Testamentul lui Corneliu Coposu: „Totul este să supravieţuiască o atitudine. Dacă aceasta triumfă, dispariţia mea nu este semnificativă”

În 11 noiembrie se împlinesc 18 ani de la trecerea în eternitate a celui care a fost numit de liderii politici străini şi de presa internaţională drept „cel mai moral şi mai important politician român de după Revoluţie”, Corneliu Coposu. Faptul că, spre deosebire de alţi lideri ai acestei ţări, care după moarte intră, încet, în uitare, Seniorul nu a fost uitat reprezintă, într-un fel, ducerea la îndeplinire a testamentului său nescris, făcut public cu o lună înainte de muri, la ceremonia în care ambasadorul Franţei la Bucureşti, Bernard Boyer, i-a înmânat, în numele  preşedintelui Franţei, Jacgues Chirac, înalta distincţie de Ofiţer al Legiunii de Onoare franceze. „În fond nu e importantă ideea legată de activitatea mea. Dacă acestă idee triumfă şi dacă ea este îmbrăţişată de prietenii mei şi de opinia publică, apariţia sau dispariţia mea sunt secundare. Totul este să supravieţuiască o atitudine. Dacă aceasta triumfă, dispariţia mea nu este semnificativă”, afirma Seniorul în testament.

 

Pentru că, cel puţin de dragul aparenţelor, ideea legată de ceea ce a însemnat Corneliu Coposu pentru România triumfă, an de an la Bobota, în Sălaj, locul unde Seniorul a văzut lumina zilei, cei care se consideră continuatorii politici ai săi vin la început de noiembrie pentru a-i aduce un omagiu. Anul acesta a venit rândul preşedintelui Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Aurelian Pavelescu, şi a şi prim-vicepreşedintelui PNŢCD Vlad Moisescu, să vină la Bobota să-l comemoreze pe Corneliu Coposu, la 18 ani de la moarte, în cadrul unei ceremonii organizate de Fundaţia „Corneliu Coposu” şi Organizaţia Sălaj a PNŢCD.

Corneliu Coposu pentru România de azi

După cum spunea şi ambasadorul francez Bernard Boyer la ceremonia de înmânare a distincţiei aminite, Corneliu Coposu nu a avut nevoie de o funcţie în stat după Revoluţie pentru a ajuta ţara, probabil, mai mult decât au făcut-o, la un loc, toţi preşedinţii care s-au perindat la conducerea ţării. „N-aţi fost nici şef de stat, nici ministru, nici comandant al armatei, nici academician şi nici măcar ambasador. Dar n-aţi avut nevoie de aceste titluri pentru a vă face un nume recunoscut şi respectat pretutindeni (…). Era normal ca după Revoluţie să jucaţi un rol în această ţară (…) pentru care sunteţi un punct de referinţă (…) Graţie dumneavoastră, graţie câtorva oameni, România de azi e o Românie liberă şi toţi românii, oriunde ar fi ei şi orice ar fi făcut se recunosc în dumneavoastră”, a spus atunci ambasadorul.

La rândul său, Klaus Franche, deputat creştin-democrat în Bundestag, preşedintele Comisiei Parlamentare România-Germania, declara, la trecerea în nefiinţă a marelui om politic: ”Cred că domnul Coposu a fost unul dintre marii oameni ai României. Prin experienţa sa din trecut s-a dovedit a fi un adevărat luptător al democraţiei. El a militat pentru dezvoltarea economică a ţării dumneavoastră şi integrarea ei în Europa. Toţi europenii creştin-democraţi şi conservatori îi vor simţi lipsa”.

„Activitatea deosebită pe care a depus-o de-a lungul întregii sale vieţi a fost apreciată de către oamenii politici din străinătate şi de către presa internaţională, care l-a numit ca fiind „cel mai moral şi mai important politician român de după revoluţie”. Mulţi realizează, însă, faptul că personalitatea lui Corneliu Coposu, la  fel ca a multor alte mari genii ale poporului român, a fost percepută la reala sa valoare doar după ce a murit. Marii oameni politici occidentali, însă, i-au recunoscut adevărata sa valoare. Noi, din păcate, nu. Aceasta face parte din mentalitatea noastră românească de a ne da seama de adevărata valoare a unei mari personalităţi, după cum a fost şi Corneliu Coposu, doar atunci când ei nu mai sunt între noi”, ne-a declarat istoricul sălăjean Marin Pop, preşedintele Fundaţiei „Corneliu Coposu” – Filiala Sălaj.

Cum vedea Seniorul politica din România

Într-un interviu acordat în 1994 ziarului „România Liberă”, Corneliu Coposu spunea, clar şi răspicat, că înainte de a ne clădi democraţia, ar trebui să ne cunoaştem mai bine istoria, cu toate greşelile ei. „Românii încă nu-şi cunosc propria istorie. Atâta timp cât nu găsim nici măcar un buchet de istorici care să reabiliteze adevărul măcar pentru perioada interbelică şi cea din timpul comuniştilor, lumea rămâne cu informaţiile strecurate abil pe vremea dominaţiei comuniste. Dacă tineretului, născut după 1945, îi vorbeşti despre instituţia monarhică, se întreabă ce-i aia. Ca şi când România, care n-a fost nicicând Rebublică, n-ar fi fost niciodată altceva. Astăzi, istoria României nu se predă decât până la sfârşitul primului război mondial. Nu e concludent?!”, se întreba, retoric, Seniorul.

Întrebat dacă, în calitate de om politic, ar pleda pentru repunerea în drepturi a monarhiei, Corneliu Coposu a răspuns: „Monarhul constituţional nu guvernează, ci domneşte. Ceea ce nu se poate spune despre un preşedinte exponent al unei formaţii politice şi care, deşi are obligaţia de a păstra echidistanţă, rămâne robul partidului care l-a promovat. Deci, în locul unui personaj orientat politic şi incapabil de a fi independent în judecată, am avea un arbitru neutru, neimplicat în frământările politice, pentru care toţi cetăţenii români sunt egali. Monarhul ar avea capacitatea de a sesiza momentele grave şi nu ar face ca un preşedinte tributar unui partid, care ţine cu dinţii de prelungirea unei agonii guvernamentale”.

Întrebat dacă Regele Mihai este soluţia pentru România, Corneliu Coposu a spus că acesta „a dovedit, la o vârstă foarte tânără, echilibru, judecată sobră şi dragoste de ţară. Dar asta e doar o paranteză. Eu vorbesc însă de o instituţie! Mie mi-e egal cum se numeşte monarhul. Eu pledez pentru o instituţie. Or, eu consider că, pentru o bună perioadă de timp de acum încolo, la noi, Monarhia Constituţională este indispensabilă şi este singura pavăză a unui regim democratic în România”.