UBB va găzdui „European Culture”, una dintre cele mai importante conferinţe europene
Universitatea Babeş-Bolyai va organiza, în anul 2015, ce-a de-a XIII-a ediţie a conferinţei internaţionale „European Culture”, decizia fiind luată ca urmare a prezenţei delegației UBB la Barcelona, cu prilejul celei de-a XII-a ediţii a acestei manifestări, desfăşurată în perioada 24-26 octombrie.
Pentru această nominalizare, universitatea clujeană a avut competitori de renume, precum Universitățile din Utrecht, Marsilia sau Sofia. , , Faptul că UBB a fost acceptată ca organizator al ediției din 2015 a conferinței internationale “European Culture” constituie, pentru UBB, un semn al recunoașterii științifice, o apreciere a excelenței didactice, a multidisciplinarității și multiculturalității în această zonă a europenismului. Este însă și o mare provocare pentru noi, întrucât la Cluj-Napoca, peste doi ani, vor fi prezenți sute de cercetători de mare valoare”, a afirmat rectorul UBB, acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, cel care a condus delegația clujeană de la Barcelona.
Prezent la eveniment, decanul Facultății de Studii Europene din cadrul UBB, prof. univ. dr. Nicolae Păun, a precizat că discuțiile privind organizarea la Cluj-Napoca a acestei prestigioase manifestări au început după anul 2000 și au fost unele extrem de temeinice. , , Prin această alegere, Facultatea de Studii Europene este recunoscută ca una dintre entitățile de învățământ și cercetare bine configurate în conștiința academică europeană, iar UBB își confirmă astfel statutul de structură academică redutabilă, cunoscută și recunoscută ca atare în plan internațional”, subliniază decanul Nicolae Păun. El se arată convins că prezența, la Cluj-Napoca, în anul 2015, a peste 400 de cercetători va fi un real succes, astfel încât conferința să devină un loc de întâlnire tradițional al europenismului.
“Europen Culture” Conference a fost inițiată în 1990 de către prof. univ. dr. Enrique Banus și este organizată cu o periodicitate de doi ani.