An modest în administraţia clujeană
2016 a fost un an destul de modest în realizări la Cluj din punctul de vedere al administraţiei publice. Deşi bugetul oraşului pentru 2016 a sărit bine de 1 miliard de lei, investiţiile care au fost realizate sau cele care au fost finalizate se numără pe degete. Nici la nivelul judeţului nu stăm neapărat mai bine. Nici în 2016 Consiliul Judeţean nu a reuşit să finalizeze un proiect extrem de important, centrul integrat de management al deşeurilor (CMID), ceea ce s-a tradus printr-o criză periodică a gunoaielor mai ales în localităţile limitrofe municipiului Cluj-Napoca.
Cluj-Napoca a avut un buget de funcţionare de 767.953.238 de lei şi un buget de dezvoltare de 348.435.000 de lei. La începutul anului primăria a anunţat o serie de obiective de investiţii prioritare, între care construirea sau finalizarea de noi parkinguri, cumpărarea de autobuze şi troleibuze noi, finalizarea lucrărilor de modernizare în Piaţa Unirii, reabilitarea podului Traian, reabilitarea străzii Făget, reabilitarea zonei Cetăţuie, finalizarea complexului sportiv şi de agrement din cartierul Gheorgheni, renovarea unor şcoli, modernizarea bazinului de la ştrandul Sun sau redeschiderea cinematografului Dacia. O parte dintre ele au fost şi realizate.
Astfel, în aprilie mănăşturenii s-au putut bucura la vestea redeschiderii cinematografului Dacia din acest cartier, după mai mulţi ani în care această investiţie a fost tărăgănată. Toate sălile au fost modernizate şi cinematograful a devenit de fapt un spaţiu multifuncţional în care se organizează activităţi culturale şi educaţionale, activităţi pentru copii, întâlniri ale cetăţenilor. Investiţia s-a ridicat la circa 5 milioane de lei, dintre care aproape 3 milioane a costat reabilitarea clădirii şi aproape 2 milioane au fost investite în mobilier şi dotări.
În iunie au fost redeschise circulaţiei pietonale cele două pasaje subterane de pe Calea Floreşti, modernizarea lor costând 160.000 de lei. Tot în vară s-a încheiat şi modernizarea străzii Făget. Lucrările de modernizare au durat aproape un an şi s-au desfăşurat de la sensul giratoriu – intersecţie cu Calea Turzii, până la limita cu comuna Ciurila, costând circa 10, 5 milioane de lei.
În iunie a ajuns la Cluj şi primul troleibuz articulat nou, din achiziţiile anunţate de primărie şi Compania de Transport Public S.A. pentru 2016. În total este vorba despre 20 de asemenea troleibuze care costă 42 de milioane de lei, din care 10 puse în circulaţie în acest an, iar celelalte anul viitor.
La finalul lunii iunie s-au încheiat şi lucrările de modernizare din Piaţa Gării, lucrări în urma cărora circulaţia din zonă a fost restructurată. Pe de altă parte în ultimele luni a fost şantier şi în centru, unde s-au reabilitat laturile sudică şi estică ale Pieţei Unirii. Latura vestică ce presupune pietonalizarea zonei va intra în modernizare abia anul viitor.
Traficul rămâne călcâiul lui Ahile în Cluj-Napoca
Cele mai mari probleme ale oraşului au rămas şi în 2016 cele legate de trafic, aglomerarea excesivă a centrului şi a cartierelor, lipsa locurilor de parcare suficiente şi a unor variante alternative de a traversa oraşul. Aceasta şi în condiţiile în care, după aproape 3 ani de aşteptare, în august au demarat lucrările de reparaţii la Podul Traian. Investiţia de 6, 5 milioane de lei atât de necesară a dat serios peste cap traficul auto, dar şi cel al mijloacelor de transport în comun. Între măsurile care privesc fluidizarea circulaţiei auto luate anul acesta de autorităţi cea mai importantă este cea privind crearea unei benzi dedicate autobuzelor între Piaţa Ştefan cel Mare şi Piaţa Avram Iancu.
La capitolul nerealizări poate fi menţionat însă, conex cu traficul auto, imposibilitatea de a termina după ani de zile de aşteptare parkingul Negoiu, care ar trebui să creeze în zonă aproape 400 de locuri de parcare şi unde lucrările rămân în continuare blocate din cauza insolvenţei constructorului. Primăria a anunţat însă că lucrează la documentaţiile preliminare pentru un nou parking în Mănăştur, pe strada Primăverii – colţ cu aleea Gârbău, unde ar urma să fie create peste 400 de locuri de parcare, o construcţie care ar trebui finalizată în circa doi ani. Din cauza amânării continue a proiectului privind Centrul Cultural Transilvania de pe Bulevardul 21 Decembrie şi aici s-a trecut la o soluţie temporară pentru acest teren. În urmă cu câteva zile s-a deschis o parcare supraterană cu 229 de locuri care are intrare şi ieşire din/spre str. Năvodari şi o a doua ieşire pe Bulevardul 21 Decembrie 1989. Parcarea va avea un caracter temporar, până la construcţia viitorului parking din cadrul proiectului Centrului Cultural Transilvania, proiect ce presupune şi construcţia noii clădiri a Filarmonicii clujene.
Complex sportiv nou
În domeniul sportiv putem trece în revistă două realizări în 2016. Astfel, din octombrie clujenii se pot bucura de Bazinul Olimpic Grigorescu, care funcţionează pe toata durata anului. Bazinul de dimensiuni olimpice este acoperit cu un balon presostatic ce asigură o temperatură a apei de 26-28 grade Celsius. Apoi la începutul lui decembrie a fost inaugurat noul Complexul Sportiv Gheorgheni care se întinde pe o suprafaţă de 9, 4 hectare şi cuprinde terenuri de mini fotbal, tenis, baschet, badminton şi volei de plajă şi o zonă interioară cu piste de popice, spaţiu si dotări pentru tenis de masă, precum şi o sală multifuncţională. Investiţia se ridică la 20 de milioane de lei fiind realizată în colaborare cu Compania Naţională de Investiţii.
Cât priveşte investiţiile în şcolile din oraş acestea s-au ridicat la circa 60 de milioane de lei. Între acestea este de menţionat finalizarea clădirii noi pentru Şcoala Gimnazială “Ioan Bob2 pe strada Memorandumului 22 în care primăria a investit 7.500.000 de lei, dar şi faptul că Şcoala „Ion Agârbiceanu” şi Liceul „Avram Iancu” au fost extinse şi complet renovate.
Consiliul Judeţean a făcut credit pentru drumuri
La Consiliul Judeţean nu pot fi menţionate prea multe realizări pentru acest an. S-a încercat de mai multe ori deblocarea şi continuarea proiectului CMID privind deşeurile din judeţ, fără însă prea mult succes. Pe de altă parte, după mai mulţi ani de şantier s-a finalizat în cele din urmă drumul Ic-Răchiţele-Ponor, investiţie importantă pentru zona turistică a judeţului. Au fost continuate şi unele proiecte privind parcurile industriale Tetarom: Tetarom I a fost extins, proiectul Tetarom IV a fost redimensionat şi s-a anunţat intenţia de a se amenaja şi parcul Tetarom V în zona Câmpia Turzii-Luna.
Cât priveşte situaţia drumurilor judeţene au fost realizate lucrări de întreţinere pe circa 450 de kilometri de drumuri şi în această toamnă s-a contractat un credit de 50 de milioane de euro pentru reabilitarea a circa 500 de kilometri de drumuri judeţene în anii viitori. Consilierii judeţeni au trebuit să decidă şi soarta unei societăţi deţinute de CJ Cluj, şi anume Cluj Arena S.A., societate care a fost desfiinţată, iar stadionul a trecut în administrarea unei direcţii create special în cadrul CJ Cluj.