”Trilogia Aureliu Manea” deschide stagiunea la Teatrul Naţional clujean

Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca va deschide stagiunea 2013-2014 în data de 10 septembrie/Foto: Dan Bodea

Teatrul Naţional din Cluj deschide stagiunea 2013-2014 cu avanpremiera spectacolului “Trilogia Aureliu Manea” de Aureliu Manea.

În regia lui Tompa Gábor, spectacolul are la bază textele lui Aureliu Manea a căror frumuseţe cît şi dificultate constă în faptul că nu seamănă cu nimic, nu au o logică convenţională pe care cititorul-spectator să se bazeze. „Logica lor este autonomă, o logică pe care noi nu ar trebui să o transformăm şi să o traducem într-o altă logică proprie înţelegerii noastre. Piesele lui trebuiesc luate ca atare, ca nişte viziuni extraordinare, care de fapt nu vorbesc despre un singur obiect, ci vorbesc despre un eu dar şi despre un univers. În acest eu e cuprins întreg universul”, precizează regizorul Tompa Gábor.

Teme şi motive 

Una dintre principalele teme comune celor trei texte este moartea, însă, dincolo de acestea, există şi motive asemenea tragediilor antice. „Este prezent motivul mamă–fiu, în sensul oedipian al cuvîntului dar într-un fel şi freudian, în care mama este atît mama, cît şi logodnica, dar şi moartea. O mamă care vrea cu orice preţ şi prin orice mijloace să-şi păstreze fiul. Această dictatură a dragostei, există în piese şi exprimă, probabil, cele mai adînci aspiraţii ale autorului. Eu cred că toată cartea lui Manea [Texte regăsite] este pătrunsă de acest motiv, de această mare sete de dragoste”, consideră Gábor Tompa, conform unui comunicat de presă al Teatrului Naţional. Din distribuţia celor trei piese scrise de Aureliu Manea, „Penelopa rămîne îngîndurată”, „Repetiţia de teatru”, „Zîna de la răsărit fac parte actorii”: Anca Hanu, Angelica Nicoară, Romina Merei, Miriam Cuibus, Cătălin Herlo şi Adrian Cucu.

Spectacolul va avea loc marţi, 10 septembrie 2013, de la ora 19:00 în Studioul “Euphorion”, următoarele reprezentaţii fiind programate pentru vineri, 13 septembrie, respectiv duminică, 22 septembrie 2013, de la ora 19:00.

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu