Taj Mahal: un monument închinat iubirii eterne

A fost odată ca niciodată un prinţ indian, care s-a îndrăgostit la prima vedere de o fată, pe care a zărit-o în piaţă. A reuşit să îşi convingă tatăl să îi permită să se însoare cu ea, iar ea a devenit tovarăşa lui de viaţă, mâna lui dreaptă, sfătuitoarea şi iubirea vieţii lui. L-a însoţit mereu, chiar şi pe câmpul de luptă, şi i-a născut 14 copii. Din păcate, această poveste nu se termină cu „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”, pentru că ea s-a îmbolnăvit şi a murit. Iar el, sfâşiat de durere, i-a ridicat un monument ce avea să rămână impozant şi uluitor de frumos timp de sute de ani. Aceasta este, pe scurt, povestea celei mai cunoscute opere de arhitectură din India şi din lume: Taj Mahal.

“Dragostea unui împărat, încrustată în piatră”

Mausoleul Taj Mahal se află în Agra, India, şi este considerat una dintre minunile lumii moderne şi o bijuterie a artei musulmane. Arhitectura sa combină elemente din arta hindusă, indiană şi persană, iar pentru construcţia sa au fost aduse materiale din locuri îndepărtate precum China sau Peninsula Arabă, transportate cu ajutorul a circa 1.000 de elefanţi. Taj Mahalul a fost ridicat în 22 de ani, începând din 1632, prin munca a circa 20.000 de muncitori şi artişti, sculptori, ingineri, din toate colţurile lumii.

Monumentul este, de asemenea, considerat ca fiind cea mai importantă construcţie de artă mogulă din India. Poetul englez Edwin Arnold îl descria ca fiind “nu un monument de arhitectură, ci dragostea unui împărat încrustată în piatră”, iar poetul Rabindranath Tagore scria că este „o lacrimă pe obrazul timpului”. Împăratul Shah Jahan a ordonat construcţia Taj Mahalului după pierderea iubitei sale soţii, Mumtaz Mahal, care a murit în ziua de 17 iunie 1631.

Ansamblul, amplasat pe o terasă de marmură albă, include un dom uriaş, străjuit de patru minarete. În interior se „ascunde” o grădină deosebit de frumoasă cu fântâni arteziene, iar aleea principală, care porneşte de la intrarea impozantă, este străjuită de arbori ornamentali.

Prinţul cu un destin măreţ
Prinţul Khurram, cel care avea să devină cel de-al cincilea împărat Mogul al Indiei, cu numele Shah Jahan, s-a născut în 1592, pe data de 5 ianuarie. El era al treilea fiu al lui Jehangir, al patrulea împărat Mogul al Indiei, şi nepotul lui Akbar cel Mare, împăratul de la acea vreme. Un prezicător îi spusese reginei Ruqaiya, soţia lui Akbar, că acel copil încă nenăscut avea rezervat un destin măreţ. Regina nu avea copii – iar când prinţul Khurram avea doar 6 zile, Akbar a ordonat să fie luat de lângă mama sa şi adus la palatul imperial, unde avea să fie crescut de Ruqaiya. Aceasta l-a iubit „de o mie de ori mai mult decât dacă ar fi fost propriul ei fiu”, după cum nota Jehangir, tatăl băiatului.

Prinţul a crescut, deci, la palatul imperial, unde a avut o relaţie foarte strânsă cu Akbar şi Ruqaiya şi unde a primit o educaţie aleasă, demnă de un prinţ Mogul. La vârsta de 13 ani s-a întors în familia biologică, după moartea lui Akbar – iar tatăl său a devenit împărat. Fiind al treilea fiu, nu avea ambiţii de succesiune la tron, astfel că a dus o viaţă liniştită, bucurându-se, totuşi, de privilegiile unui prinţ. Până la urmă, a fost ales ca succesor al tatălui său datorită înţelepciunii sale, fiind iubit de supuşi.

Dragoste la prima vedere

Se spune că prima întâlnire dintre prinţul Khurram şi Arjumand Banu Begum, o fată dintr-o familie de nobili, s-a petrecut în 1607, când prinţul se plimba printre tarabele bazarului Meena din Agra, vechea capitală a Imperiului Mogul. Prinţul avea doar 15 ani, iar Arjumand, 14. El s-a îndrăgostit imediat de frumoasa cu păr lung şi strălucitor şi cu ochi negri, cu gene lungi. Prinţul Khurram a alergat într-un suflet înapoi la palat, la tatăl său, spunându-i că doreşte să o ia de soţie pe acea fată. Împăratul a fost de acord cu logodna, pentru că Arjumand era dintr-o familie bună, de nobili persani, chiar înrudiţi cu familia regală. Însă abia peste 5 ani s-au putut căsători oficial – unele surse spun că au fost nevoiţi să aştepte până când astrologii curţii regale au considerat că este data potrivită, care le va asigura o căsnicie fericită.

Şi se pare că astrologii au avut dreptate – deşi Khurram avea deja alte două soţii, iar Arjumand era a treia, ea a primit numele de Mumtaz Mahal, „Aleasa palatului”. Soţul ei o considera cea mai frumoasă şi mai inteligentă dintre femeile vremii, a cinstit-o şi a iubit-o mai mult decât pe toate celelalte împărătese. El şi-a făcut datoria faţă de celelalte două soţii, dăruindu-le fiecăreia câte un copil, însă a trăit alături de Arjumand. Iar ea i-a fost, la rândul ei, devotată, până la moarte, atât înainte, cât şi după ce prinţul a devenit împărat, cu numele de Shah Jahan, în 1628.

Un mausoleu pentru regină

Mumtaz Mahal şi-a câştigat admiraţia tuturor, pentru că era blândă, frumoasă şi inteligentă. Prinţul îi preţuia sfaturile şi avea încredere nemărginită în ea, luând-o cu el peste tot, chiar şi în campaniile militare. Ea nu avea ambiţii politice şi adesea intervenea pe lângă soţul ei, în favoarea celor săraci şi oropsiţi. Au fost căsătoriţi şi nedespărţiţi timp de 19 ani, iar ea i-a născut 14 copii, dintre care şapte au murit la naştere sau la vârste mici. Împărăteasa însăşi a murit la naşterea celui de-al paisprezecelea copil, lăsându-l pe soţul ei neconsolat.

După ce istoricii şi scriitorii din acea vreme le dedicaseră pagini întregi, descriind povestea lor de dragoste, au notat şi acest eveniment nefericit. Astfel ştim acum că Shah Jahan a ţinut doliu timp de un an, în care a trăit izolat. Când a ieşit, în sfârşit, în lume, părul îi albise complet, era adus de spate şi cu faţa îmbătrânită, căzută. Doar fiica lui cea mare a reuşit să îl readucă pe linia de plutire – şi proiectul pe care îl începuse, în onoarea soţiei sale preaiubite. Îi promisese că va ridica, în cinstea ei, cel mai măreţ monument din câte există şi s-a ţinut de cuvânt, chiar dacă avea să dureze 22 de ani până când a fost gata construcţia ce avea să rămână în istorie, cu numele Taj Mahal, care înseamnă, în persană, „Coroana palatului”. În acest sens, el a consultat numeroşi desenatori, artişti şi arhitecţi de renume, iar în final a ales proiectul realizat de Ustad-Isa Han Effendi.

Complex perfect simetric

Construcţia monumentului a început în 1632 şi a implicat munca a peste 20.000 de oameni. Împăratul Mogul a pus la dispoziţia constructorilor enorme bogăţii şi resurse financiare. S-au folosit materiale de cea mai bună calitate şi au fost angajaţi cei mai talentaţi meşteri. Se pare că lucrările au costat la acea vreme 32 de milioane de rupii, ceea ce ar însemna, acum, aproape un miliard de dolari.

Construcţia din marmură albă se remarcă maiestuos în peisajul roşcat, fiind situată într-un decor natural, înconjurată de grădini, arbori şi fântâni arteziene. Accesul se făcea iniţial printr-o poartă înaltă, din argint masiv, simbol al intrării în Paradis. După poartă urmează grădina, iarăşi un simbol al Paradisului, care este descris în Coran drept o grădină minunată. Nu lipseşte nici apa, o componentă importantă a Paradisului – Taj Mahal a fost construit intenţionat pe malul râului Yamuna, care furniza apa necesară printr-un ingenios sistem de aprovizionare, către canale şi fântânile arteziene.

Întregul complex este construit simetric: din orice parte te-ai uita, vezi acelaşi lucru. Turnurile sunt realizate în oglindă, copacii la fel, faţadele sunt identice; înăuntru sunt 16 camere, 8 pe fiecare nivel. Singurele două lucruri care nu sunt identice sunt mormintele celor doi soţi – al lui Shah Jahal este mai mare, pentru că tradiţia locală spune că mormântul unui bărbat trebuia să fie mai mare decât cel al unei femei. Mumtaz este înmormântată în dreapta lui Shah Jahan, cu faţa către Mecca – însă vizitatorii pot vedea doar o replică a mormintelor, originalele aflându-se în camera subterană.

Potrivit legendei, Shah Jahan a intenţionat să construiască pentru el însuşi un monument similar, dar că acesta ar fi urmat să fie construit din marmură neagră pe malul celălalt al râului Yamuna. Din nefericire, el a murit înainte să realizeze şi acest monument.

Detalii şi decoraţiuni uimitoare

Mausoleul este construit pe o platformă cu câte un minaret în fiecare colţ. Fiecare minaret este puţin înclinat spre exterior, astfel încât, în caz de cutremur, să nu se prăbuşească peste construcţia centrală.

Armonia, simetria şi eleganţa monumentului se poate remarca din depărtare, însă Taj Mahalul impresionează şi de aproape, datorită detaliilor. Pereţii sunt împodobiţi cu inscripţii din Coran, frumos caligrafiate cu negru. Cei care au studiat tematica acestor inscripţii spun că locaţia şi forma monumentului sunt o reprezentare a tronului lui Allah care domneşte peste Grădina Paradisului în Ziua Judecăţii.

Decoraţiunile superbe au fost realizate în piatra dură, pietre preţioase şi semipreţioase fiind integrate în marmură sub formă de modele florale repetitive. Fiecare colţisor e minuţios decorat, ca o operă de artă unică.

La construcţia monumentului a fost folosită marmură, gresie, aur, argint, pietre preţioase şi semipreţioase (opal, granat, coral, chihlimbar, turcoaze, alabastru, jad, safire, diamante, perle, topaze, ametiste), precum şi alte nestemate aduse din Afganistan, Persia şi Asia Centrală.

Din păcate, multe dintre acestea decoraţiuni au fost distruse în timpul invaziilor străine. În prezent, pietrele strălucitoare care erau descrise lipsesc cu desăvârşire şi puţine sunt colţurile rămase perfect intacte.

Eforturi pentru conservare

La fel ca şi conducătorii din trecut, care au construit schele pentru a masca Taj Mahalul, spre a nu fi observat de avioanele duşmanilor ce bombardau ţara, autorităţile din prezent încearcă să conserve cât mai bine monumentul, vizitat anual de milioane de turişti. Pentru conservarea acestuia, Curtea Supremă indiană a ordonat în urmă cu zece ani închiderea sau mutarea turnătoriilor, cărămidăriilor şi sticlăriilor din apropierea Taj Mahal-ului. Numai vehiculele electrice sunt autorizate în apropierea mormântului, iar calitatea aerului este măsurată regulat. Cu toate acestea, depunerea de particule de materie în suspensie pe marmura albă a Taj Mahal-ului îi dă o tentă galbenă la suprafaţă, potrivit unui raport parlamentar de la începutul acestui an.

Circulaţia maşinilor din jurul mausoleului este interzisă, pentru a limita poluarea, iar turiştii pot ajunge la Taj Mahal fie pe jos, fie cu autobuze electrice. Nu este permis să intri decât cu apă (în sticle transparente), camere foto sau video mici, genţi de mici dimensiuni – bagajele se lasă la intrare, din motive de securitate. Complexul se poate vizita şi în nopţile cu lună plină, dacă acestea nu pică într-o vineri sau în luna Ramadamului.

Taj Mahal, monumentul închinat dragostei, a fost considerat mereu cea de-a opta minune a lumii, a impresionat generaţii întregi de vizitatori, iar în 2007 a fost votat drept una dintre cele 7 noi minuni ale lumii.