“Livada de vişini”, în pregătire la Teatrul Naţional din Cluj

Foto: Dan Bodea

Trupa Teatrului Naţional Cluj-Napoca a început repetiţiile la spectacolul “Livada de vişini” de A.P. Cehov, în regia lui Roberto Bacci după traducerea Mariei Rotar. Spectacolul va avea premiera la sfârşitul lunii aprilie. Regizorul este secondat de dramaturgul Stefano Geraci şi de scenograful Adrian Damian. Asistenţi de regie vor fi Maria Rotar şi Francesco Puleo. Din distribuţie fac parte actorii: Ramona Dumitrean, Alexandra Tarce, Anca Hanu, Irina Wintze, Patricia Brad, Sorin Leoveanu, Cornel Răileanu, Ionuţ Caras, Matei Rotaru, Cristian Grosu, Cătălin Herlo, Radu Lărgeanu, Miron Maxim.

Regizorul italian se află la a doua colaborare cu trupa Naţionalului clujean. În urmă cu doi ani, Roberto Bacci a montat pe scena clujeană spectacolul “Hamlet” de W. Shakespeare, spectacol care se află în stagiunea curentă a teatrului. În caietul-program al spectacolului, el declara intervievatoarei Andrea Iacob că preferă actorii care să fie „exploratori, oameni care merg înainte, care se aruncă fără să ştie încotro se îndreaptă“. Totodată, regizorul mai dezvăluia şi faptul că pentru el dramaturgia nu înseamnă „numai cuvintele care sunt spuse”, ci „tot ceea ce povesteşte: luminile fac parte din dramaturgie, obiectele, spaţiul, relaţia cu spectatorul, muzica. Dramaturgia este compusă din toate elementele care spun povestea, ca sens, emoţie sau relaţie. Cuvintele reprezintă doar un asemenea element. De exemplu, am spectacole în care folosesc extrem de puţine cuvinte. În altele folosesc extrem de multe cuvinte, tocmai pentru a le îndepărta (…) unde acţiunea este mult mai importantă decât cuvintele, care devin muzica şi ritmul spectacolului. Cuvintele îşi menţin valoarea şi semnificaţia, dar ritmul spectacolului încearcă să le contrazică”, se transmite în comunicatului Teatrului Naţional din Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu