Volum cu 60 de autori din 16 ţări, dedicat directorului Institutului de turcologie din Cluj
Institutul de turcologie şi studii central-asiatice Cluj a lansat, marţi, în prezenţa ambasadorului Turciei la Bucureşti, Osman Koray Ertaş, două publicaţii cu studii de turcologie: „Contemporary Research In Turkology and Eurasian Studies – A Festschrift In Honnor of Professor Tasin Gemil On The Occasion Of His 70th Birthday” şi „Studia et Documenta Turcologica”.
Directorul Institutul de turcologie şi studii central-asiatice Cluj, prof. dr. Tasin Gemil, a declarat, cu ocazia lansării, că volumul care îi este dedicat are 60 de autori din 16 ţări.
„O asemenea carte a presupus o muncă foarte îndelungată şi până acum un an apariţia cărţii îmi era necunoscută. (…) Este o foarte mare onoare pentru mine că această carte a fost dedicată persoanei mele. Cartea are 60 de autori din 16 ţări, printre care se numără şi mari personalităţi ale turcologiei din Franţa, Germania, SUA, Rusia, România, Bulgaria, Turcia, Serbia, Grecia etc”, a spus Tasin Gemil.
Printre vorbitori s-a numărat şi rectorul UBB, prof. dr. Ioan Aurel Pop.
În preambulul lansării celor două volume, ambasadorul Turciei la Bucureşti, Osman Koray Ertaş, a susţinut o conferinţă cu titlul „Turkey and the Refugee Crisis”, în care a făcut o prezentare în cifre a situaţiei valului de imigranţi din zona Siriei cu care se confruntă ţara sa şi Europa.