Fără restaurante, cluburi și muzică pe terase dacă vrem să redeschidem școlile

La începutul verii, când se luau primele măsuri de relaxare, exista un optimism sănătos că urmează o succesiune de paşi care să ne conducă la ridicarea tuturor restricţiilor. Nu se ştia care va fi cadenţa, vor fi paşi mai scurţi sau mai lungi, dar aveam încredere că, pas cu pas, vom îmblânzi virusul şi ne vom apropia de viaţa de dinainte. Creşterea numărului infectărilor a îndepărtat acest optimism. Evoluţia pandemiei nu ne mai îndreptăţeşte să sperăm. Suntem nevoiţi să recunoaştem că vom trăi cu virusul ceva vreme şi că va trebui să facem sacrificii.

Bineînţeles că primul impuls al guvernelor care nu excelează în profesionalism este să revină la carantină atunci când numărul infectărilor depistate creşte. Dacă domnul Orban este ispitit să se întoarcă la vremurile când doar el şi colegii benchetuiau prin birouri, să se lepede de ispită. Nimeni nu-şi va sacrifica din nou libertatea după ce a văzut cum alţii le batjocoreau sacrificiul. De acum va trebui să se guverneze cu cap. Asta înseamnă capacitatea de a da prioritate lucrurilor importante.

Pandemia poate fi privită asemenea gestionării unui buget. Ai un capitol de riscuri, unul de beneficii şi unul de prejudicii. Intrări şi ieşiri. De acum e limpede: nu putem redeschide toate activităţile, bugetul în privinţa aceasta e limitat. Statul şi societatea vor trebui să se concentreze pe buna funcţionare a domeniilor care au o mai mare valoare socială şi unde avantajele depăşesc riscurile.

Modul în care guvernul a procedat la ridicarea restricţiilor de distanțare socială demonstrează cu tristețe care îi sunt priorităţile. Oficialii au deschis activităţile în numeroase spaţii închise şi aglomerate, în ciuda avertismentelor experților în sănătate publică că aceste medii prezintă cel mai mare risc pentru răspândirea bolii. În acelaşi timp, toţi liderii politici par să fi acordat o atenție scăzută redeschiderii în siguranță a școlilor.

Dacă e să fie asumat un risc major, în mod ideal, acesta ar trebui să aibă ca obiectiv trimiterea copiilor înapoi la școală. Cercetările făcute în state occidentale sugerează că trecerea bruscă la instruirea online i-a costat pe unii copii un an întreg de progres academic. Cele patru luni petrecute în afara şcolii i-au prejudiciat în mod disproporţionat pe copiii fără mijloace care să le asigure accesul la educaţia la distanţă şi au adâncit inegalitatea educațională. Din analiza datelor unui sondaj IRES realizat în pandemie rezultă că doar 68% dintre copii au acces la dispozitive inteligente şi la conexiune stabilă la internet, ceea ce înseamnă că o treime dintre copii au rămas pe dinafară după întreruperea şcolii. Vezi aici: https://ires.ro/uploads/articole/ires_accesul-elevilor-scolari-la-educatie-online_policy-paper_mai-2020.pdf . Oprirea şcolii pe termen neprecizat produce efecte ireversibile asupra foarte multor copii. Nemaivorbind de faptul că economia nu poate spera să se redreseze dacă statul transferă către milioane de părinţi responsabilitatea supravegherii copiilor în zilele de şcoală.

Menţinerea închiderii şcolilor riscă „să lase cicatrici pe viaţă unei generații de tineri”, potrivit unei scrisori deschise publicate în această lună și semnate de peste 1.500 de membri ai Colegiului Regal al Pediatriei și Sănătății Copilului (RCPCH) din Regatul Unit. Educația virtuală este adesea doar o umbră a educaţiei reale, scrie în raport, și a lăsat mulți părinți să jongleze între locurile de muncă și îngrijirea copiilor. Mai multe detalii:

https://www.rcpch.ac.uk/sites/default/files/2020-06/open_letter_re_schools_reopening_2020-06-17.pdf

Se pune întrebarea dacă revenirea copiilor la școală ar fi periculoasă pentru ei? Neîndoielnic că aduce un risc. Dar nenumărate opinii spun că închiderea şcolilor provoacă mai mult rău decât bine, mai ales după ce s-a constatat că foarte rar copiii dezvoltă cazuri grave de Covid-19 şi foarte puţine decese au fost raportate. Revista „Science” a analizat strategiile de redeschidere a şcolilor din Africa de Sud, până în Finlanda şi Israel, şi a găsit câteva modele încurajatoare (Nicaragua, apropo, nu a închis deloc şcolile). Aceste modele sugerează o combinație de măsuri care trebuie luate, cum ar fi menținerea grupurilor mici de elevi, purtarea măştilor şi păstrarea distanţării sociale în zonele din afara claselor. Însă experţii sunt de acord că, pentru redeschiderea şcolilor în siguranţă, nu sunt de ajuns ajustările pe care le face şcoala. Este vorba şi de cât de mult circulă virusul în localitate. Școlile trebuie să ia serios riscurile, pentru copii și membrii personalului, dar o strategie responsabilă pentru redeschiderea şcolii începe cu controlul răspândirii virusului în comunitate.

Cel mai important lucru pentru redeschiderea şcolilor este reducerea transmiterii comunitare a virusului. Dacă se doreşte redeschiderea şcolilor în toamnă, atunci trebuie redusă pandemia, cât mai aproape de zero, în această vară. Asta înseamnă să optezi pentru a nu redeschide restaurantele, barurile, cluburile de noapte, saloanele, toate activităţile din spaţii închise care conduc la răspândirea virusului, dar care au o valoare socială mai mică pentru societate decât şcolile. Înseamnă să iei măsuri, pentru ca oamenii să nu se înghesuie nici în aer liber, la terase sau în alte locuri. Primăria din Limanu a făcut un pas în acest sens şi a dat dispoziţie ca localurile din Vama veche deschise nonstop să difuzeze în week-end muzică ambientală. Dar se poate merge mai departe şi să se închidă seara muzica la toate terasele unde se adună mulţi oameni. E o măsură administrativă, la îndemâna autorităţilor locale, care nu încalcă niciun drept constituţional şi are un bun efect preventiv.

Se poate replica prin faptul că buna dispoziţie e de folos sănătăţii publice. Omul vesel ţine doctorul la distanţă, ar spune o vorbă. Din păcate, acelaşi om vesel ţine şi virusul aproape. Cu consecinţe posibil grave nu pentru petrecăreţul protejat de propria-i tinereţe, cât pentru vârstnicii din familia lui. Pentru societate, în ultimă instanţă.

În plus, parcă am devenit un popor cam prea muzical. Putem în aceste luni să dăm o şansă liniştii. Să reînvăţăm să vorbim, să citim, să scriem, să cunoaştem. Şi, mai ales, să le înlesnim tinerilor accesul la binefacerile aduse de iluminism. Popoarele prea muzicale nu au dezvoltat scrierea, noi riscăm să o pierdem dacă preţuim prea mult ritmul.

Până la urmă, e o chestiune de planificare şi de prioritizare. Guvernul Orban spune că ia în calcul toate opţiunile privind continuarea şcolii în toamnă şi că decizia se va lua în 15 august în funcţie de evoluţia pandemiei. E maniera comună de acţiune a unui guvern care s-a aflat mereu în urma bolii. Strategia corectă este cea contrară: îţi asumi ca prioritate redeschiderea şcolilor şi iei de pe acum măsurile care se impun pentru a avea pandemia sub control în toamnă. Să aştepţi acordul virusului pentru a deschide şcoala, înseamnă să joci viitorul unei generaţii de copii la păcănele; dacă pică, bine, dacă nu, încercăm la primăvară.

E natural, până la urmă, ca un politician să asculte de propriile preferinţe. Cât de repede s-a putut, domnul Orban a dat liber la păcănele şi distracţie. A fost până la urmă un gest de mărinimie, personal, carantina nu l-a incomodat să petreacă. Cel mai probabil, fostul preşedinte ar fi procedat la fel dacă pandemia îl prindea în funcţie. Însă, cel puţin la o primă vedere, actualul preşedinte este condus de alte valori. E omul şcolii, la fel şi soţia sa. Domnul Iohannis a făcut din educaţie prioritatea mandatului său. Acum riscă să rămână cunoscut ca preşedintele în mandatul căruia manelele au devenit principalul, pe alocuri singurul, material didactic.

Redeschiderea şcolilor nu este o decizie între beneficii versus riscuri, ci e o chestiune de priorităţi. Covid-19 produce un rău ireparabil unei generații de copii. Dacă putem lupta eficient împotriva acestui rău, depinde doar de noi.