Relansarea investiţiilor, principala provocare a economiei României după 25 de ani
Pe termen mediu, principala provocare pentru economia românească este reprezentata de relansarea durabila a investiţiilor productive, se arată într-un raport al Băncii Transilvania.
Raportul intitulat “Economia după 25 de ani – bilanțul și provocări pe termen mediu” este semnat de economistul şef al Băncii Transilvania şi a fost transmis investitorilor.
Prezentăm mai jos, integral, raportul instituţiei financiare care poate fi consultat şi aici:
În ultimul sfert de secol economia României a traversat un parcurs tumultos, caracterizat prin destructurare, restructurare, acumulare de dezechilibre macroeconomice şi ajustare a acestora. A fost o perioada de ample modificări structurale în funcţionarea economiei, de la dependenta de CAER, la un grad ridicat de integrare economică cu ţările UE.
Se pot distinge patru etape ale evoluţiei economiei interne după căderea regimului comunist în urmă cu 25 de ani:
Perioada de tranziţie la economia de piaţă (1990-2001)
E caracterizată prin destructurarea şi restructurarea întreprinderilor de stat. În această perioadă a acumulării primitive de capital a debutat procesul de privatizare, s-a redeschis Bursa de Valori şi s-au consemnat primele investiţii străine directe. Tranziţia s-a dovedit un proces dificil, caracterizat prin inflaţie ridicată (in medie peste 100%), contracţie economică (în 2001 PIB-ul se situa cu 15.3% sub nivelul din 1989).
Primul ciclu de economie de piaţă de la incidenţa celui de-Al Doilea Război Mondial (2001/2 – 2008)
Este caracterizat prin intrări masive de capital străin, care au vizat potenţialul economic ridicat al unei economii din Estul Europei în plin proces de integrare euro-atlantică. Este perioada în care economia internă a devenit din ce în ce mai integrată comercial, financiar şi investiţional cu tarile euro-atlantice, cu implicaţii pozitive (recuperarea decalajelor de dezvoltare – creştere cu un ritm mediu anual de peste 6%), contrabalansate de acumularea unor importante dezechilibre macroeconomice, în special de natura contului curent (deficit de peste 10% din PIB în 2006, 2007 si 2008).
Perioada valurilor Marii Recesiuni şi a consecinţelor acesteia (2008/9-2014)
Este caracterizata printr-un amplu proces de ajustare a sectorului privat şi a sectorului public, cu implicaţii nefavorabile pentru investiţiile productive (în prezent formarea brută de capital fix se situează la nivelul din 2006, cu peste 40% mai scăzută raportat la maximul istoric consemnat în 2008) şi implicit pentru dinamica anuală a potenţialului economic (în deterioare către nivelul de la începutul anilor 2000). În contrapartida, economia a câştigat competitivitate internaţională: exporturile au crescut constant pe parcursul ultimilor ani şi se apropie de nivelul de 5 miliarde EUR/lună.
Perioada post-criza (2015 – ) un nou ciclu economic?
La final de 2014 PIB-ul se situa cu doar 31% peste nivelul din 1989, dar din perspectiva macro-financiara, economia interna prezinta o imagine pozitiva, mai bună ca oricând în ultimii 25 de ani (aspect reflectat de binomul investiţii/economisire, dar şi de competitivitatea externa sau scaderea costului de finantare catre valori minime record).
Cu toate acestea, relansarea investitiilor productive se lasă aşteptată, date fiind provocările cu care se confrunta Zona Euro (principalul partener economic) in perioada post-criza, dar si aspecte de ordin geo-politic regional şi elemente interne (implementarea reformelor structurale, dezvoltarea pieţei de capital, creşterea gradului de inovare).
Din perspectiva termenului mediu se poate spune ca principala provocare de ordin macro-financiar pentru economia interna este reprezentata de relansarea durabila a investitiilor productive, necesara pentru refacerea ritmului economic potential şi convergenţa reala către media europeana (aspecte primordiale în procesul de pregătire a aderării la Zona Euro).