de reacția statului – trimițând sute de jandarmi și făcând din acea zonă o zonă special, parcă sub legea marțială. Și, cu ocazia acelorași proteste, conceptul de protest a reînviat cât de cât și în alte orașe și alte clase sociale (cum inițial protestul era urban, populat de tineri mai mult, o dată cu problema gazelor de șist, a ajuns să fie prezent și în rural, unde întreaga comunitate afectată participa, cu mic cu mare, fermier și preot, unde era nevoie de altfel de tactici și metode de a protesta – Pungești, Moșna și multe alte sate și comune din România).

Reporter: Crezi că se poate realiza un portret al protestatrului clujean?

C.G: S-ar putea face un portret, dar ar fi subiectiv, pentru că acesta a fost mereu schimbător. Da, majoritatea sunt sau au fost tineri, între 17-18 și 30-35 de ani, oameni cu timp liber destul (fie că erau studenți, fie că erau la început în carieră, aceasta neafectând prea mult timpul liber, lucrând 8 ore, dar nu mai mult, mai mult munci de birou, mă rog, sfera serviciilor și nu a muncii manual, industriale) spre a se interesa în probleme locale, naționale, internaționale, de a vedea exemple de mișcări sociale și politice din alte țări, modurile lor de a acționa, timp pentru a discuta problemele, de a schimba idei, a se organiza spre a întreprinde acțiuni. Tineri care au mai degrabă un interes într-o evoluție personală la nivel de cunoaștere, de informație, de relații inter-umane, spre a vedea o altfel de lume în jur. Unii ar zice că naive, alții că prea visători, sau că pierzători de vreme, că nu aleg să facă ceva mai concret (orice ar însemna asta, căci, din nou, concret este un lucru subiectiv). Dar fix visare asta, naivitatea asta, sau cum vreți voi să o numiți, a făcut din Cluj pentru o vreme lungă un centru „revoluționar”.

Reporter: Consideri că există și protestatari de serviciu sau care merg la proteste doar pentru că este „cool”?

G.C: Există o diferență între „protestatari de serviciu” și oameni care merg la proteste pentru că este ”cool”. Și inclusiv între aceia de serviciu există o diferență. Diferența constă în ceea ce înțelege individul prin protest și modul de participare la acesta

Un om care merge la un protest pentru că a auzit de mișcarea și problema respectivă și merge acolo ca să susțină, dar și pentru că este cool, merge atât ca să solidarizeze, pentru că el/ea este conștient/ă că poate nu are cheful, timpul, curajul necesar ca să participle activ la respectiv mișcare sau pentru că este totuși dintr-o altă clasă social sau alt grup social și nu ar fi capabil să înțeleagă problema pe deplin, așa încât să și-o însușească. Acel ”coolness” e ceva ce se poate regăsi la majoritatea protestelor din anii 1960 încoace, din zonele occidentale (Europa de Vest, America de Nord), de cât protestele s-au transferat de la categoria de mișcări sindicale, pentru drepturi muncitorești, la muncă, de locuință, etc., la proteste îndreptate împotriva establishmentului care crea plictiseală, monotonie, exploatare și consum – o discuție mai lungă pe tema asta. Coolnessul este în sine motorul. Interesul și dorința de a fi într-un loc „cool” este momentul când rămâi doar ca și un individ care se solidarizează sau te decizi că este o cauză în care îți poți găsi locul, că poți face parte din acel întreg. Acel coolness a creat marile mișcări europene și americane, precum Indignados, Occupy, și altele de acest gen. Dar, de asemenea, acel coolness e mai rar, căci în alte țări nu a fost destul timp să se facă cool. Statul a reacționat violent împotriva protestelor, în așa fel încât decizia ta ca și individ era: mă implic și particip sau îmi este frică și plec acasă, fie de tot, fie la primul semn de alarmă din partea forțelor de ordine.

Ambele merg mână în mână. Există un motor, un „creier”, și există masa de susținere, fără de care o mișcare, un protest nu poate exista mult – viața și efectele unui protest depind de aceste două grupe de oameni.

Tinerii Mânioși

Faci parte din Grupul Tinerii Mânioși. Care este istoria acestui grup? Când s-a înființat? Care sunt acțiunile reprezentative ale grupului?

C.G: Am făcut parte, da. Grupul Tinerii Mânioși nu mai există din 2013. Fiind un grup informal, apărut cu ocazia protestelor din ianuarie-februarie 2012, nu a existat într-un mod oficial, precum un ONG sau o asociație, ci a fost un grup de oameni care se întâlneau pentru a discuta diverse. Istoria este simplă: un grup fluctuant de oameni discutau săptămânal diverse probleme, ajungeau la niște decizii, apoi acționau. Uneori efectele erau mai vizibile, alteori nu.

331701_331354783645182_1727969508_o

S-a decis că nu doar protestele sunt folositoare, ci și informările, așa că au apărut Joile Mânioase, seri de filme documentare bilunare, care erau organizate în săli și amfiteatre din cadrul facultăților, unde oamenii erau invitați să vadă ce se mai întâmplă sau s-a întâmplat în alte părți ale globului. Documentare despre efectele negative ale mass mediei, revolta studențească din China (Piața Tiananment), de la noi, 1990, pe teme de ecologie, efectele alimentelor modificate genetic, industria cărnii etc. Existau teme lunare sau pe o durată mai lungă și se căutau filme documentare legate de temă.

Sincer, nu mai știu care au fost cele mai importante proteste organizate de Tinerii Mânioși. Au fost multe, unele de success, altele mai puțin.

Evenimentele care au dus la Ocuppy UBB, potrivit studenților

Primul a fost protestul împotriva decernării titlului de Doctor Honoris Causa lui Gunther Verheugen, oferit nu pentru merite academice, ci pentru merite politice (el fiind un mare lobbyist pentru corporaţii, de asemenea fiind şi cel care a jucat un rol de bază în modul în care România a aderat la Uniunea Europeană), la care a participat şi primul ministru Victor Ponta. Ca urmare a acestei acţiuni de protest, a crescut nivelul de supraveghere şi pază, cel puţin la nivelul clădirii centrale U.B.B. De asemenea, un număr de studenţi care au participat la protest au fost căutaţi prin cămine de către diverse forţe de ordine spre a fi intimidaţi.

Ulterior, la fiecare eveniment care a avut loc în clădirea centrală a U.B.B., pe lângă paznici au fost şi poliţişti şi jandarmi, iar intrarea în clădire se făcea strict pe baza legitimaţiei de student sau de cadru didactic.

Amfiteatrul „Nicolae Iorga”

Amfiteatrul „Nicolae Iorga”

Al doilea eveniment crucial a fost cel cu proiecţia filmului „Blokada”, care ar fi trebuit să se întâmple într-o sală din clădirea centrală, dar nu a fost permisă, oamenii care au venit să vizioneze acest documentar fiind daţi afară cu forţa de către paznici, şi ulterior de către poliţie, care, s-au poziţionat de ambele părţi ale intrării principale (dar, amuzant, nu în afara clădirii, ci înăuntru).

Iniţial a fost ocupat amfiteatrul Nicolae Iorga, dar, ulterior, studenții s-au mutat în amfiteatrul Goangă (loc permanent pe durata ocupării), plenarele fiind ţinute, de la ora 20:00, în amfiteatrul Iorga.

Am arătat adevărata față a UBB-ului

Reporter: Ocuppy UBB a fost o acțiune de lungă durată, care a enervat mulți profesor universitari, dar nu numai. Crezi că și-a atins scopul?

C.G: Da, a durat două săptămâni. E greu să răspund la întrebare, dintr-un motiv destul de simplu. Au fost multe scopuri, așa că unele poate au fost atinse.  De exemplu, am reușit să ocupăm un amfiteatru și să ne organizăm local, non stop, organizând fel și fel de dezbateri și plenare pentru a discuta problemele din universitate, și nu numai. În ceea ce privește efectele vizibile, la nivel de universitat nu s-au schimbat multe, dar profesorii și conducerea știu ce s-ar putea întâmpla dacă ar face ceva ce nu ar conveni studenților. Așa că, impresia mea este, că cel puțin la nivel de discurs, ceva am reușit. Apoi am văzut care sunt limitele conducerii în sine. Cum o universitate de recunoaștere europeană poate funcționa în moduri așa de tipice vechiului regim: amenințări, o paranoie constantă că am fi fost plătiți de cine știe ce entități, chiar îndemnare a unor studenți să fie răi cu noi și să semneze o petiție ca să fim dați afară. Așa că dacă unul dintre scopuri a fost să arătăm adevărata față a unei părți administrative a UBB, am reușit.

903367_575987242420506_1211177568_o

Și da, alte scopuri nu au fost atinse. Flacăra, ca să zic așa, nu a continuat. Nu a creat ceva mai mult, la nivel mare. Au fost mulți studenți interesați, care au venit, cu care ne-am împrietenit și am întreprins alte lucruri ulterioare. Dat fiind faptul că nu a fost o acțiune a Tinerilor Mânioși – așa cum susțin unii – s-au format alte grupuri ulterioare, pe alte teme, sociale, politice, ecologice, care au continuat în perioada de după. Ca ocupare, nu a făcut multe. Ca spațiu de dezbatere, a ajutat la formarea de prietenii care au creat alte context și alte lucruri activiste, artistice sau politice.

Reporter: Care este protestul la care ai participta cel mai aproape de sufletul tău? De ce?

C.G: Legat de Cluj, aș putea spune liniștit că protestele din toamna lui 2013 au fost cele mai apropiate de mine, mai ales prima parte, când vorbim de mii și zeci de mii de oameni pe străzi. Nu mai văzusem așa ceva niciodată – decât în Istanbul, în vara aceluiaș an – și nu știam de unde să încep. Mi-am dedicat mare parte din timp protestelor din acea toamnă, din septembrie până în decembrie. Am fost zi de zi cu ochii la știri, am și făcut o pagină de Facebook, Grupul Independent de Informare, cu care încercam să postăm cât mai multe știri și update-uri de la proteste – ca și contraefect la lipsa de informare de la marile grupuri mass media. Am participat la ședințele de organizare, la lipit de afișe, și la alte activități legate de proteste. A fost momentul în care am învățat foarte multe lucruri privind mobilizarea socială, efectele sale asupra statului și a societății și ce turnuri poate lua subit. Cum la început, protestele erau de toate culorile, venind fel și fel de oameni, de diferite viziuni politice, religioase, etc., ulterior devenin tot mai naționaliste, și tot mai puțin populate. Cum pe vremea aceea eram încă student la sociologie, vă dați seama, am avut foarte mult ”material” fizic, palpabil, ca să văd exact ceea ce eu citisem în articole și cărți de specialitate.

Critical Mass – o „acțiune mânioasă”

Bicicliștii au susținut Ocuppy UBB

Bicicliștii au susținut Ocuppy UBB

O acțiune cumva independentă de grup a fost apariția Critical Mass-ului, care acuma funcționează autonom. „La început a fost nevoie de grup ca să facem evenimentul, să printăm flyere de promovare, dar ulterior lumea clujeană s-a obișnuit și deja se știa că în ultima vineri din lună este Critical Mass-ul”, spune Cristian. Cristical Mass-ul este o acțiune apărută în San Francisco la finele anilor 1990. Vineri, 27 martie, de la ora 17:30 va avea loc o nouă ediție Cristical Mass.

Există un motor, un „creier”, și există masa de susținere, fără de care o mișcare, un protest nu poate exista mult – viața și efectele unui protest depind de aceste două grupe de oameni, Cristian Grecu.


Publicitate

1 Comentariu

  1. Tinerii Maniosi platiti de SOROS spune:

    Da…o gasca de netoti, care au venit la Cluj si au manzgalit peretii cu tot Mind_bombing-ul lor de rahat.
    Cine curata rahatul dupa voi, Grecule ? Pe Facebook de ce nu respecti regulamentul de baza, mai, FALSULE, si folosesti numele tau adevarat, in loc de tot felul de conturi false ?
    Sunteti de tot rasul, mai, anarhistilor ! Ati reusit sa ne luati 600,000de euro din bugetul local si sa dati la tiganii de pe Coastei, ca apoi aceia sa mai ceara si mai multi bani ! Nu va e rusine, idiotilor ? Dar de banii primiti de la OSF (Soros) de ce nu ai zis nimic ? Te-ai inscris si tu in TSD, PSD si USR, ca celalalt dement, Adi Dohotaru ? Sau betivul terorist Mihai Gotiu ? Marele APOLITIC acum face politica ! Rusinea lumii sunteti, ca nici macar clujeni nu sunteti !

Postaţi un comentariu