Prima anticafenea din Cluj își așteaptă „clienții”: Scout House-Casa Cercetașului, sau locul în care îți pui timpul în valoare

Foto: Dan Bodea

O anticafenea, prima din Cluj și printre puținele din România, mai exact un spațiu de întâlnire în care să îți pui timpul în valoare așa cum îți dorești și, totodată, să te simți ca acasă, este propunerea echipei locale a Organizației Cercetașii României, adresată atât comunității de cercetași, dar și locuitorilor din Cluj care nu fac parte din această organizație.  

Dezvoltat din necesitate echipei locale de a se muta din vechiul sediu și de a-și organiza activitățile într-un spațiu mai generos, proiectul Scout House s-a concretizat pe parcursul acestui an și a fost privit în mare parte ca un test: atât pentru inițiatorii ideii, cât și pentru echipă, ca întreg. Rezultatul este unul impresionant, dacă luăm în considerare cele peste 2000 de ore de muncă voluntară depusă de tinerii din organizație și de prietenii care le-au fost alături pentru amenajarea spațiului, în care începând cu data de 9 noiembrie funcționează: Casa Cercetașului.

La o săptămână de la deschidere i-am vizitat pe inițiatorii proiectului în anticafeneaua deschisă pe strada Victor Babeș, la nr. 33, pentru a ne povesti care le sunt planurile pentru acest loc și cum a fost primită ideea în comunitate.

„Având în vedere că o bună parte din activitatea noastră se desfășoară în oraș, am simțit nevoia să evoluăm spre o locație mai potrivită care să ne ofere mai multă libertate de mișcare. Așa că, prima parte din proiectul nostru a fost legată de găsirea unui spațiu. Spațiul vechi din Piața Mihai Viteazu îl păstrăm în continuare pentru organizație, dar ne-am gândit să facem și o întreprindere socială pentru care trebuia să găsim un alt spațiu. Inițial ne-am gândit să deschidem un hostel, sau un muzeu cercetășesc, poate chiar un magazin de suveniruri, dar când am întâlnit conceptul de anticafenea, ne-am dat seama că așa ceva ar putea prinde foarte bine. Timp de două luni, zi de zi, am văzut spații, unele mai scumpe, altele mai ieftine, dar ne doream neapărat ca locul să fie central și să aibă minim 60 de metri pătrați. Ideal ar fi fost să aibă și o curte. Într-un final, am găsit acest spațiu pe strada Victor Babeș și cumva ne încadram și în buget. Singura condiție era să investim foarte mult în ceea ce însemna renovarea spațiului”, povestește Alexandru But, unul dintre coordonatorii proiectului.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Dacă un Centru Cercetășesc există deja în România, la Nocrich, lângă Sibiu, o anticafenea, de altfel un concept încă destul de necunoscut, a fost varianta pentru care au optat cercetașii clujeni. Ceea ce reprezintă o anticafeneaua este de fapt un loc în care clienții nu plătesc pentru ceea ce consumă, ci pentru timpul petrecut aici. Este un loc în care se desfășoară diverse activități și care nu este exclusiv dedicat membrilor unei anumite comunități. Oricine poate să propună activități de educație non-formală și nu numai, în schimbul unui tarif de 5 lei/oră. În cazul Scout House, condiția este ca activitățile desfășurate să fie în acord cu principiile Organizației Cercetașilor României. În rest, vizitatorii au la dispoziţie ceai, cafea, cărţi, internet, imprimantă şi proiector și își pot petrece timpul cum doresc: pot să socializeze, să învețe, să citească, să deseneze, să își desfășoare proiecte sau să se uite la filme. Pe lângă toate acestea, doritorii pot participa la evenimentele găzduite de Organizația Cercetașilor. Lucrurile pe care le consumă sau le folosesc sunt incluse în preţul plătit pe oră.

Încă de la început, inițiatorii proiectului Scout House și-au dat seama că proiectul lor are potențial pentru crowdfunding și nu au stat foarte mult pe gânduri pentru a lansa o campanie de strângere de fonduri prin platforma Creștem Idei. La sfârșitul celor două luni de campanie, în această vară, proiectul cercetașilor clujeni a strâns peste 10.000 de lei, ceea ce le-a confirmat tinerilor că Scout House este o idee bună și necesară comunității.

„Renovarea spațiului a presupus peste 2000 de ore de voluntariat. Cu echipa de proiect, dar și cu alți voluntari ai centrului local, inclusiv prieteni de-ai noștri care credeau în proiect, am reușit să facem spațiul locuibil. Practic, momentan, spațiul este mobilat doar pe jumătate, dar încercăm să îl menținem cât mai aerisit. Mai trebuie să investim destul de mult în reparații, mai trebuie renovate căile de acces, mai există locuri în interior care sunt semifinisate. Cu timpul, ne vom ocupa și de acestea”, a precizat Alex.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

La începutul lunii noiembrie Scout House a fost deschis publicului și, de atunci, șapte zile din șapte, de la 8.00 la 17.00 în timpul săptămânii și în week-end de la 12.00 la 20.00 spațiul își așteaptă „locatarii”.

„Încercăm să umplem spațiul cu evenimente și să luăm legătura cu cât mai mulți parteneri care au proiecte de dezvoltare personală. Primii care au venit înspre noi au fost cei de la Toastmasters. Apoi am luat legătura cu cei de la Incubator 107, care vor organiza în decembrie două ateliere. Mai avem un concert acustic, un spectacol de teatru de improvizație și mai sunt programate deja stagii de animație pentru liderii din organizație. Vom încerca să organizăm și expoziții, vrem să amenajăm și o bibliotecă și va urma și o campanie de adunat cărți”, explică Alex.

În prezent, pereții Scout House arată precum timeline-ul de pe pagina oficială de Facebook a spațiului: sunt acoperiți cu imagini din perioada de amenajare, dar și cu imagini din camp-urile organizației.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Organizația locală Cercetașii României are în prezent în jur de 220 de membri, dintre care 40-50 de adulți care se ocupă atât de partea administrativă, cât și de coordonarea tinerilor înscriși în organizație.

„Beneficiarii noștri sunt împărțiți în patru ramuri de vârstă: lupișori, temerari, exploratori și seniori. În cazul copiilor și tinerilor există listă de așteptare pentru a intra în organizație. Din păcate, nu îi putem primi pe toți pentru că avem obligația să păstrăm un raport maxim de voluntari adulți pe număr de copii. În momentul în care se fac noi recrutări, de obicei la început de semestru, părinții copiilor sunt contactați pentru a li se explica în detaliu ce înseamnă programul nostru. În cazul adulților, procesul este puțin diferit pentru că trebuie să treacă printr-un proces de formare. Chiar planificăm o campanie de recrutare pentru adulți. În cazul adulților disponibilitatea este mai redusă. Sunt mulți studenți din organizație care rămân în organizație, dar unii pleacă și atunci avem nevoie de noi membri. Până acum am avut o organizație foarte tânără, dar căutăm să recrutăm în ultimii ani și persoane cu mai multă experiență și care au poate o anume stabilitate”, a mai declarat Alex pentru Transilvania Reporter

Alex a intrat în organizație în 2009, când era încă student. A ajuns prin intermediul unei tabere de vară și, convins de niște prieteni, s-a înscris în organizație. I-a plăcut ce a văzut în acea tabără, mai ales modul în care se făcea educație. Astfel, și-a dat seama că poate contribui și el la educarea copiilor. A trecut prin diverse etape ale formării, a lucrat cu aproape toate ramurile de vârstă și momentan lucrează doar cu unitatea de seniori, respectiv cu tinerii între 18-24 de ani.

Alexandru But și Cristian Moldovan/Foto: Dan Bodea

Alexandru But și Cristian Moldovan/Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Pentru noi este important să ai o anumită integritate ca lider. Un lider trebuie să fie un exemplu pentru copiii și tinerii cu care lucrează. Din acel punct, abilitățile și cunoștințele se pot învăța. Înveți cum să lucrezi specific cu o ramură de vârstă, înveți apoi pedagogia scout, care este sistemul de progres personal pe care noi îl punem în aplicare și multe altele”, explică Alex.

Alături de Alex, în proiectul Scout House un rol important l-a avut și Maria Jișa, care a intrat în organizație începând cu anul 2010.

„Eram în clasa a zecea și, fiind atrasă de munte și de excursii, am zis să văd ce se întâmplă la Cercetași. După prima întâlnire și prima ieșire la munte, nu m-am mai despărțit de echipă. Am fost atrasă atât de oamenii care ne coordonau, dar și de grupul din care făceam parte. Din 2012 am fost ajutor de lider și începând cu 2014 sunt lider la unitatea de exploratori”, precizează Maria.

Anul 2017 se anunță unul foarte plin pentru organizația locală a Cercetașilor. Pe lângă programul educațional pe care îl desfășoară an de an și pe lângă organizarea Festivalului Luminii care a devenit deja tradiție, cercetașii clujeni vor participa și la RoJam 2017, o tabără internațională desfășurată lângă Brașov, la poalele Masivului Postăvarul, unde sunt așteptați în jur de 1500 de cercetași atât din România, cât și din alte țări.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu