Adrian Dohotaru vrea să realizeze un ghid de buget participativ care să fie implementat în mai multe orașe din țară

Deputatul (fost USR) Adrian Dohotaru a fost printre primii care au propus administrației locale din Cluj-Napoca, în urmă cu cinci ani, bugetul participativ. Transilvania Reporter l-a provocat pe acesta la o discuție despre modul în care a fost implementată bugetarea participativă la nivel de oraș, care sunt plusurile, dar și minusurile acestui proiect, cum a evoluat acest concept, dar și cum ar trebui să se întâmple lucrurile pentru ca cetățenii să poată acoperi, prin proiectele pe care le depun, nevoile reale ale orașului sau ale comunității din care fac parte. 

Reporter: Primăria Cluj-Napoca a acceptat în 2012 ideea implementării unui proiect pilot de buget participativ (BP), prin care a declarat ulterior, după implementarea din 2013, că a fost modernizat Cinema Dacia, cu toate că investiția și licitația au fost anunțate anterior acestui proiect. Care consideri că au fost plusurile, dar și minusurile acestui proiect pilot? Ce se putea face mai bine? Am avut parte de transparența de care se vorbea la lansarea acestuia?

Adrian Dohotaru: Bugetul participativ este un proces care permite cetățenilor să co-decidă modul în care orașul este gestionat. Presupune nu doar consultări privind alocările bugetare, ci și drept de decizie pe o felie din buget. La modul în care a fost gândit inițial, bugetul participativ presupune alocări de resurse invers proporționale în raport cu calitatea vieții într-un cartier. Este un instrument util în lupta anti-corupție pentru că transparentizează modul în care se împart disputele. BP presupune dezbatere, alteori dispută, până la decizie. Ei bine, prea puțin din aceste caracteristici se regăsesc la noi.

Citiți și: Buget participativ pentru tineri. Primăria şi Share pun la bătaie 500.000 de lei

Bugetul participativ din 2013 a fost, în bună măsură, un eșec. Nu existau criterii clare pentru a propune proiecte, nu exista un buget, nu exista co-decizie din partea cetățenilor. Cea mai evidentă minciună a fost anunțarea Cinema-ului Dacia ca rezultat al bugetului participativ, în ciuda faptului că investiția a fost realizată înainte de întâlniri. Primăria a simțit nevoia să arate rezultate concrete, așa că a livrat cinema-ul. Cred că dacă se accentua la unele întâlniri ce activități să aibă loc la cinema, după care Primăria să le finanțeze, era altceva. Sunt cereri pentru spații de joacă pentru copii, inclusiv eu am făcut una fără rezultat, cereri din partea ONG-urilor de a avea activități la cinema, dar în momentul de față, cinema-ul nu funcționează ca un centru comunitar. În multe seri e închis sau are activități care necesită investiții mimine, adică proiecții de filme.

Sigur că au existat și plusuri privind bugetul participativ pentru că clujenii au început să discute despre posibilitatea de a se implica în deciziile privind orașul. De exemplu, când am propus bugetul participativ ca instrument anti-corupție, printre mai multe revendicări ale Tinerilor Mânioși citite în Consiliul Local în contextul protestelor din iarna lui 2012, primarul interimar de atunci ne-a invitat la alte discuții privind bugetul Clujului. A fost o consultare clasică, nu buget participativ, un context protestatar bun și un primar arestat din cauza acuzațiilor de coruție. Am propus ideea de a se face un parc în cartierul Zorilor, cartier lipsit de spații verzi. Parcul s-a creat în spațiul campusului USAMV, Parcul Iuliu Prodan. Este meritul Universității că l-a deschis publicului și al Primăriei că gestionează spațiul, dar e important de spus că parcul nu se putea crea fără o propunere civică inițială. Este valabil pentru multe alte inițiative unde există un dialog real, în profunzime, dezbateri, ceea ce nu e cazul bugetelor participative transpuse la Cluj. În primul an, nu erau proceduri clare și bugete. În 2015, în timpul Capitalei Europene a Tineretului, era un pseudo-buget participativ, denumit astfel pentru a da impresia de continuitate, în care erau premiate proiecte de maxim 1.000 de euro, în care se făceau evenimente stradale într-un proces care nu era administrat de municipalitate, doar sponsorizat.

Anul acesta, proiectul de Bugetare Participativă a luat o mai mare amploare. Cum vezi această evoluție?

Anul acesta avem o îmbunătățire clară a designului față de farsele anterioare, ceea ce a produs o mai mare participare și implicare. Dar designul actual este departe de propunerile făcute de grupul de lucru pe buget participativ din care făceam parte, de la finalul anului 2012, începutul anului 2013. Chiar dacă erau divergențe între noi, în grup, și între activiștii civici și Primărie, față de principiile și valorile propuse atunci, designul rezultat în cei trei ani de implementare a BP este mult sub standardele celor care am studiat acest principiu generos de distribuire a puterii la nivelul cetățenilor. În același timp, sunt optimist: prin critici, dialog și presiuni din partea celor interesați, designul va fi îmbunătățit pentru a permite o participare substanțială, dezbateri și implicare pe proiecte mai mari.

Cum ți s-au părut proiectele înscrise în prima etapă, dar cele 15 care au ajuns în finală? Acoperă acestea nevoile reale ale Clujului?

La un cuantum de maxim 150.000 de euro, proiectele nu au cum să acopere nevoile reale ale Clujului. Dar stimulează participarea, ceea ce e un început bun pentru că foarte multă implicare civică la noi se face la proteste. Manifestațiile sunt importante, dar avem nevoie și de alte mecanisme de implicare civică, de devoluție a puterii. Clujenii trebuie implicați și pe câteva teme la nivel de oraș: mobilitate alternativă la traficul auto privat, colectare separată și reciclare, o rețea de spații verzi la nivelul orașului, locuințe accesibile, iar asta nu se poate face prin proiecte punctuale, pe zone restrânse. De pildă, am identificat 8 proiecte care aveau legătură cu Canalul Morii. De ce să fie lăsați clujenii să concureze între ei în loc ca Primăria să propună din 2018 un concurs de proiecte pentru un master plan al Canalului Morii, în întreg orașul, pentru a pune în valoare acest curs de apă?

Citiți și: 

Programul de bugetare participativă, la final: Despre nevoile orașului sau cine face lobby câștigă 

126 de idei de îmbunătățire a vieții în Cluj: Care sunt cele mai votate proiecte din procesul de bugetare participativă

Primăria Cluj-Napoca, prima din România care va implementa bugetarea participativă în online

Cât de oportun ți se pare faptul că proiectele câștigătoare ce urmează să fie implementate în 2018 se decid prin vot? Dacă ar fi urmărim numărul voturilor, acesta este foarte mic chiar și pentru cele finaliste. Dacă ar fi să prezentăm extremele, conform site-ului bugetareparticipativa.ro, acestea sunt 7.608 voturi pentru proiectele din categoria Infrastructură Educațională și Culturală și 195 pentru Orașul digital.

S-a făcut o greșeală pe care sper să o corecteze anul viitor. Trebuie bugetate pentru cetățeni doar proiecte care sunt cu acces public, nu renonvări de școli. Școlile trebuie finanțate dacă permit accesul gratuit al cetățenilor în acele spații. Am vizitat Polonia, aveau astfel de investiții în curțile școlilor, dar accesul era liber nu doar pentru elevi, ci și pentru cetățeni. Dacă nu era deschis, erai încurajat să suni la Poliție.

Tocmai am citit o carte despre buget participativ în Franța, unde exista o linie de finanțare specială pentru școli, cu elevi, părinți și profesori implicați. Cred că un astfel de proces trebuie demarat și la noi, pentru că diferența de mobilizare a părinților, profesorilor, elevilor care au ales investiții în școli este uriașă în raport cu celelalte domenii.

Își atinge acest proiect scopul pentru care a fost creat dacă e să urmărim modul în care se desfășoară și condițiile pe care trebuie să le întrunească cei care înscriu un proiect, dincolo de vârstă și buletinul de Cluj? Este posibil ca anumiți cetățeni să aibă idei bune, dar să nu dețină un calculator, conexiune la internet și cunoștințe despre modul în care trebuie scris un proiect coerent. Se adresează acest proiect tuturor cetățenilor?

Proiectul a fost criticat din mai multe părți. Nu este doar nevoia de a deveni mai incluziv cu oameni care nu folosesc internetul, dar trebuie întâlniri în spațiul public, sunt necesare dezbateri. Procesul e mult prea individualist: propunere individuală, vot individual pe net. Nici măcar nu există posibilitatea unei interacțiuni digitale pentru că nu există un forum pentru discuții. Pe online, cred că Primăria ar trebui să devină parteneră cu ziare locale sau cu un site ca declic pentru a organiza dezbateri pe proiecte. Sau să gândească o platformă mult mai interactivă, în sensul în care propunerile se pot îmbunătăți în urma discuțiilor civice. Pe offline, Primăria trebuie să organizeze întâlniri în cartiere, în sălile de sport ale școlilor, dar și în centrele culturale existene.

Cum ar trebui să se defășoare în viziunea ta un astfel de proiect de bugetare participativă? Care ar trebui să fie criteriile esențiale pe care trebuie să le îndeplinească un proiect pentru a fi eligibil?

Am propus câteva idei de îmbunătățire, pe care urmează să le detaliem în cadrul unui grup de lucru la Ministerul Dialogului Social. Ideea e de a realiza un ghid de buget participativ, dar la un nivel superior celui clujean, care să fie implementat în mai multe orașe din țară. Am discutat cu Ilie Bolojan să facă la Oradea și întâlniri în spațiul public, în cartiere, care să presupună dezbateri, nu doar vot online. A acceptat, Oradea are acum un design superior Clujului, dar viziunea mea merge spre o viziune mai aprofundată pe care am schițat-o mai jos. Există sprijin pentru aceste idei la USR, la Demos, sper să fie și la partidele mari ca PSD și PNL:

• Ciclul 1. Întâlniri la nivel de cartier – informare buget general, proiecte în derulare ale Primăriei, discutarea priorităților cetățenești.
• Ciclul 2. Propunerea proiectelor – prima fază, încurajarea muncii în echipă și a propunerilor colective.
• Ciclul 3. Înscrierea online a proiectelor
• Ciclul 4. Discutarea proiectelor atât online cât și la nivel de cartiere, alegerea delegațiilor în cadrul întâlnirilor de cartier care fac parte din Consiliul Bugetar Participativ, alături de aparatul tehnic al Primăriei și consilieri locali.
• Ciclul 5. Votul online final al proiectelor avizate de Consiliul Bugetar participativ
• Ciclul 6. Implementarea din partea administrației și monitorizare din partea Consiliului bugetar participativ

În acelasi timp, cred că bugetul participativ trebuie combinat cu alte instrumente ca ansamblurile cetățenești și juriile civice. Acestea presupun o selectare aleatorie de membri care dezbat în câteva întâlniri pe câteva teme presante pentru oraș. Selecția se face în funcție de vârstă, sex, ocupație, venit, cartier, pentru o participare echilibrată și o dezbatere în profunzime. Mi-ar plăcea să organizăm un ansamblu cetățenesc anul viitor pe tema mobilității pentru că orașul e strangulat de trafic auto privat și trebuie găsite mai repede soluții.

Știu că te preocupă acest mecanism și că ai studiat modul în care acesta funcționează în alte țări. Ne poți oferi câteva exemple de bune practici în acest sens?

Cel mai bun exemplu este cel de la Porto Alegre, din Brazilia, care a generat apoi bugete participative în mii de orașe din lume. Dar modelul original este cel mai bun, cel mai complex. Democrația reprezentativă este în criză și aceasta se va accentua pentru că oamenii de rând se vor simți din ce în ce mai puțin reprezentați. Alternativele care apar la democrația reprezentativă de tip liberal care apar sunt așa-zisele turnuri iliberale, autoritarismul și populismul. Pentru ca liberalismul, cu accentele sale meritocratice, să supraviețuiască are nevoie de o abordare egalitară și să se îmbine cu experimente care vin dinspre stânga, aparent, radicală, așa cum este exemplul bugetului participativ, care efectiv redistribuie puterea de la vârf la bază. În lipsa unei astfel de viziuni, participarea va fi superficială, pe proiecte mici, gândite astfel încât nu doar să nu stânjenească puterea, dar și să o ajute în propaganda ei.

Citiți și: 

Nu rataţi noul număr Transilvania Reporter: Bugetarea participativă şi puterea reţelelor