Update. Clujul, capitala europeană a represiunii tinerilor. „Şincai” exmatriculează doi olimpici şi sancţionează peste 60 de elevi
UPDATE 1: Reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Cluj susțin că s-au asigurat de respectarea întregii proceduri prin care s-au decis sancțiunile pentru elevii implicați în cazul grupului „Sincai Memes”. „Am căzut de comun acord cu reprezentanții școlii în vederea evitării lipsei de subiectivitate în luarea deciziilor cu privire la sancțiuni. S-a decis păstrarea elevilor sub anonimat, în cadrul consiliului profesoral, pedepsele fiind decise exclusiv în funcție de gravitatea faptei. Pe de alta parte, după convocarea consiliului profesoral, am cerut informații cu privire la întregul demers, asigurându-ne că totul a fost în conformitate cu Regulamentul de Organizare și Funcționare al Unităților de Învățământ Preuniversitare. Dacă vor fi găsite abateri, cu siguranță le vom semnala forurilor superioare”, a declarat Mușat Vladian, președintele Consiliului Județean al Elevilor Cluj.
Reprezentanții elevilor declară că nu există niciun caz de exmatriculare. Sancțiunile ajung de la mustrare verbală, până la transferul discilplinar, în cazurile cele mai grave. „Doresc să clarific că toți elevii care au primit mustrări scrise, au și nota scăzută la purtare, însă ca sancțiune complementară. Acești elevi, au varianta de a depune o cerere prin care să solicite anularea acestei decizii, în cazul în care nu vor mai avea alte abateri pe parcursul întregului semestru, având posibilitatea de a termina anul cu nota 10 la purtare. Mai mult decât atât, cei vizați de sancțiuni pot depune contestație astfel decizia fiind revizuită”, declară Mușat Vladian.
UPDATE 2: Conducerea Liceului Teoretic „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca transmite faptul că cercetările referitoare la abaterile disciplinare ale elevilor din școală, care ar fi afectat drepturile prevăzute în legislația în vigoare, au fost finalizate. În urma audierii celor 62 de elevi despre care s-a constatat că au sâvârșit abateri și a dezbaterilor pe marginea raportului de cercetare, Consiliul profesoral întrunit în data de 24.02.2015 a hotărât următoarele:
- 61 de elevi ai Liceului Teoretic „Gheorghe Șincai” au primit sancțiuni prvăzute în Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), de la mustrarea scrisă până la mutarea disciplinară în altă unitate de învățământ;
- sancțiunile au fost însoțite de scăderea notei la purtare (în intervalul cuprins între notele 9 și 4);
- nu au fost aplicate sancțiunile maximale prevăzute de ROFUIP, care constau în exmatricularea elevilor;
- sancțiunile complementare de scădere a notei la purtare pot fi ridicate de către Consiliul profesoral, dacă până la sfârșitul semestrului / anului școlar elevii dovedesc un comportament ireproșabil.
UPDATE 3: Consilierul local PNL, Ioan Bâldea, a reacţionat pe pagina lui de Facebook. “Se discuta exmatricularea mai multor elevi pentru ca au postat pe grup de Facebok poze de tipul asta (doi urmează să fie exmatriculaţi-transferaţi disciplinar cu imposibilitate de revenire, au fost informaţi verbal aşteaptă decizia scrisă). Mi se pare exagerat! Consiliul Local are trei reprezentanti in Consiliul de Administratie al liceului. Cred ca se impune ca ei să prezinte un punct de vedere în Consiliul Local”, a scris Bâldea.
Tot el a postat şi o parte din fotografiile care au stat la originea conflictului dintre elevii şi profesorii de la Liceul Gheorgeh Şincai. “Dacă pentru aceste poze sunt exmatriculati elevii dintr-unul din cele mai bune licee din Cluj atunci în curand îi exmatriculam şi pentru că zâmbesc”, spune Bâldea.
ARTCOLUL INIȚIAL: Consiliul profesoral al Liceului „Gheorghe Şincai”, întrunit în şedinţă marţi, a decis scăderea notei la purtare la patru şi exmatricularea a doi elevi olimpici, afirmă surse prezente la şedinţă. Decizia le va fi comunicată elevilor săptămâna viitoare.
Cei doi olimpici au fost administratorii unui cont privat de grup pe Facebook format din elevi şi absolvenţi de „Şincai”. Grupul, care ajunsese la opt sute de persoane, între care şi fata primarului Emil Boc, comenta, în limbajul specific, vârstei viaţa de liceu. Discuţiile includeau şi comentarii despre presupuse relaţii extraconjugale ale unor profesori, expresii licenţioase şi ironii la adresa dascălilor.
După ce profesorii din „Şincai” au accesat- în mod fraudulos, spun elevii- conţinutul discuţiilor din grupul privat de Facebook, o amplă anchetă a fost declanşată. Peste 200 de elevi au compărut, împreună cu părinţii, în faţa unor comisii de anchetă. Tribunalele ad-hoc au funcţionat necontenit trei săptămâni şi au condus la sancţionarea, spun surse din Consiliul profesoral, a 61 de elevi. Cei doi olimpici vor fi exmatriculaţi, restul vor avea scăzută nota la purtare.
Denumită „represiunea de la Şincai”, ancheta derulată în şcoală a fost foarte comentată în spaţiul virtual. „Elevii de la „Şincai” sunt anchetaţi ca la Securitate”, scrie un utilizator Facebook. „În şcolile de stat se trăeşte ca în colhoz”, spune un altul. Postul de radio Rock FM le-a dedicat liceenilor din „Şincai” melodia lui Pink Floyd, „Another brick in the wall”.
Unul dintre cei doi liceeni care vor fi exmatriculaţi urma, dacă nu ar fi fost sancţionat, să absolve clasa a XII-a şi să-şi continue studiile în Anglia.
Liceul teoretic „Gheorghe Şincai” este considerat unul dintre cele mai bune din oraş. Anul trecut, a avut promovabilitatea de sută la sută la Bacalaureat. Faptul că aproape un sfert dintre elevii şcolii au ajuns să fie anchetaţi şi 800 de liceeni au ales să se exprime într-un cadru ironic sau chiar batjocoritor la adresa profesorilor arată că politica de încurajare a libertăţii de exprimare comportă riscuri. Pe de altă parte, e greu de crezut că asprimea cu care au fost trataţi îi va aduce pe aceştia la sentimente mai bune faţă de profesori.
Săptămâna aceasta s-a încheiat întreg procesul de cercetare în cazul grupului “Sincai Memes”, fiind luate deciziile definitive cu privire la sancțiunile aplicate tuturor elevilor implicați.
era firesc sa apara aceasta situatie. Alte generatii, alte medii de comunicare. Profesorimea e depasita. Nu stia ca epoca de aur cu pioneza pe scaunul profului de 1 aprilie e depasita ? Trezirea !!!
Parerea mea este ca ar trebui facuta si o ancheta in randul profesorilor. Situatia creeata nu-i va ajuta pe nici una din parti si ar trebui profesorii sa se intrebe de ce s-a ajuns aici …
Aceiasi elevi, astazi anchetati si pedepsiti, sunt cei pe care domnii profesori i-au folosit in 2013, scotandu-i in curtea scolii pentru un miting ad-hoc prin care cereau sa nu se desfiinteze sectia de informatica, adica sa nu isi piarda domniile lor posturile. „Nu ne separati, nu ne separati!”, strigau atunci. Acum nu se mai suporta nici unii pe altii. Si atunci Cuibus a fost infrant.
Oare nu trebuiau vrajitoarele arse si pe rug !?!
Alo, domnii profesori, se pare ca acesti copii nu va ironizau degeaba…
Am 54 de ani,sunt mama si nu cred ca asa se face educatia. Si mai spuneti ca sunteti dascali intr-unul din liceele de prestigiu. Acum a ajuns doar un liceu cu faima. Una proasta.
Nu va face cinste ca ati procedat la “epurare”.
Halal comunicare si drag de carte transmiteti !
oare a vazut cineva filmul Parfum de femeie? nu partea cu drama unui neadaptat social in persoana colonelului interpretata de Al Pacino. Partea in care elevii unui colegiu joaca o farsa serioasa administratorului acelui colegiu. Si cand spun farsa a nu se intelege ca a fost filmat cu camera ascunsa. Pur si simplu l-au acoperit cu vopsea dintr-un balon enorm pe care era desenat directorul respectiv pupand in “cur” pur si simplu pe cei care sponsorizau scoala pentru propriile beneficii. Asta pe langa poezia care se auzea la radio in tot campusul. oare ce ar fi patit elevii de la sincai daca ar fi facut asa ceva? habar n-am cum sa postez aici interventia lui Al Pacino in sedinta in care se incerca executarea elevului in fata intregii scoli. mesajele de acolo, dincolo de americanismul lor se neincercand neaparat o paralela intre situatia din film si cea de la sincai ar trebui sa puna pe ganduri o gramada de oameni. sint ferm convins ca postarile elevilor reprezinta si o radiografie a situatiei lor scolare. nu cred ca geniile au postat mesaje “pornografice” sau ca “lichelele” au avut ceva inteligent si subtil de comunicat. prin urmare diferentierea lor atat in ce priveste sancriunile cat si traseul lor scolar o facea deja natura, lucru pe care profesorii n-au reusit sa-l inteleaga in analiza faptelor. Nu mai am ce comenta dincolo de faptul ca elevii au avut reteta la ciorba de laturi iar profesorii si-au tras zeama in cap.
oare a vazut cineva filmul Parfum de femeie? nu partea cu drama unui neadaptat social in persoana colonelului interpretat de Al Pacino. Partea in care elevii unui colegiu joaca o farsa serioasa administratorului acelui colegiu. Si cand spun farsa a nu se intelege ca a fost filmat cu camera ascunsa. Pur si simplu l-au acoperit cu vopsea dintr-un balon enorm pe care era desenat directorul respectiv pupand in “cur” pur si simplu pe cei care sponsorizau scoala pentru propriile beneficii. Asta pe langa poezia care se auzea la radio in tot campusul. oare ce ar fi patit elevii de la sincai daca ar fi facut asa ceva? habar n-am cum sa postez aici interventia lui Al Pacino in sedinta in care se incerca executarea elevului in fata intregii scoli. mesajele de acolo, dincolo de americanismul lor si neincercand neaparat o paralela intre situatia din film si cea de la sincai ar trebui sa puna pe ganduri o gramada de oameni. sint ferm convins ca postarile elevilor reprezinta si o radiografie a situatiei lor scolare. nu cred ca geniile au postat mesaje “pornografice” sau ca “lichelele” au avut ceva inteligent si subtil de comunicat. prin urmare diferentierea lor atat in ce priveste sanctiunile cat si traseul lor scolar o facea deja natura, lucru pe care profesorii n-au reusit sa-l inteleaga in analiza faptelor. Nu mai am ce comenta dincolo de faptul ca elevii au avut reteta la ciorba de laturi iar profesorii si-au tras zeama in cap.
cred ca problema sta in lipsa acuta de comunicare (sincera) intre parti. elevii nu sunt tratati ca parteneri de discutie (asta se vede si din comentarii – ei nu se simt respectati). din pacate domnii (si doamnele) din corpul profesoral si conducere ar trebui sa reflecteze la statutul lor de dascali, la lipsa de emulatie, la faptul ca tinerilor ar trebui sa li se propuna (prin conduita lor de profesori) modele de atitudine si comportament, modele de intelegere si chiar repere existentiale. cand haul este atat de mare intre viziunile celor 2 tabere, cred ca vina esta mai mult in partea celor care detin puterea, fac jocurile si isi incaseaza salariile. mai mult decat in pasiunea si idealismul celor care au o atitudine absolut fireasca pentru varsta lor – aceea a provocarii, a cresterii exigentelor, a atitudinii critice si a epxrimarii nonconformiste. nu pot decat sa-i felicit pe cei care au creat poantele ironice si au lua astfel atitudine fata de stilul ignorant al profesorilor. despre comentariile aparute ulterior pe facebook – nu stiu…, dar oare asta nu este specific varstei sa mockuiasca.. de ce sa ne bagam in grupul lor privat pe facebook.. e ca si cum ne-am baga in baie, cand se strang in zona lor de intimitate.
SPAGARIMEA IN CRIZA
Ei isi fac singuri reclama proasta…niste incompetenti!
Reactia corpului profesoral denota nivelul lor de inteligenta. Daca i-ar fi platit cineva nu ar fi reusit sa isi faca un deserviciu mai mare. Chiar cred ca au vreo sansa in fata elevilor?
Cum ajungi să nu mai ai încredere în profesori
Șapte gânduri despre sistemul de învățământ. De la Albert Einstein citire.
Şcoala m-a dezamăgit şi eu am dezamăgit şcoala. Mă plictisea. Profesorii se comportau ca şi nişte sergenţi. Eu doream să învăţ ce doream eu să ştiu, iar ei voiau să învăţ pentru examen. Din această cauză eu nu valoram nimic, şi de multe ori mi-au sugerat să plec. Simţeam cum setea mea pentru cunoaştere era ştrangulată de către profesorii mei; notele erau singura lor metodă de evaluare. Cum poate un profesor să înţeleagă un tânăr cu un asemenea sistem? De la vârsta de 12 ani am început să suspectez autoritatea şi să nu am încredere în profesori.
Majoritatea profesorilor îşi pierd vremea punând întrebări care urmăresc să dezvăluie ce nu ştie elevul, în vreme ce adevărata artă a examinării constă în a afla ce ştie de fapt elevul sau ce poate să ştie.
Nu e foarte important ca cineva să înveţe date. Pentru asta n-are nevoie de facultate. Le poate afla din cărţi. Importanţa unei educaţii într-o facultate de arte liberale nu constă în învăţarea multor date, ci în antrenarea minţii pentru a cunoaşte ce nu se poate afla dintr-un manual.
Scopul educaţiei ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acţioneze şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp, să vadă în slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor.
Arta supremă a profesorului este de a trezi bucuria exprimării creatoare şi bucuria cunoaşterii.
Daţi în mâna educatorului cât mai puţine măsuri coercitive cu putinţă, astfel încât singura sursă a respectului tinerilor faţă de el să fie calităţile lui umane şi intelectuale.
E un miracol faptul că, în cele din urmă, curiozitatea supravieţuieşte educaţiei şcolare.
Albert Einstein
este foarte trist ca niste „incuiati” au reusit sa strice amintirea unor copii despre perioada liceului…
este cu atat mai trist cu cat toti cei care au comentat aici vorbesc de liceu cu emotia si gingasia pe care o mai retraim probabil doar cand vorbim de un bunic sau o bunica care ne-a crescut si a disparut inainte de vreme…
si cu toate astea, pentru promotia 2015/2016 a liceului Sincai, aceasta perioada va fi una in care au luat contact cu realitatea extrem de dura a unei lumi in care erau pe cale sa paseasca… si care le-a trantit in fata hidosenia ei nerabdatoare… de parca timpul nu a mai avut rabdare cu acesti tineri si s-a hotarat sa le aplice lectiile dure ale vietii inca din perioada copilariei…
TOTI am esuat in a avea grija de acesti tineri sa creasca frumos ! parinti, profesori sau simpli privitori !
i-am atacat in cetatea credintei lor ca sub ocrotirea noastra nimic rau nu li se poate intampla… ca NOI inca mai veghem asupra lor si avem grija de ei chhiar si atunci cand mai gresesc… i-am strivit emotional sub un munte de realism desprins de pe febra televiziunilor de stiri… am adus in lumea jocului lor cuvinte ca „ancheta”, „inspectie”, „comisie”, „recurs” sau „condamnare” !
cred ca tocmai ce ne-am „CONDAMNAT” viitorul !