Radu Paraschivescu, la Cluj: Mania imitaţiei este o meteahnă care devine excesivă în România

“Citiţi-o. Citiţi-o noaptea, citiţi-o la febră, citiţi-o în loc de Antena 3, citiţi-o înainte de şedinţa cu şeful dumneavoastră favorit şi după meciuri. Cred că astea sunt tipologic situaţiile cele mai des răspândite în care s-ar putea să avem timp să citim o carte. Alegeţi «Maimuţa carpatină» în continuarea Mioriţei de care ne-am despărţit”, a fost îndemnul pe care l-a adresat criticul literar clujean Ioana Both în prezentarea cărţii scriitorului şi traducătorului Radu Paraschivescu, aflat săptămâna aceasta la Cluj, la o întâlnire cu cititorii săi în Librăria Humanitas. Textele din “Maimuţa carpatină” au apărut, în perioada 2006-2013, în revista Esquire, deşi autorul se declară un “duşman al celor care îşi antologhează textele”. Cu toate acestea, volumul cuprinde o selecţie de 30 de texte scrise din ceea ce unii oameni numesc “urechea străzii”, texte care se prezintă sub forma unui raport al fenomenelor care colorează România în viaţa de zi cu zi. “Registrul comic îmi este cel mai la îndemână. Nu pot fi scorţos sau sobru până la crispare vorbind despre manele. Nu pot vorbi despre oameni care îşi botează copiii Emergenţa sau Expertiza fiind teribil de metodologic”, a explicat, cu umor, la Cluj scriitorul Radu Paraschivescu. Despre România, “mereu surprinzătoare”, am stat de vorbă cu Radu Paraschivescu înainte de lansarea celui mai recent volum al său.

Reporter: Cum este România contemporană pentru dumneavoastră?

Radu Paraschivescu: România este foarte frumoasă. Este atrăgătoare, este schimbătoare, capricioasă, enervantă. Este ca o femeie care nu îşi cunoaşte încă darurile. Pe una o povesteşte lumea, alta îşi descoperă ea darurile dacă îşi dă un pic silinţa. Este, vorba albumului, surprinzătoare. Nu cred că este ţara pierdută definitiv pe care o deplâng mulţi. Nu o să-i cânt niciodată prohodul. O să mă amuz, o să mă enervez, o să am exasperări, nelinişti, tristeţi. Nu cred că trebuie să fim catastrofici sau fatalişti. Trebuie să observăm când nu ne simţim bine să mergem la doctor cu ţara sub braţ, sau nu. Dar nu trebuie să profeţim nenorociri. România este o ţară care îţi îngăduie toate umorile, toate frumuseţile şi toate abuzurile în acelaşi timp. Este o ţară care încă te pune pe gânduri. Un loc care după o schimbare de sistem reuşeşte să te ţină două decenii şi jumătate în nelinişt şi în întrebări, este un loc interesant.

R.: Când normalitatea nu va mai fi excepţie în România?

R.P.: S-ar putea să mai avem de aşteptat. Nu este un lucru profund deprimant, ci este reflexul unei ţări care până acum 25 de ani a trăit în logica neobişnuitului şi în logica refuzului şi a surdinei şi a palmei puse peste gură şi a lespezii puse peste viaţă. Când trăieşti în orizonul neputinţei şi a scrâşnetului zeci de ani, ai nevoie de o perioadă de acomodare foarte lungă. Reflexul tău, de consumator de libertate este să ceri în plus faţă de cât n-ai avut, asta însemnând toate aspectele excesului: tabloidism, călătorii, turism, sex. Pentru că aşa speri să poţi surmonta defazajul în care te afli.

R.: Dacă ar fi fost să alegeţi un alt titlu pentru volumul „Maimuţa carpatină” şi nu textul cu acelaşi titlu, care ar fi fost acesta?

R.P.: Nu m-am gândit. Iniţial am vrut să îi spun „Feţi-frumoşi cu tricolor”, dar nu am vrut să induc publicul în eroare şi să creadă că e vorba de o poveste adaptată. Până la urmă tot l-am dus în eroare pentru că unii mi-au reproşat deja că m-am legat de neam şi l-am făcut un neam de cercopiteci, ceea ce nu e adevărat. În primul rând m-aş face pe mine maimuţă şi nu îmi pot permite faţă de mine acest lucru. Maimuţa carpatină este un titlu de text din carte care vorbeşte despre mania imitaţiei. Reflexul acesta mimetic este cel care m-a făcut să aleg formula Maimuţa carpatină pentru oameni care imită, felul în care se îmbracă nu ştiu ce vedetă, gestul unui fotbalist sau altele. Asta este o meteahnă, tratabilă, care devine excesivă cam în toate lucrurile de la noi.

R.: În ce consideraţi că este România originală, în mod pozitiv?

R.P.: Cred că principala ei calitate este principalul defect în acelaşi timp, şi anume adaptabilitate. România este un gimnast impecabil care poate lua orice formă şi care şi-a dresat şi clasa politică să îmbrace orice contur. Ei pot fi obezi acum şi străvezii în secunda următoare, fără efort. E bine să fi adaptabil şi flexibil, dar în momentul în care pierzi măsura, virtutea devine viciu.

R: Bucureşti Vs Provincie. Cât de mari sunt diferenţele între cele două?

R.P.: Din punctul meu de vedere sunt pe picior de egalitate. Ştiu că există bucureşteni acriţi de oraşul în care stau, căruia îi impută poluarea, zgomotele, manelismul etc. I-aş invita pe toţi cei are bombăne să se ducă la Strehaia, că este în Provincie, sau oriunde: la Lugoj, la Reşiţa, la Târgu Frumos, în alte oraşe mai mari decât astea. Provincia s-a îmbucureştenizat de mult timp. Venind spre spaţiul de lansare a cărţii, în Cluj, am auzit cam acelaşi număr de claxoane ca în Bucureşti, am văzut şi aici oameni care dau peste tine pe stradă, sau care te tutuiesc fără să aibă dreptul ăsta. Nu cred că se păstrează liniile de acum 50 de ani, că ce trece de Carpaţi este nobil şi aristocratic, fără excepţii şi că dincoace sunt doar nişte maimuţe, carpatine sau nu, nişte rataţi, nişte deşeuri. Cred că şi Provincia şi Bucureştiul dansează pe aceeaşi podină.

“Majoritatea textelor din «Maimuţa carpatină» sunt în direcţia observatorului care sesizează comicul unor anumite fenomene şi care glosează şi glisează pe marginea lor.  O altă subdirecţie este una uşor nostalgică prin două texte, Vezi meseriile se duc şi un text despre cofetării şi prăjituri, capriciu pe care mi l-am satifăcut în calitate de diabetic”, Radu Paraschivescu, scriitor

Radu Paraschivescu nu părăseşte registrul zoologic şi pregăteşte în prezent un nou volum, intitulat de data aceasta “Muşte pe parbrizul vieţii”. Autorul a mai scris: Efemeriada (Libra, 2000), Balul fantomelor (RAO, 2000) (reeditare Humanitas, 2009), Bazar bizar (Maşina de Scris, 2004, reeditare Humanitas, 2007), Fanionul roşu (Humanitas, 2005), Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006), Fie-ne tranziţia uşoară – perle româneşti (Humanitas, 2006), Mi-e rău la cap, mă doare mintea – noi perle de tranziţie (Humanitas, 2007), Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008), Dintre sute de clişee (Humanitas, 2009), Fluturele negru (Humanitas, 2010), Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011), Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012).

[stextbox id=”custom”]„Mimetici cum ne e felul, am adus oare şi ceva original în simfonia Terrei?Cum să nu. Urmând conturul trasat de un şlagăr prăfuit (În lume nu-s mai multe Românii”, am livrat lumii câteva giuvaieruri fără preţ. România e ţara unde Poliţia calcă oameni, iar Salvarea îi abandonează pe trotuar, muncitorii ameninţă cu greva dacă nu sunt daţi afară, acelaşi fotbalist joacă la două echipe în aceeaşi etapă şi acelaşi arbitru conduce două meciuri în aceeaşi rundă, agentul de circulaţie e somat să sufle în fiolă după ce-l opreşte pe şoferul beat al unui potentat local, iar pe geamuri se răsfaţă afişe imense pe care scrie „Afişajul interzis”. Pentru sănătatea mintală a lumii, e de sperat că n-o să ne imite nimeni” (fragment din textul „Maimuţa carpatină”, de Radu Paraschivescu)[/stextbox]

Mai jos puteţi urmări o serie de fotografii realizate de Dan Bodea la evenimentul organizat în Librăria Humanitas din Cluj-Napoca:

[nggallery id=378]