O lună de muzică clasică. Joi încep “Zilele Muzicale Sătmărene”
Ediţia 2013 a Festivalului Internaţional “Zilele Muzicale Sătmărene”, organizat de Filarmonica “Dinu Lipatti”, va avea loc în perioada 26 septembrie – 24 octombrie, şi programează 10 evenimente, concerte simfonice sau recitaluri camerale, de înalt nivel artistic.
Concertul de deschidere al Festivalului va avea loc joi, de la ora 18, 30, la Sala Filarmonicii, şi va fi dirijat de directorul muzical al Filarmonicii, maestrul Franz Lamprecht din Dusseldorf, Germania, şi continuă tradiţia concertelor dedicate miniaturilor muzicale îndrăgite. Programul cuprinde lucrări de Clarke, Grieg, Mozart, Parlow, Lehar, Dvorak, Kalman, Gershwin, Rossini, Vaughan Williams, Ziehrer, Duke Ellington, cu câteva surprize la final.
Cu ocazia stagiunii centenare de muzică simfonică în Satu Mare, Uniunea Criticilor Muzicali “Mihail Jora” a conferit o diplomă de excelenţă celor doi directori ai Filarmonicii sătmărene, dr. Rudolf Fatyol (director general) şi Franz Lamprecht (director muzical), diploma fiind semnată de preşedintele Uniunii, reputatul muzicolog Grigore Constantinescu.
Programul Zilelor Muzicale Sătmărene, ediţia a 36-a
Joi 26 septembrie 2013
Ora 18.30
CONCERT INAUGURAL
BEST OF BIJUTERII MUZICALE
Dirijor: FRANZ LAMPRECHT – Germania
În program lucrări din creaţia compozitorilor Grieg, Lehar, Dvorak, Rossini, Gershwin, Ziehrer, Kalman
Joi 3 octombrie 2012
Ora 18.30
Vineri 4 octombrie 2013
Ora 19, Castelul din Carei
HUNGARIAN CHAMBER ORCHESTRA BUDAPESTA
Conducerea artistică: BÁNFALVI BÉLA
Solist: RUDOLF FÁTYOL – vioară
În program:
L. Weiner – Divertismentul I
F. Mendelssohn – Concertul pentru vioară şi orchestră în re minor
B. Bartok – Divertimento
Marţi 8 octombrie 2013
Ora 18.30
BUDAPEST SAXOPHONE QUARTET
În program aranjamente ale unor lucrări scrise de Haendel, Bach, Bartok, Rossini
Joi 10 octombrie 2013
Ora 18.30
CONCERT SIMFONIC
Dirijor: SHINYA OZAKI – Japonia
Solistă: LAVINIA ARDELEAN-DRAGOŞ – pian
În program:
Napravnik – “Melancolie” Mozart – Concertul nr. 24 pentru pian şi orchestră KV 491 în do minor
Rimski-Korsakov – “Şeherezada”
Sâmbătă 12 octombrie 2013
Ora 18.30
RECITAL “REMEMBER ENESCU”
Laureaţii Concursului Internaţional de Vioară “Remember Enescu”, Sinaia 2013
Solişti: ŞTEFAN ŞIMONCA OPRIŢA, ADRIANA GABRIAN, MARIA MAGDALENA BOROŞ LAZĂR, IOANA OLTEANU
La pian: prof. OLGA BABADJAN
Prezintă prof. MIHAELA TOMESCU
În program lucrări de Enescu, Bach, Corelli, Bartok, Sarasate, Paganini, Beethoven, Lalo
Marţi 15 octombrie 2013
Ora 18.30
RECITAL “ENESCU – BARTOK – KODALY”
sustţnut de
RUDOLF LEOPOLD – violoncel
RALUCA ŞTIRBĂŢ – pian
În program:
Enescu – Nocturna pentru violoncel şi pian
Kodaly – Sonata pentru violoncel solo op. 8 partea 1
Bartok – Şase dansuri româneşti op. 6 (transcripţie pentru violoncel şi pian)
Enescu – Sonata pentru violoncel şi pian op. 26 nr. 1
Joi 17 octombrie 2013
Ora 18.30
BIJUTERII MUZICALE
Dirijor
FRANZ LAMPRECHT
Solistă
SYLVIA WIELAND – soprană
În program lucrări din creaţia compozitorilor Liadow, Leoncavallo, Lehar, Strauss, Ceaikovski
Duminică 20 octombrie 2013
Ora 19.00, Castelul din Carei
RECITAL
“Vă place BRAHMS?”
susţinut de
RĂZVAN SUMA – violoncel
JOSU OKINEMA – pian (Spania)
În program
Sonata nr. 1 op. 38 în mi minor
Sonata nr. 2 op. 99 în Fa major
Joi 24 octombrie 2013
Ora 18.30
“VERDI – WAGNER 200”
CONCERT VOCAL SIMFONIC ANIVERSAR
Dirijor: HORVÁTH JÓZSEF
Solişti:
LIANA PODLOVSCHI – soprană
BALLA SÁNDOR – bariton