Viorel Cacoveanu, pus în scenă la Teatrul de Nord. Meşterul Manole sau Drumul spre Europa

Stagiunea secţiei române a Teatrului de Nord din Satu Mare se deschide duminică, 13 octombrie, cu o premieră naţională, cea a piesei „Meșterul Manole sau Drumul spre Europa”, semnată de Viorel Cacoveanu. Spectacolul este realizat în colaborare cu Asociaţia Culturală JAD. Regia spectacolului este semnată de Andrei Mihalache, iar decorul și costumele de Alexandru Radu. Din distribuţie fac parte: Manole – Stelian Roşian, Mara – Gabriela Dorgai, Vodă – Dorin C. Zachei / Radu Botar, Moșul – Ciprian Vultur, Ieronim – Vlad Mureșan, Părintele Agaton – Tibor Székely, Judecătorul – Vasile Blaga / Andrei Stan, Polițistul – Sergiu Tăbăcaru, Solul – Vlad Chico, Bufonul – Bianca Lidia Cuteanu / Alexandra Odoroagă, Voci – Cristian Iorga, Cosmin Domnișan, Tibor Székely, Carol Erdos. Își dau concursul Laszlo Pfeiffer, Iuliu Kecskes, Marius Bîte, Ioan Danciu, Marius Roman, Cosmin Chiorean, Margareta Ardelean, Botos Enikő, Adriana Crișan, Biró Erika, Dorel Iurcencu. Spectacolul începe la ora 19.00 în Sala Mare a Teatrului de Nord, iar preţul unui bilet este de 30 de lei.

Reporter: Duminică seara veţi ava o nouă premieră la Teatrul de Nord din Satu Mare. Sunt şi acum emoţii? Cu ce sentimente aşteptaţi noua premieră?

Viorel Cacoveanu: Scriitorul debutează mereu, cu fiecare carte sau piesă. Reîntâlnirea mea cu teatrul sătmărean este şi emoţionantă şi dificilă. Emoţionantă pentru că am mai fost jucat acolo, cu succes zic eu, cu două piese. „Sentinţă pentru martori”, în 1978, şi „Anotimpul speranţei”, în 1979. Sunt 35 de ani de atunci. Şi, aş mai adăuga că, în 1983, se afla în repertoriu o altă comedie a mea, „Valsul de la miezul nopţii”. Atunci, un secretar cu propaganda a scos piesa din repertoriu, deşi era aprobată de Direcţia Teatrelor din Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste. Şi mai mult, piesa se juca la Cluj-Napoca, la Baia Mare şi la Teatrul german din Timişoara. La Satu Mare a fost interzisă. Vremurile…

Rep.: Ce piesă vi se pune acum în scenă?

V.C.: Este vorba de „Meşterul Manole sau Drumul spre Europa”, comedie tragică. Meşterul din cunoscuta legendă nu putea sfârşi opera deoarece (am publicat într-o carte un eseu pe această temă) tot ce se punea ziua în construcţie se fura noaptea. Meşterul din comedia mea, în drumul său spre Europa, trebuie să construiască o biserică, metaforic vorbind. Biserica e, de fapt, noua lume pe care o edificăm mai mult la voinţa şi îndrumările altora, decât la ale noastre! Ca şi în legendă, şi azi furtul e un sport naţional şi opera noastră întârzie, bate pasul pe loc. Retrocedările fără cap şi măsură pun capac la toate, ne fac să suferim, să ne chinuim şi nu să trăim pe acest drum, pe care am apucat mai de voie, mai de nevoie.

Rep.: Ce v-a determinat să scrieţi această comedie?

V.C.: O ciudăţenie a românului: el mereu cere de la toţi, de la străini, de la Cel de Sus şi mai niciodată nimic de la el însuşi! Mereu urmăm drumul altora şi nu-l căutăm pe al nostru, drumul cel adevărat, menit să ducă spre sufletul şi idealurile noastre. Emil Cioran spunea în a sa „Schimbare la faţă a României” că „orice reflecţie populară, orice mit exprimă aceeaşi timiditate în faţa vieţii, aceeaşi nehotărâre şi resemnare”.

Rep.: Cum e meşterul din piesă faţă de cel din legendă?

V.C.: Aş îndrăzni să spun că e mai lucid, mai dârz, mai cutezător. În partea a doua, el face chiar un fel de rechizotoriu lui Vodă, şeful ţării, spunând cu durere: „Tu eşti dirijorul unei orchestre, al unui popor. Naiv, ai impresia că tu conduci, că dirijezi partitura pe care o vrei. Între ieri şi azi e o singură diferenţă. Ieri ţi se dicta partitura ce urma s-o dirijezi. Azi ai partitura ta în faţă, dar dirijezi alta, cea pe care ţi-o impune noul stăpân. Cinismul e fără margini”.