Rimetea, lecția de maghiară din Apuseni

E greu să spui ce e mai pitoresc la Rimetea (Torockó), în inima Apusenilor. În primul rând e amplasamentul, într-o depresiune bucolică, cea a Trascăului, dominată de un masiv abrupt – Piatra Secuiului -, care pare că atârnă de soare.

Mai e Cetatea Colțești, una dintre cele mai romantice ruine din Transilvania, aflată nu departe de sat.

Apoi e satul propriu-zis. Dacă nu ar fi jalnicul asfalt de pe uliţele principale, ai putea pretinde că te plimbi printr-un sat din secolul al XIX-lea. Totul e autentic. Reclamele nu agresează peisajul. Casele albe, înşiruite ca nişte soldaţi la defilare, sunt conturate de tâmplăria verde a ferestrelor, din care curg muşcate şi petunii.

Mai este şi liniştea. Atât de intensă încât te face să crezi că eşti într-un muzeu în aer liber. În piaţa centrală a satului nimic nu mişcă minute în şir, până când îşi fac apariţia câte o maşină sau un grup de turişti. Invariabil, sunt maghiari. Din Ungaria sau din România, dar de etnie maghiară. Românii nu se sinchisesc să vină până aici.

Mai este apoi unicitatea etno-geografică a locului – o comunitatea de maghiari înconjurată de o masă de moţi, de unde şi un bilingvism al localităţii la fel de pregnant ca cel al Târgu-Mureşului. Apoi vine identitatea confesională – localitatea este preponderent unitariană, situaţie rarisimă. La toate acestea se adaugă tradiţiile minereşti ale localităţii, legate de extragerea şi prelucrarea fierului.

În vremurile de glorie, înainte de apariţia industriei metalurgice, Rimetea şi învecinatul sat Colţeşti (Torockószentgyörgy) formau cel mai important centru de prelucrare a fierului din Ardeal. Iar asta nu e totul. Deşi e doar o comună, Rimetea are un muzeu etnografic mai bine întreţinut şi organizat decât muzee din orașe cu pretenții. Mobila pictată, portul local şi produsele de feronerie sunt vedetele expoziţiei.

Micile restaurante din piaţa centrală – încercați frigăruile haiduceşti de la Szarvas Vendéglő – nu au termopane, nici terase cu mobilier de plastic. Biserica ortodoxă din aceeaşi piaţă nu a fost gândită să eclipseze totul în jur, pentru a arăta cine e stăpânul, ci se pliază pe peisaj. Un magazin cu suveniruri, deschis de o familie din Ungaria care şi-a cumpărat casă aici, oferă spre vânzare ciocolăţele personalizate cu imagini din Rimetea, magneţi de frigider cu case rimetene, dar şi borcănaşe cu nuci în miere sau diverse dulceţuri. Restul magazinelor de suveniruri sunt tributare kitsch-urilor clasice care se găsesc îndeobşte la astfel de magazine.

O tanti vinde la tarabă bunătăţi de casă, dintre care cel mai original pare oţetul cu tarhon în el. „Nu e produs local, da’ tot întreabă ungurii ăştia dacă am de vânzare, aşa că de doi ani am început să fac”, explică femeia, cu un pronunţat accent maghiar.

Una peste alta, Rimetea merită văzută şi revăzută. E un exemplu de comunitate care nu vrea să uite tot ce o face să fie diferită de restul şi care a ştiut să îşi pună în valoare aşa de bine propria identitate încât în 1999 a primit recunoaşterea întregii Europe. Este vorba despre Medalia Europa Nostra, acordată – pentru prima dată în România – pentru cele 138 de case rimetene construite în secolul al XIX-lea, care au fost restaurate fără cusur.

Trebuie spus că toate aceste case, cu o arhitectură influenţată clar de casele săseşti, sunt întreţinute cu ajutor financiar din partea Primăriei Sectorului V din Budapesta. De altfel, întregul program de restaurare a caselor a fost şi este sponsorizat de Primăria Sectorului V din Budapesta, fiind derulat de Fundaţia Transylvania Trust.

La plecare din Rimetea ai senzaţia că ai plecat din altă ţară.

Rimetea a fost introdusă de România în anul 2012 pe lista de propuneri a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO. Conform procedurilor, un monument trebuie pus pe lista de propuneri cu minim un an înainte de nominalizarea oficială. Această nominalizare nu a fost însă făcută nici până acum.

[stextbox id=”custom”]

Cum ajungi

La Rimetea se poate ajunge de la Aiud, urmând indicatorul spre Buru din centrul orașului. Până în urmă cu trei, patru ani, drumul era catastrofal,  dar a fost refăcut cu fonduri europene. Alternativ, din Cluj se poate ajunge direct la Rimetea, prin Săvădisla sau prin Turda, după un drum prost de circa o oră – o oră și jumătate.

[/stextbox]