O statuie pentru Orișicine

Statuia din bronz a unui mistreţ în faţa Muzeului Vânătorii şi Pescuitului din Munchen, cea a muncitorului care iese dintr-o gură de canal aproape de Piaţa Primăriei din Bratislava, sau cele 11 statui care împodobesc zona interioară a Cetăţii Alba Carolina din Alba Iulia sunt câteva exemple ale modului în care spaţiul urban a fost cu imaginaţie valorificat spre încântarea localnicilor şi a turiştilor. O statuie aflată la acelaşi nivel cu privitorul ei invită la dialog, provoacă emoţie, naşte poveşti şi reînvie trecutul.  În editorialul pe care poetul Ion Mureşan l-a publicat în cotidianul Transilvania Reporter la începutul lunii august acesta deplângea starea Clujului, devenit oraş fără poveşti: “Un oraş bolnav de «o boală de asimilaţie» a poveştilor. «Arizona», «Croco», «Pescarul”, «Conti» nu au fost nişte simple localuri, ci nişte creuzete în care au fiert poveştile a generaţii şi generaţii de studenţi, artişti şi scriitori: poveştile oraşului. Localurile astea au fost adevărate pive în care poveştile s-au înteţit ca pănura şi s-au depus în suflete straturi-straturi. Oraşul le-a vândut, le-a spulberat, le-a pierdut”, scria poetul clujean în data de şase august. Ion Mureşan a venit chiar şi cu propunerea ca, pe cheltuiala municipalităţii, să i se ridice o statuie lui Lulu, personaj al Clujului de odinioară şi, la modul cel mai serios, poetul i-a găsit statuii şi un loc unde să fie amplasată. Un exemplu al modului în care în ultimii ani “o mână” de statui “prietenoase” contribuie  la promovarea unui oraş cândva uitat în istorie este Alba Iulia.

Ochi în ochi

Statuile din bronz care împodobesc zona interioara a Cetăţii Alba Carolina din Alba Iulia amintesc de o altă epocă. Soldaţii în uniforme specifice secolului al XVIII-lea, care mărşăluiesc parcă printre clădirile frumos restaurate şi alte personaje din trecut, nu au apărut întâmplător, ci în cadrul proiectului de punere în valoare a fortificaţiei. Statuile care pot fi întâlnite pe strada Mihai Viteazul, între Poarta a IV-a şi Poarta a III-a sunt: un soldat înalt, ce străjuieşte poarta a IV-a pe latura ei estică; o contesă şi un ofiţer, lângă statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul; Florareasa, din Piaţa Cetătii; bătrâna şi copilul care stau pe bancă, tot în Piaţa Cetăţii; doi orăşeni îmbrăcaţi elegant, aflaţi în dialog, lângă Carolina Café; Vârstnicul, ce şade pe bancă, lânga Traseul celor Trei Fortificaţii; soldatul de lânga Hotelul Medieval şi soldatul de lângă Poarta a III-a a Cetăţii. “Statuile din bronz din interiorul fortificaţiei bastionare din Alba Iulia fac parte din proiectul ce prevede Reabilitarea Centrului Istoric-interiorul Cetăţii Alba Carolina. Ele sunt practic opere urbane de reîntregire a peisajului iar concepţia şi execuţia lor aparţin integral constructorului care s-a ocupat şi se ocupă de restaurarea, reabilitarea şi punerea in valoare a Cetăţii Alba Carolina”, a declarat pentru Transilvania Reporter, Emanuel Drăguşin, purtător de cuvânt al Corint SRL.

Priză la turişti

Statuile se bucură mai ales de aprecierea turiştilor care interacţionează cu ele, fotografiindu-le sau filmându-le şi postând apoi imaginile pe internet. Potrivit lui Emanuel Drăguşin, chiar Michael Kreft von Byern, preşedintele Comitetului de Turism al Camerei de Comerţ şi Industrie Germania şi reprezentant al consiliului de administraţie al Europa Park, prezent în vizită la Alba Iulia, în prima parte a acestui an, a apreciat în mod deosebit prezenţa acestor statui în zona interioară a Cetăţii. “Forma actuală a acestor statui diferă puţin faţă de concepţia iniţială, urmărindu-se în mod special o cât mai bună simetrie cu celelalte clădiri-monument din interiorul cetăţii şi o cât mai bună rezonanţă cu cadrul general. Zona interioară a Cetăţii Alba Carolina este perimetrul cu cea mai mare concentrare de monumente istorice din România. Aceste opere ubane întruchipează personaje din cursul întregii evoluţii a fortificaţiei bastionare de secol XVIII. Întâlnim în acest moment soldaţi, o contesa, oameni simpli, orăşeni, comercianţi şi un ofiţer. La toate acestea se vor adăuga şi alte personaje cel puţin la fel de interesante, care vor întregi peisajul. Chipurile statuilor sunt făcute având ca model fizionomii ale unor persoane reale, însă până acum niciuna din aceste opere nu reprezintă vreo personalitate”, a precizat Emanuel Drăguşin.

Jos cu piedestalul!

Szabolcs Guttmann, directorul Filialei Transilvania a Ordinului Arhitecţilor din România a numit Alba Iulia drept cel mai bun şi mai apropiat exemplu pentru statuile în bronz care conturează atât de bine modelul european. Deşi frumuseţea statuilor este la prima vedere răpitoare, spune arhitectul clujean, fost arhitect-şef al Sibiului în perioada în care oraşul a devenit Capitală Culturală Europeană, nu trebuie uitat conflictul care s-a creat în spaţiul urban din Alba Iulia prin amplasarea unora dintre aceste statui în imediata apropiere a statuii lui Mihai Viteazul. “E clar că Mihai Viteazul a ajuns acolo într-o perioadă în care în toată România încă era în vogă să apară statui monumentale pe nişte piedestale foarte mari indiferent de context. Prin cele care sunt puse acum, cu restaurările de Cetate şi care se leagă intim de viaţa cetăţii, e foarte clar că se încearcă o rememorare a vieţii din cetatea respectivă. Chiar dacă unii vor spune că statuile sunt kitschiste, majoritatea turiştilor le pozează, ceea ce nu poate fi decât un lucru pozitiv pentru oraş. Că în Alba Iulia sunt prea multe astfel de statui este încă discutabil. Cert este că acest oraş a făcut un pas mare înainte”, afirmă arhitectul. În ceea ce priveşte oraşul Cluj-Napoca, Szabolcs Guttmann remarcă prezenţa statuilor reprezentând diferite pesonalităţi înşiruite fără nicio legătură între ele sau cu cel care se plimbă. “Pentru a obţine o conectivitate, trebuie să scoţi piedestalul, să ajungi cu piesa pe sol sau pe bancă. Clujul are personalităţi la diferite dimensiuni fără vreo interconectare cu citadinul. Având în vedere că în fiecare oraş avem cetăţeni de mare elită, ar fi interesant să te întâlneşti la un moment dat cu respectivul”, declară Szabolcs Guttmann.

Lulu-civilizatorul

În ultimii 20 de ani arhitectul Szabolcs Guttmann a observat efervescenţa de a amplasa statui doar de dragul statuii, fără contextul urban. “Multe spaţii sunt deja aglomerate cu exemple negative şi, într-un spaţiu aglomerat, dacă mai pun ceva, chiar dacă e bun, ajungi la concluzia că ceva trebuie mai întâi măturat ca să observ că a apărut acel exemplu. Probabil ar fi interesant în locaţii unde nu este încă alterat spaţiul din punct de vedere al statuilor să apară cineva care să ne reprezinte, să putem povesti cu el şi poate prin prezenţa lui să se regândească şi nişte spaţii pentru cartiere precum Mărăşti sau Mănăştur. Sunt foarte curios dacă atunci când se va reface cinematograful în Mănăştur va primi un spaţiu exterior adecvat. Deocamdată are un gang şi foarte multe gropi, dar oare iese Lulu dintr-o groapă, recivilizează zona?Oare Avram Iancu este în postura şi în varianta optimă în spaţiul urban?”, se întreabă Szabolcs Guttmann.