Trei ateliere intensive la Festivalul Temps d’Images, în noiembrie

Festivalul Temps d’Images organizează în perioada 6-16 noiembrie o serie de ateliere interdisciplinare centrate pe teme de interes precum realităţile lumii de azi sau  intermediere culturală & dezvoltarea publicului, respectiv teme care pornesc din cotidian și ajung pe scenă.

Realitățile lumii de azi (atelier interdisciplinar)

Cu: Alexandra Badea, dramaturg şi regizor
Data: 7-9 noiembrie; Ora 10.00 – 17.30
Loc: Reactor de creație și experiment și FSPAC, corp 3
100 lei preț întreg, 60 lei cu reducere (studenți, elevi)

Plecând de la o muncă de documentare despre realitățile lumii de astăzi, vom încerca să identificăm temele comune care ne interesează, ne provoacă, ne obsedează și care ne obligă să reacționăm analizându-le printr-un text teatral. Vom constitui echipe de lucru pluridisciplinare în care limitele atribuțiilor fiecărui „post” (regizor, actor, dramaturg, coregraf, artist vizual, scenograf…) vor fi suprimate, încercând să concepem o creație colectivă, în care tema este aleasă împreună, conceptul este formulat în fiecare grup, iar proiectul este dezvoltat într-un dialog continuu între membrii echipei.

Alexandra Badea este dramaturg, regizor, scenarist. În paralel cu activitatea artistică, ea susține workshop-uri de dramaturgie și predă la Universitatea Paris 10 cursuri de scriere dramatică, regie, actorie, analiza spectacolului contemporan. Ultima piesă publicată, Pulverizare, a obținut Marele premiu al literaturii dramatice acordat de Centrul Național de Teatru din Franța și a fost montat la Teatrul Național din Strasbourg.

Citiţi şi:

Noutățile Festivalului Temps d’Images: Filme în piețe agroalimentare, scurtmetraje în școală și proiecte dedicate artiștilor independenți

Atelier de intermediere culturală & dezvoltarea publicului

Cu: Irina-Simona Bârcă (Theater an der Parkaue Berlin)
Data: 13 – 15 noiembrie; Ora 14.30 – 17.30
Loc: Sala RAP, Fabrica de Pensule
100 lei preț întreg, 60 lei cu reducere (studenți, elevi)

De ce intermediere culturală, cum și pentru cine? Ce înseamnă dezvoltarea publicului / audience development și ce rost are acest concept? În cadrul atelierului vom încerca să găsim răspunsuri la aceste întrebări, vom face cunoștință cu diferite strategii de intermediere culturală în teatru, dar și cu concepte precum educația culturală, pedagogia teatrală, ramificațiile socio-politice și proveniența acestora, folosind studii de caz din Germania. De asemenea, vom dezvolta o strategie pentru Platforma Independentă de Artele Spectacolului.

Irina-Simona Bârcă s-a născut în 1987 în Sibiu. După ce a studiat actoria în București și-a continuat studiile în domeniul pedagogiei teatrale la Facultatea Osnabrück, Germania. În prezent este angajată a teatrului Theater an der Parkaue Junges Staatstheater Berlin.

Despre ce (mai) vorbim azi

Coordonator: Iulia Popovici
Data: 13 – 16 noiembrie; Ora 10.00 – 13.00
Loc: Sala RAP, Fabrica de Pensule
Moderatoare: Mihaela Michailov, Oana Stoica, Gina Șerbănescu și Miruna Runcan
Participarea este gratuită pe bază de înscriere.

Mai mult ca oricând în ultimul secol, artele performative și artiștii înșiși se văd puși în fața nevoii de a-și chestiona propriul mod de acțiune și poziția înăuntrul unor societăți tot mai tulburate. Iar cei care scriu despre teatru, dans și performance devin ei înșiși oglinda acestor căutări – de ce și cum scriem despre artele performative, de ce și cum (mai) sunt ele relevante social în lumea contemporană post-criză.

Atelierul propune  o călătorie pe urmele unor întrebări posibile: ce și cum se schimbă în condițiile de producție ale artelor performative și cum influențează asta creația? Care e statutul artistului în lumea noastră tot mai neoliberală? Cine e publicul nostru de azi și de mâine, ce avem să-i spunem și cum?.

Festivalul TEMPS D’IMAGES (6-16 noiembrie) a ajuns la cea de-a 7-a ediție şi continuă demersul de a prezenta interacțiunea dintre dans, teatru și video pe scena contemporană de artele spectacolului.

Distribuie:

Postaţi un comentariu