(P) Cel mai nou magazin FARMEC se deschide, astăzi, la Cluj

Farmec deschide astăzi cel mai nou magazin de brand al companiei, care face parte dintr-un proiect mai amplu şi anume Centrul de Frumusețe Farmec. Rezultat al unei investiții de peste 360.000 de euro și al efortului unei echipe pasionate și ambițioase, Centrul de frumusețe este amplasat la doar câțiva metri de fabrica Farmec. Acesta cuprinde, pe lângă zona comercială, un spaţiu de dialog direct cu consumatorii, precum şi muzeul Farmec în care se prezintă istoria de peste 120 de ani a companiei.

„Lucrăm de multă vreme la planurile acestui concept nou de magazin, un proiect de suflet al echipei Farmec. Suntem foarte bucuroși că, la numai patru luni de la începerea lucrărilor, vom deschide porțile unuia dintre cele mai atractive magazine de produse cosmetice din Cluj”, spune Mircea Turdean, director general al companiei Farmec. „Este un Centru de Frumusețe dedicat consumatoarelor noastre. Datorită fidelității lor, Farmec continuă să fie în topul preferințelor românilor și cel mai important producător român de cosmetice. Este o lansare specială pentru noi şi sperăm că şi pentru clujeni. Farmec este un brand simbol pentru Cluj-Napoca şi vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a rămâne un punct de referinţă pe harta oraşului nostru.”, adaugă acesta.

Amplasat pe str. București nr. 55, Centrul de Frumusețe Farmec are o suprafață totală de 225 de metri pătrați, dintre care 118 metri pătrați sunt destinați prezentării și comercializării efective a produselor. Restul de 107 metri pătrați au fost special amenajați ca spațiu pentru întâlnirile consumatoarelor cu specialiștii Farmec. Astfel, vizitatoarele centrului se vor putea bucura de cele mai noi lansări de produse și vor avea parte de reduceri și promoții speciale. Mai mult decât atât, vor beneficia gratuit de ședințe de dermoanaliză și consultanță de specialitate pentru a afla care sunt cele mai potrivite produse pentru tenul lor.

Deschiderea oficială a magazinului va fi urmată de un week-end special. Clienţii care vor vizita noul magazin în perioada 11-13 octombrie, vor putea sta de vorbă direct cu specialiştii din echipa Farmec și se vor bucura de surprizele pe care le-au pregătit aceștia. Astfel, la fiecare produs cumpărat, în valoare de  minim 10 lei, clienţii vor primi  garantat un  cadou.

Farmec a deschis primul magazin propriu la Cluj-Napoca în anul 1975.

Distribuie:

Postaţi un comentariu