Trafic în creştere cu o treime pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a înregistrat în luna februarie 2015 un trafic aerian în creştere cu 31% față de aceeași lună a anului 2014, iar numărul de aterizări și decolări a crescut cu aproximativ 19%, comparativ cu luna februarie 2014.
Potrivit unui comunicat de presă al Aeroportului, creșterea traficului aerian continuă trendul ascendent înregistrat pe aeroport de la începutul anului 2015 cu privire la numărul de pasageri și mișcări aeronave. Astfel, și în luna ianuarie 2015 s-a înregistrat o creștere cu peste 30% a numărului de pasageri, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Totodată, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a înregistrat în anul 2014 creșteri semnificative de trafic, atât ale numărului de pasageri, care a ajuns la un record de 1.180.000, cu 14% mai mult decât în anul 2013, cât și ale numărului total de mișcări care a crescut cu 8% în comparație cu anul 2013. Această evoluție a numărului de pasageri pe aeroportul clujean devansează tendința generală de creștere înregistrată pe anul 2014 la nivel european. Astfel, conform statisticilor publicate de ACI Europe (Consiliul Internațional al Aeroporturilor – Regiunea Europa), traficul aerian european a crescut în medie cu 5, 4% în 2014, comparativ cu 2013.
În prezent, de pe Aeroportul clujean sunt operate 22 destinații regulate, spre 11 țări din Europa și Orientul Mijlociu. Începând cu programul de vară al acestui an, va crește numărul de frecvențe al destinațiilor operate și vor fi reluate zborurile turistice. Începând cu 14 martie 2015, rețeaua de rute a aeroportului se extinde cu destinația Bari (Italia).
Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj este al doilea aeroport al României din punct de vedere al traficului de pasageri.
Opinii
OPINIE | Să iubim Crăciunul, pentru că e miracolul vieţii
Peste câteva ore doar, vom simți cu toții bucuria Naşterii Lui. Și vine vremea
De la un palaneț împărțit la trei, în România, la farfuria cu escargots la Ritz
Cineva mi-a reprodus discuția dintre trei tineri studenți care coborau de la Clinici.
Liberalii oficializează segregarea şcolară, în siajul gândirii USR
Guvernul a identificat două nevoi reale. Pe de o parte, copiii au nevoie să fie
Congresul PNL. Cine strică marfa o plăteşte
Nu daţi vrabia din mână, oameni buni, pe cioara nebună de pe gard, îi conjură
Apocalipsa după UNTOLD. Pista de atletism distrusă, iar gazonul de un milion de euro e înlocuit cu unul de 180.000
An după an daunele materiale provocate de cel mai mare festival de muzică electronică
ADVERTORIAL
[P] Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”
Comunicat de presă lansare proiect „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”
Sănătatea Ochilor la Vârsta a Treia: Ghid Complet de Prevenție și Tratament
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, corpul nostru trece prin numeroase transformări, iar ochii
Hipermarketul Auchan Iulius Mall a fost modernizat. Clienții sunt așteptați cu oferte exclusive și surprize atractive, intr-un nou concept modern de cumpărături
Până pe 5 octombrie clienții au parte de oferte exclusive și de beneficii speciale prin cardul
Destinație de vacanță
Clujul s-a asociat cu județele Alba și Bihor pentru dezvoltarea turistică a Țării de Piatră din Apuseni
Consilierii județeni au adoptat astăzi proiectul de asociere pe 10 ani între județele Alba,
Ofertă irezistibilă pentru un sejur la mare. A început ”Litoralul pentru toți”
Românii pot petrece, începând de astăzi, un sejur pe litoralul românesc cu preţuri ce pornesc
Arteră spre inima Balcanilor (III): Bosnia și Herțegovina, încremenită în proiect
Pe lângă Szeged-Belgrad-Niș-Skopje, o altă arteră care ajunge în inima Balcanilor este prin
Cele mai recente articole

Apel pentru donare de sânge pentru un jurnalist clujean

15 jucătoare aflate în TOP 100 WTA – pe tabloul principal la a 6-a ediție a Transylvania Open

Cine mai dă doi bani pe cultură în era AI?

Program nou pentru linia A1 Expres de la Aeroportul Internațional Cluj

Program special al transportului public de Sărbători și în noaptea de Revelion

Programul de circulație al mijloacelor de transport public valabil în perioada 24 – 28 decembrie 2025

Curse suplimentare ale Tramvaiului lui Moș Crăciun

Tramvaiul lui Moș Crăciun revine în Cluj-Napoca prin grija CTP
![[P] Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”](https://transilvaniareporter.ro/wp-content/uploads/2025/04/HEADER-45x45.png)
[P] Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”

Târguri de Crăciun la Cluj-Napoca, în acest weekend: ghid cu produse handmade și creații locale