„Amputarea” clădirilor istorice, prin ochii proprietarilor

În centrul Clujului există un adevărat focar de „infecție”. Nu vă speriați, nu e necesar un vaccin antigripal pentru acesta, ci o schimbare de strategie. Această „infecție” afectează o bună parte din clădirile vechi. La unele a ajuns la „os”, la altele se manifestă la suprafață. Cert este că, s-a amânat și de această dată mult prea mult vizita la medic, ceva tipic românesc. După ani de nepăsare și dat cu „cremă” pe ici pe acolo, diagnosticul medicului este necruțător: „Amputare de urgență!”. Nu este loc și de a doua părere. Echipa „medicului” se ocupă de tot și repede! O cere „sănătatea pacientului” sau în acest caz, siguranța publică. Cam asta s-a întâmplat de curând în centrul orașului cu frumoasele clădiri istorice ce sunt „chelite” de tencuială, ornamente sau alte elemente ce stau să cadă în capul trecătorilor, de către reprezentanții ISU. Nu, nu, s-a luat atitudine înainte ca asta să se întâmple efectiv, ci după. Dar oare cine se mai miră?

[do_widget “Easy Related Posts” ]

Marea refațadizare, proiectul anunțat de primarul Emil Boc în 2013, prin care urmau să își schimbe fața aproximativ 1.000 de clădiri degradate din oraș până în 2018, a bătut mai bine de doi ani pasul pe loc. În luna septembrie 2014, consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre care priveşte proiectarea şi executarea lucrărilor de reabilitare structural-arhitecturală a 10 clădiri situate în „Ansamblul Urban Centru Istoric al oraşului Cluj-Napoca”, deși până la acea dată ar fi trebuit să fie refațadizate deja 100 de clădiri.

Cu toate că administrația locală susține că au fost trimise somații, sunt proprietari care spun că nu au primit nimic și că nu cunosc acest program. Alții au aflat de program și au solicitat detalii. Li s-a spus că urmează să li se comunice ulterior cum se va implementa HCL-ul care regrelementează Programul multianual pentru realizarea lucrărilor de protejare și intervenție asupra clădirlor aflate în „Ansamblul Urban – Centrul istoric al orașului Cluj-Napoca”, în cazul lor, dar nu au mai primit nimic. Nici lămuriri, nici somații.

Am discutat cu mai mulți proprietari ai imobilelor vechi de pe strada Horea pentru a vedea dacă au primit sau nu somații, pentru a vedea dacă sunt dispuși sau nu să investească, dar și pentru a vedea care sunt problemele reale cu care se confruntă clădirile. Sau altfel spus, pentru a afla cât de gravă e situația și cât ar costa reparațiile la o clădire istorică.

S-a zugrăvit în anii `60

Pe Horea 16, la etaj, o întâlnim pe Maria Iuncu, în vârstă de 76 de ani. Este cel mai vechi locatar al clădirii. Locuiește aici de 50 de ani, când s-a mutat în chirie cu familia. „Nu am auzit nimic de nicio acțiune. Am văzut că au venit pompierii dintr-o dată. Clădirea aceasta are peste 150 de ani. Stau aici de 50 de ani. Au fost ceva reparații, dar puține. Fațada a fost zugrăvită în anii `60. De atunci, nimic. Nu am primit nicio somație de la primărie. Nu știu nimic”, explică aceasta. Conform doamnei, proprietarul clădirii, Portas Janos, locuiește la Brașov și are 75 de ani.

Pe Horea 6 găsim un proaspăt proprietar, dispus să investească în imobil. „Nu pot să spun că e bine sau rău ce se face acum, cred că e bine ca administrația să aibă grijă de siguranța publică și dacă clădirile fac parte din patrimoniu să fie interesați să le restaureze în mod direct fiindcă patrimoniul înseamnă național, iar național, interesul statului. Pentru a restaura sau pentru a aduce reparații trebuie întâi să vină o comisie, o echipă de specialitate care se pricepe. Eu sunt proaspăt proprietar aici, sunt de acord să particip, să restaurez, indiferent în ce procent, dar cred că ar trebui să existe o implicare serioasă din partea a statului și să demareze o restaurare a centrului istoric concret. Cred că ar trebui să se întâmple asta cât de repede pentru că e vorba de imaginea orașului, iar orașul arată jalnic”, consideră tânărul care nu a dorit să își dea numele pe motiv că e „persoană publică”.

„Faptul că m-am mutat aici o iau și ca pe o investiție, dar și ca pe o plăcere. Îmi plac clădirile vechi, îmi place să am tavan înalt. Îmi doream un loc în centru. Îmi place ideea, îmi place clădirea, e una dintre primele clădiri construite în Cluj, mai precis în 1905, alături de primul cinematograf din oraș și îmi place mult aici. E o bijuterie din punctul meu de vedere care trebuie restaurată și pe dinăuntru și pe din afară. Eu vreau să investesc, dar nu mă pot atinge de fațadă pentru că e patrimoniu și atunci ce să fac? Pe mine poate să mă amendeze oricine pentru că nu restaurez, dar în același timp nu am voie să restaurez. E absurd”, spune acesta.

„Nu facem nimic pentru cultură”

Ioana Cătăniciu și sora sa locuiesc pe Horea 4, la etajul unu. Sunt dezamăgite de modul în care au intervenit pompierii, dar și de modul în care statul român tratează în general patrimoniul. „La noi s-a distrus puțin fațada. Singura soluție este ca primăria să acceseze un program prin care să putem să restaurăm. Chiar și ministrul Alexandrescu a spus că nu se poate să lași totul pe seama proprietarilor. Există un proiect. L-a făcut o arhitectă, Carmen Irimie, căsătorită Pavel. Ea a făcut proiectul, deci trebuie să existe. Trebuie scos din arhivă și reactualizat. Noi nu am primit somații de la primărie, dar au fost vecini din alte clădiri care au primit și li s-a spus și cât costă. Li s-a spus că ar costa 90 de euro m² pentru reabilitare. E enorm pentru că noi, care suntem aproape toți pensionari. Nu trebuie reabilitată doar fațada. Trebuie făcute multe alte reparații. Sunt infiltrări de apă. Totuși aceste clădiri au fost făcute la 1900, 1920. Sunt solicitate de circulație, de lucrări, de tramvai. E complicat. Ei se laudă cu acest patrimoniu la toată lumea. Vrem să fim oraș european, Capitală Europeană a Culturii, dar nu facem nimic pentru cultură”, este de părere arheologul Ioana Cătăniciu.

Florentina locuiește la etajul doi. „Nu mi se pare în regulă ce se întâmplă. Noi, ca locatari, nu avem voie să distrugem ornamentele și nici primăria nu ar trebui să fie de acord ca aceste ornamente să fie distruse pentru că nu vor mai putea fi reconstruite. Locuiesc aici, părinții mei sunt proprietari. Măsurile luate sunt de siguranță, înțeleg asta, dar mi s-a părut că au fost destul de brutali pompierii cu ornamentele. Dădeau puternic în ele”, povestește tânăra.

Vasile Gheorghiu, în vârstă de 76 de ani este bucuros de intervenția municipalității. Locuiește pe Horea 1.

Acesta speră însă ca intervențiile să nu se oprească aici: „Eu cred că este o inițiativă bună a primăriei pentru că noi pentru o bucățică ce a căzut am plătit cu bani grei niște alpiniști să intervină. Ar fi o mare satisfacție dacă ne-ar face și o reparație pe care să o plătim în rate, în vreo zece ani. Mi se pare foarte interesant că pentru blocurile care sunt construite după 1960, locatarii plătesc 30% și 70% plătește primăria, nu știu din ce fonduri. Acest bloc este construit în 1895 și e monument istoric. 90% din locatarii de aici sunt pensionari. Clădirea a fost ocupată de Regionala Căi Ferate, până la 1957. Pe urmă s-au împărțit locuințele. Ca dovadă, afară sunt băi ce erau folosite de ceferiști. E nasol acum să ieșim pe frigul acesta să mergem la baie, dar așa au fost concepute băile atunci. Am fi foarte satisfăcuți și noi să plătim 30% în zece ani. Ar fi bine dacă s-ar putea atrage fonduri europene și s-ar face o reparație capitală și o refațadizare, bineînțeles. Noi am plăti. De ce cei care locuiesc în blocuri construite după 1960 au acest drept și noi nu? Locuim într-un bloc construit în urmă cu 100 de ani! Am făcut mai multe intervenții la primărie. Primăria are două apartamente aici, plus demisolul care este închiriat. Am fost de mai multe ori la primărie și am solicitat să ne ajute. Ni s-a spus că nu se poate, că nu sunt fonduri”, susține Vasile.

Fațada clădirii s-a zugrăvit imediat după revoluție, dar de atunci nu s-a făcut nicio altă lucrare de amploare. Proprietarii au adus îmbunățățiri pe ici pe colo, dar atât. „Am discutat aceste lucruri și în cadrul Asociației de Proprietari. Toți cei 52 de locatari suntem de acord să plătim 30%. Toți se plâng, toți așteaptă, dar știți cum e, discutăm numai între noi”, spune acesta.

Balcon cu probleme, schelă de 1.500 de euro

Cosmin Marcu este președintele Asociației de Proprietari de pe Horea 5 și proprietarul unui apartament situat deasupra intrării în Irish Pub, prevăzut cu un balcon problematic.

„Fostul președintele al asociației a plecat din țară, iar locatarii m-au ales pe mine. Nu am vrut inițial să mă implic pentru că este foarte complicat. Noi am cumpărat apartamentul cu problema de la balcon. O bucată din balconul era pe cale să cadă. Într-o săptămână, chiar dacă tot procesul era foarte complicat, mi-am luat liber și am început să umblu după toate avizele de care aveam nevoie. Avizele au fost obținute în regim de urgență. Începuseră lucrările pe strada Horea, acesta fiind motivul pentru care s-a rezolvat mai repede. Fără aprobare nu am putut să dăm jos tencuiala de sub balcon pentru că aceasta are o încărcătură istorică foarte mare prin faptul că existau acele sculpturi pe bucata care stătea să cadă, astfel că am intervenit cu un eșafodaj. Eșafodajul a stat aproximativ un an, dar între timp cei de la primărie ne-au spus că nu pot să pună pavajul de granit pe stradă dacă nu ne dăm schela la o parte. Nu eram obligat să fac acest lucru, puteam să prelungesc valabilitatea actului respectiv, însă m-am gândit că dacă nu o îndepărtez vor pava în jurul schelei și va rămâne asfaltul vechi. Am obținut acordul să dăm schela jos și ce cade de acolo, respectiv bucată de beton, să o dăm jos, că e legal. Așa am ajuns să prevenim un pericol major cu acea bucată, pentru că la ce trafic e sub balconul respectiv, chiar se putea întâmpla orice. O bucată de genul acela putea să creeze o dramă”, povestește Cosmin.

Cheltuielile cu balconul (lemn, schelă, manoperă, acte) s-au ridicat undeva la 1.500 de euro. „Și problema nu s-a rezolvat, doar ne-am asigurat”, explică tânărul. Expertul tehnic MLPAT sugerat de Primăria Cluj-Napoca în acest caz a fost Vasile Păcurar.

57, 02% din clădire aparține Eparhiei Reformate care deține tot parterul și câteva apartamente. Până de curând, din cauza unor dispute, biserica nu a mai făcut parte din cadrul Asociației de Proprietari.

Reparații de 100.000 de euro

Clădirea are mai multe probleme. Cea mai urgentă este problema acoperișului pe care Cosmin și-a propus să o rezolve. „Noi strângem acum în cadrul asociației niște bani. Este problematică situația cu acoperișul pentru că practic de acolo pornește tot. Acoperișul e spart, apa se infiltrează în pereți și așa mai departe. Sperăm ca din primăvară, dacă toți locatarii vor putea să plătească, pentru că mulți sunt pensionari, să strângem o parte din bani pentru a putea repara, nu reface în totalitate, acoperișul. Sperăm ca apoi să ajungem și la bucățile de fațadă. Am găsit o firmă care ne-a făcut o ofertă. În totalitate lucrarea ar ajunge undeva în jurul sumei de 100.000 de euro, plus, minus eventualele cheltuieli care pot apărea. Vorbim doar de reparații la acoperiș și la fațadă. Pe 20  ianuarie vom avea o întâlnire cu firma, cu reprezentantul Eparhiei. Sperăm să vină. Eparhia Reformată și-a arătat inițial disponibilitatea să plătească pentru aceste lucrări, le-am spus care e cota lor. Acum nu mai răspund la telefoane. Va trebui să insistăm mai mult. De regulă comunicăm foarte greu”, explică președintele.

Vibrații prea puternice pentru clădirile istorice

O altă problemă cu care se confruntă clădirea este faptul că are o destinație eronată, găzduind cluburi de noapte. „Tencuiala aceasta nu e gândită să suporte  aceste vibrații ani de zile. Sunt vecini care stau la etajul doi și se plâng de vibrații sau că sunt nevoiți uneori să doarmă cu dopuri în urechi. Să nu mai vorbim de ce se întâmplă la parter. De când sunt eu președinte, s-au plâns mulți de asta și am depus o scrisoare în acest sens la primărie în numele asociației. Sunt și locatari care au depus sesizări pe cont propriu. Și din cauza acestor vibrații cade tencuiala, pe lângă celelalte. Toți factorii contribuie”, spune Cosmin.

Fostul președinte al asociației, Adriana Mîndruț, s-a interesat în 2013 de programul „marii refațadizări”. Inițial I s-a comunicat în scris că imobuilul de la adresa Horea 5 este cuprins în etapa 2013-2014 a programului și că vor primi o înștiințare la momentul oportun. Cu toate acestea, în același document, li s-a cerut proprietarilor să ia de urgență măsuri pentru că de pe pereții clădirii se desprind bucăți de tencuială. O altă somație nu au primit nici până acum.

„Aceste intervenții nu trebuiau făcute de cei de la ISU”

Robert Farczadi este arhitect și restaurator. Își desfășoara activitatea pe Horea 14, într-o clădire istorică. Nu este de acord cu măsurile luate în pripă de administrația locală, susținând totodată că municipalitatea nu are respect pentru specialiști.

„Ceea ce se întâmplă acum este încă un exemplu că administrația locală nu face nimic și în momentul în care se întâmplă un accident toată lumea sare în sus și se iau măsuri din acestea, fără cap și fără coadă, nestudiate, iar intervențiile se fac la întâmplare și de urgență. Exact asta s-a întâmplat. Se știe de ani de zile că este o problemă cu clădirile de genul acesta. Tot cade din când în când câte un element decorativ, nu e noutate. E ceva normal, pentru că aceste clădriri nu mai sunt întreținute de ani de zile. Administrația ce face? Nu are un program coerent prin care să nu se mai întâmple asemenea lucruri și le sparge de tot pentru ca după aceea să nu le mai putem reface. Sunt și restaurator, știu despre ce vorbesc. Elementele acestea decorative realizate din ghips, ceramic sau ipsos au fost făcute acum sute de ani în fabrici specializate, nu le mai găsești. Dacă le și dai jos cu toată cornișa, nu mai știi ce model era.Nu sunt două la fel. Nu există documentații. Nu sunt suficiente pozele pentru ca un adevărat profesionist să le refacă veridic. Asta e o prostie. Și eu pot să vă fac dumneavoastră o fotografie, dar asta nu înseamnă că cineva, la o chirurgie estetică poate să vă refacă fața după poză. Nu e același lucru! Să nu mai vorbim de faptul că la un momument istoric este foarte importantă materia. Trebuie să fie materialul original. Degeaba facem o reproducere după o pictură, pentru că nu e originalul. Așa și aici”, este de părere acesta.

Cum trebuia procedat?

„După părerea mea, aceste intervenții nu trebuiau făcute de cei de la ISU. Acum îmi cer scuze, ei sunt foarte bine intenționați, dar nu sunt specialiști în domeniu. Aceste intervenții trebuiau făcute de o echipă de constructori sub supravegherea unor specialiști. Când spun specialiști mă refer la arhitect, la inginer de rezistență care să surpravegheze lucrările. În al doilea rând, foarte multe elemente au fost date jos așa, în febra muncii. Nu trebuiau date jos, trebuiau fixate și securizate până în primăvară. Sunt tot felul de sisteme: cu plasă, cu tijă metalică, cu buloane, sunt o mulțime de variante. Iar în primăvară, restaurate, printr-un program coerent al administrației locale, așa cum s-a făcut și la Sibiu. Acum vor fi date jos ornamentele, iar până în primăvară va uita lumea. În iarna viitoare vor cădea altele și le vom da și pe acelea jos, în regim de urgență, iar mâine, poimâine nu vom mai avea nimic, pentru că s-au dat jos și ornamente. Tencuiala nu e periculoasă. Dacă ne cad în cap trei grame de tencuială, nu se întâmplă nimic. Sunt elemente de ornamentare care sunt făcute din ghips, isos sau ceramică. Acolo unde acestea au fost instabile, s-au dat jos. Pompierii dădeau de două ori cu ranga și gata. Ce se desprindea, cădea jos”, spune Robert.

Arhitectul nu înțelege de ce administrația locală se ascunde după scuza proprietății private când există o lege care le dă dreptul să exproprieze în cazul în care monumentele nu sunt întreținute corespunzător. „Nu discutăm despre imposibilitatea sau inexistența pârghiilor legale. Ele există. Problema e în felul următor: emiți niște somații către proprietari, dar dacă efectiv întreținerea le  depășește posibilitățile, în lumea civilizată sunt două variante. Eu nu îmi permit să întrețin monumentul din centru. Ce fac? Îl vând la cineva mai potent financiar și de banii aceia mă mut undeva unde am confort și nu am nici bătăi de cap. La noi chestia asta nu se prea întâmplă pentru că avem un simț dezvoltat al proprietății, cu toate că nu putem să întreținem imobilul. Administrația ar fi putut să pună la punct un program coerent prin care să aducă un ajutor financiar controlat și să intre într-o colaborare publică-privată cu instituțiile bancare care să asigure măcar garanțiile ca proprietarii să poată să ia un împrumut pentru a reface fațadele”, spune acesta.

Investiție, nu cheltuială

Cât ar costa o restaurare ca la carte? „E foarte greu de estimat până nu se face o evaluare completă. E complicat, în sensul în care ar trebui să priceapă toată lumea că reabilitarea unei astfel de fațade nu e ca și cum își zugrăvești la tine în baie. Pentru asta chiar ai nevoie de cineva specializat care înțelege fenomenul și care analizează și păstrează elementele. Acesta este un aport foarte mare de valoare la imobil. Noi asta nu pricepem. Românii consideră acest lucru o chestuială, nu este, este o investiție. O clădire istorică restaurată corespunzător, nu vorbesc de geamurile de plastic care încep să apară peste tot și care sunt ilegale, mărește valoarea unui imobil incredibil. Am exemple de lucrări ale noastre. Nu vorbim aici despre boom imobiliar și despre creșterea pieței. Ci de un exemplu de un imobil cumpărat anul trecut, restaurat și vândut în același an. În Sighișoara: cumpărat cu 200.000 de euro, investiți 100.000 de euro și vândut cu 700.000. O restaurare corectă, îi crește foarte mult valoarea imobilului. Românii nu vor să priceapă chestia asta. Ei cred că dacă își pun geamuri de plastic fac o modernizare. Nu, distrug plus valoarea”, explică arhitectul.

Acesta consideră că în Cluj principalele probleme sunt strașinile și acoperișurile: „Burlanele și scocuri realizate necorespunzător, scurgerile și inflitrațiile de apă. Acestea au distrus în timp toată clădirea. Acestea nu sunt mai scumpe la o clădire istorică decât la o clădire normală. E tot țiglă, tot șipcă de lemn, tot jgeab, dar trebuie reparate și reparate la timp. Acum normal că e scump să refaci. E foarte complicat de evaluat, dar în linii mari nu e mai scump să repari o fațadă a unei clădiri istorice decât a uneia non istorice. Depinde în ce stadiu de degradare se află. Și un bloc din Mănăștur dacă a plouat pe el 20 de ani și la etaj curge apa, e scump să îl refaci. Dacă e puțin murdară fațada, nu costă atât!”, crede specialistul.

Robert consideră că trebuie să privim și cazul altor orașe unde lucrurile se mișcă mult mai bine și mai repede. De exemplu, Sibiul a primit fonduri de la Ministerul Culturii și al Cultelor pentru reabilitarea fațadelor clădirilor. „Nu sunt genul care consideră că trebuie hulită administrația locală că nu face nimic, dar discutăm despre faptul că nu au o strategie măcar pe termen mediu în ceea ce privește orașul în care trăim. Degeaba avem IT-iși dacă orașul arată ca o budă. Mă bucur că sunt aici, că aduc venituri substanțiale, dar orașul tot ca o budă arată. Haideți să facem ceva și cu chestia asta. Nu văd strategie, deci nu văd Clujul ca o Capitală Culturală Europeană în 2021”, spune Robert dezamăgit.

Potrivit datelor primăriei, circa 400 de clădiri din centrul oraşului ar avea nevoie de intervenţii mai mult sau mai puţin urgente în perioada următoare.

Impozite de cinci ori mai mari

Primarul susţine că proprietarii de clădiri cu probleme care nu vor face lucrările necesare vor suporta rigorile legii. „Toate aceste lucruri se fac cu caracter preventiv, suplinim indolenţa proprietarilor. Ei oricum vor suporta rigorile legii, la anul vor avea impozit de cinci ori mai mare dacă nu vor refaţadiza și pot avea răspundere penală dacă se întâmplă ceva”, a declarat Boc.

[stextbox id=”custom”]

Legea 422 / 2001. Art. 39

1. Costul lucrărilor de proiectare, expertizare, conservare, reparare, consolidare, restaurare şi punere în valoare a monumentelor istorice, indiferent de grupa în care sunt clasate, ori a altor imobile din ansambluri sau situri istorice, aflate în proprietate publică ori privată, incluse în programe de importanţă naţională sau internaţională, stabilite prin hotărâre a Guvernului iniţiată la propunerea ministerelor implicate în realizarea acestora, poate fi acoperit integral ori parţial de la bugetul de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale, prin bugetul ordonatorilor de credite care participă la realizarea programelor.

[/stextbox]