Roni Ben Ari, din Israel, la Cluj: „În venele mele curge sânge de ţigan”

Roni Ben Ari s-a născut în Ramat Gan, Israel, în anul 1947/Foto: Dan Bodea

Întrebată încă din tinereţe care este originea ei, artista Roni Ben Ari a răspuns de fiecare dată: „Nu contează unde m-am născut, contează că în venele mele curge sânge de ţigan”. Întotdeauna artista a oferit cu mândrie şi aroganţă acest răspuns, indiferent cine o întreba. „Sunt Ţiganca familiei” era şi declaraţia pe care mama ei, Margaret Stenhouse, o făcea indiferent de locul în care se afla, şi indiferent de ţară: în România sau în Israel. „Semnificaţia acestui cuvânt, ţigancă, am înţeles-o abia mai târziu. Toată viaţa ei mama noastră a avut o anume pasiune de a trăi şi, când a murit, mi-am spus că acesta este momentul când ar trebui să aflu mai multe despre ce a însemnat viaţa ei în România, înainte de anul 1940 când s-a mutat în Palestina”, a precizat Roni Ben Ari.

Expoziţia găzduită de Muzeul de Artă cuprinde 50 de fotografii realizate în 2012-2013

Expoziţia găzduită de Muzeul de Artă cuprinde 50 de fotografii realizate în 2012-2013

Alt mod de viaţă

Astfel, în perioada 2012-2013 prin colaborarea cu un cercetător de la Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale din Cluj-Napoca (ISPMN), artista a făcut mai multe vizite în localităţile Ileanda, Zalău, Jibou, Floreşti, Cojocna, Agrij, Sibiu, Valeni-Mureş, Copşa Mică, Glodeni, Valea Agrij, Crăciunelu de Sus, Cluj – Pata-Rât, pentru a întocmi, prin imagini, parcursul pe care l-a avut mama ei în Transilvania în rândul comunităţilor rrome. Născută în comuna Ileanda din judeţul Sălaj, în 1919 Margaret Stenhouse (Montzi) a copilărit cu familia la Cluj-Napoca, în vecinătatea Spitalului evreiesc, pe strada Iaşilor. Aici, de la vecinii rromi, a adoptat multe din caracteristicile lor precum portul colorat şi dansurile tradiţionale, sărbătorile şi gătitul specific şi chiar şi personalitatea şi-a conturată-o conform modului lor de viaţă. „Am venit în Cluj împreună cu sora mea şi, la început, unele familii rrome nu au fost foarte încântate de prezenţa noastră. Câteodată intram în casele lor, introduşi de anumite persoane, fără să-mi deschid aparatul de fotografiat, pentru a le câştiga încrederea. Le explicam că nu sunt doar un jurnalist care vrea să obţină ceva de la ei, sau să-i incrimineze, ci că scopul meu este unul documentar, social. Le spuneam că eu îmi transmit mesajul prin intermediul fotografilor. Până la urmă, ne-au acceptat în comunităţile lor şi din puţinul pe care îl aveau au încercat să ne facă să ne simţim cât mai confortabil”, povesteşte artista originară din Israel. Chiar dacă unele fotografii ale sale sunt în alb-negru, „coloritul” specific comunităţilor rrome este foarte vizibil. „Fotografiile mele nu au un titlu deoarece povestea este cea a unei comunităţi, nu a unei singure persoane”, explică fotografa. Împreună cu sora ei, Roni Ben Ari a vizitat satele din Transilvania în aproximativ cinci-şase ocazii. Pe amândouă surorile experienţa le-a ajutat să înţeleagă mult mai clar cultura comunităţilor rrome din Cluj, proiectul lor având importanţa unui studiu antropologic.

Expoziţia „Montzi” reprezintă finalul unui proiect care a avut ca obiectiv documentarea locurilor în care a trăit până în anul 1940 mama artistei, Margaret Stenhouse/Foto: Dan Bodea

Expoziţia „Montzi” reprezintă finalul unui proiect care a avut ca obiectiv documentarea locurilor în care a trăit până în anul 1940 mama artistei, Margaret Stenhouse/Foto: Dan Bodea

”Ţiganca” Montzi

Încă de când era copil, Roni Ben Ari astăzi în vârstă de 66 de ani, şi-a dorit să fie asistentă medicală pentru a fi mai aproape de oameni şi de stilurile lor de viaţă. Cu timpul, artista a devenit tot mai interesată de aspectele sociale ale vieţii oamenilor din diverse comunităţi ale lumii, în special categorii marginale sau defavorizate şi a început să le surprindă în fotografii. Lucrările sale de fotografie, artă video şi instalaţii au fost prezentate în expoziţii personale sau de grup în muzee şi galerii de artă din multe ţări ale lumii şi au fost recompensate cu multe premii. Anul acesta a obţinut premiul întâi la competiţia „The Worldwide Photography Gala”, categoria „Culture and People”. Expoziţia prezentată la Muzeul de Artă până în data de 29 septembrie va fi vernisată şi în Olanda, Polonia, Italia, Franţa şi în Israel. Deşi titlul expoziţiei pe care Roni Ben Ari o prezintă la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca în aceste zile a fost iniţial „Ţiganca”, autoarea a renunţat la el pentru a nu exista discuţii în legătura cu posibileşe conotaţii negative pe care le are termenul în România. „Nu am vrut să creez probleme şi atunci ne-am oprit la numele melodios al mamei mele, Montzi”, precizează fotografa. Expoziţia deschisă la Muzeul de Artă cuprinde 50 de imagini color şi alb negru alese din câteva mii, în care fotografa ilustrează partea frumoasă a vieţii comunităţilor rrome. Munca rezultată pe parcursul celor doi ani este reflectată şi sub forma unul album de fotografii intitulat „From the Inner Margins”.

Expoziţia "Montzi" va putea fi vizitată la Muzeul de Artă până în data de 29 septembrie

Expoziţia “Montzi” va putea fi vizitată la Muzeul de Artă până în data de 29 septembrie

Cu prilejul expoziţiei „Montzi”, miercuri, de la ora 11.00 la Muzeul de Artă Cluj-Napoca va avea loc masa rotundă cu titlul „Locuire socială la romi: drept şi demnitate”. Participă cu diverse comunicări Crăciun Ioan Lăcătuş – ISPMN, Cristina Raţ. Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, UBB Cluj, Eniko Vincze, UBB, Lorin Niculae, Fundaţia Soros România, Claudia Mailat, Universitatea Ruprecht-Karls din Heidelberg.

Distribuie:

Postaţi un comentariu