Kovács Dalma, dirijor în luptă cu prejudecățile: Am avut orchestranți care au refuzat să fie dirijați de o femeie

Se afla în școala generală când a realizat pentru prima dată că vrea să devină dirijor și de atunci a urmărit să își împlinească visul dincolo de ideea preconcepută potrivit căreia dirijatul nu este o profesie adresată femeilor.„Am avut orchestranți care mi-au spus că nu vor să fie dirijați de o femeie. Aveau o problemă de masculinitate, probabil. Este o luptă și pentru mine cât de femeie să fiu la pupitru. Trebuie să fii conducător în postura ta de femeie și ar fi cel mai puțin credibil să încerci să fii ceea ce nu ești”, precizează dirijoarea Kovács Dalma. Este dirijor de cor bisericesc, profesor de pian, membru activ în Asociația Studenților Academiei de Muzică „Gh.Dima” din Cluj, dirijor, manager și moderator muzical, dirijor de cor de copii, coordonator de proiecte muzicale și nu în ultimul rând, Asistent Universitar Doctorand în cadrul Academiei de Muzică. De la vârsta de 20 de ani, Kovács Dalma se întreține singură și, lună de lună, activitățile sale profesionale sunt încununate de succes. Deși regretă astăzi că nu a continuat până la capăt studiile de pian, dirijatul a împlinit-o în așa măsură în care visul ei cel mai mare este în prezent acela de a deveni dirijor de operă. Până la concretizarea acestui vis, tânăra are în pregătire mai multe proiecte în acest an, printre care un concert de rock simfonic și musicalul Mizerabilii un spectacol-eveniment, în premieră în România. Despre modul în care este perceput dirijatul atunci când bagheta se află în mâna unei femei, dar și despre proiectele pe care le dezvoltă în Cluj pentru formarea publicului tânăr, am stat de vorbă cu dirijoarea Kovács Dalma.

Reporter: Când ai intrat prima dată în contact cu muzica clasică? Ai avut în familie muzicieni sau artiști care te-au îndrumat să urmezi o școală de muzică?

Kovács Dalma: Am început să cânt la pian cu un an înainte să merg la școală, la niște prieteni de familie și când am început școala, cât de cât, cunoșteam notele. Am făcut pian timp de 12 ani, la Liceul de muzică „Sigismund Toduță” din Cluj. Nu am avut în familie pe nimeni artist. Părinții m-au dat să urmez un liceu de muzică atunci când s-au gândit că ar trebui să fac ceva cu timpul liber. Nu știau dacă am talent sau nu, sau că am auz absolut. Eu nu a trebuit să depun foarte mult efort pentru a scrie notele pe care le aud, deoarece le aud foarte bine. Unii se nasc cu acest auz, dar trebuie să și înveți să conștientizezi asta. Poți fi un muzician bun și cu auz relativ, dar îți este mai ușor dacă ai auz absolut. A fost o alegere norocoasă, dar absolut nimeni nu este muzician în familie. Mai am trei surori, dar nu au urmat același drum pe care l-am urmat eu. Ca oricărui copil, nu mi-a plăcut foarte mult să studiez. Auzeam afară copiii cum se joacă și eu trebuia să stau în casă și să repet. Plus că în primii trei ani nu aveam pian și mergeam în fiecare zi înapoi la școală să studiez până când părinții și-au permis să-mi cumpere o pianină. Dacă stau să privesc astăzi în urmă îmi dau seama că a fost destul de grea acea perioadă. În liceu am început să particip la mici concursuri. Pe clasa a 11-a am avut un concert în Germania și atunci a fost prima ieșire internațională și primul contact cu un public necunoscut.

R.: Care a fost momentul când ți-ai dat seama că vrei să devii dirijor și să lași pianul pe un plan secund?

K.D.: Din clasa a opta eram convinsă că vreau să fac dirijat dar profesorii, nu știu dacă din prea mult pesimism sau realism, îmi spuneau că în calitate de femeie dirijor mi-ar fi foarte greu. În clasa a XII-a m-am lăsat convinsă de profesori și n-am dat mai departe examen la dirijat, ci la pian. În acel an eram 28 pe opt locuri și eu intrasem pe al doilea loc cu taxă. Nu am vrut să rămân la taxă dată fiind situația financiară nu foarte ușoară în familie, mai ales că în clasa a XI-a mi-am pierdut și tatăl. Între părinți era înțelegerea să studiez în străinătate, însă situația s-a schimbat. Până la urmă, taxa primului an de facultate mi-a fost plătită de o instituție bisericească din Germania unde concertasem în clasa a XI-a.

Eram, astfel, în primul an de facultate când mi-am dat seama că locul meu nu ar fi trebuit să fie acolo, la specializarea pian. Momentul care m-a ajutat să mă decid a fost participarea la un masterclass unde trebuia să interpretez o piesă relativ nouă, la cererea unui profesor. Din păcate, momentul nu a fost unul reușit și m-am simțit destul de umilită. Ideea a fost că după ce am avut acea experiență neplăcută am ieșit din sală și am întâlnit-o pe doamna Nelida Nedelcuț, actualul meu îndrumător de doctorat. Doamna Nedelcuț era singura profesoară care mă întreba de ce nu am dat la dirijat, dânsa știind că mă plictiseam la unele ore sau că mergeam la cursurile anilor mai mari. Întâlnindu-mă cu doamna Nedelcuț pe scări, discutam cum să fac să dau la dirijat. Exact atunci la intrare era o tânără femeie dirijor, Mihaela Goje, profesoară la Conservator, prima care m-a făcut să pun mâna pe o baghetă de dirijor. M-am pregătit cu ea pentru admitere și am intrat prima din 12 candidați. Șase am absolvit Licența, trei am dat la master, doi am terminat și eu am continuat cu doctoratul. La clasa de dirijat în anul meu, nu a fost altă fată. La admitere am intrat la specializarea dirijat-cor și urmând sfatul „binevoitorilor” care îmi spuneau că este greu pentru femei la dirijat-orchestră, am mers la dirijat-cor. Cu toate acestea, am mers să văd și cursurile de la dirijat-orchestră și după primul an am rămas la dirijat-orchestră sub îndrumarea maestrului Petre Sbârcea.

R.: În tot acest timp ai abandonat orele de pian?

K.D.: Pianul nu l-am abandonat și după ce am înghețat primul an, în anul doi, am făcut în paralel două facultăți. La 20 de ani m-am mutat de acasă și am început să mă întrețin singură. În prezent sunt asistent universitar la Academia de Muzică, dar predau și cursuri de pian în cadrul Asociației Instru-mentor care oferă ore de pian în cadrul școlilor generale din Cluj. Predau pian la Liceul Teoretic „Báthory István” și de asemenea, de anul trecut, sunt dirijorul corului claselor I-IV și am sub aripă 70 de copii. De trei ani mă ocup de concerte educative și îmi place foarte mult să fac asta. Un dirijor bun nu poate să nu cânte la pian. În străinătate, când dai admitere la dirijat, trebuie să treci obligatoriu și printr-o probă de pian.

R.: Când ai urcat pentru prima dată la un pupitru de dirijat?

K.D.: Cred că se întâmpla în anul trei de facultate, în 2010, în cadrul unui masterclass de operă în timpul Festivalului Studențesc de Operă Viva Vox. Am dirijat atunci o mică parte din Nunta lui Figaro, la Opera Maghiară de Stat Cluj. În afara țării am fost invitată să dirijez de două ori, respectiv să susțin concerte pentru copii alături de dirijorul italian Michele Carulli. La noi la Conservator este foarte greu să ai o orchestră la îndemână. Eu m-am panicat că nu voi avea cu ce orchestră să-mi dau licența și m-am ambiționat să îmi sun colegii, peste 100 de persoane, pentru a forma în final o orchestră de 50 de muzicieni. După examen miezul din acea orchestră a rămas și a devenit orchestra Agile, orchestra mea, respectiv a Asociației Studenților din Conservator. O realitate a dirijorului începător în prezent  este că nu este suficient să fie dirijor, ci și manager. Eu dacă nu îmi adunam orchestra, nu dirijam niciodată nimic pentru că nimeni nu m-ar fi observat.

R.: În postura de manager te regăsești?

K.D.: Da, îmi place foarte mult. În momentul în care am dat la doctorat, oscilam între management și concertele educative, dar am ales educativele. Îmi place să lucrez cu copiii și s-ar putea ca acesta să fie drumul meu în viață. Am făcut concerte educative în cadrul programului de muzică clasică pentru copii DO RE MI Start! al Academiei de Muzică “Gh. Dima” și la Operă am prezentat de mai multe ori spectacolul Cenușăreasa, după propriul meu concept. La concertele educative mentorul meu este doamna profesoară Ștefana Țițeica, specializată în astfel de concerte și, totodată, violonistă la Opera din München.

R.: Cum sunt percepute femeile dirijor în România?A fost nevoie să faci față anumitor prejudecăți?

K.D.: Raportat la numărul dirijorilor bărbați, femeile dirijor nu sunt foarte multe în prezent, dar în câțiva ani situația se va schimba. În ultimii cinci ani, la admitere, am văzut foarte multe fete înscrise la Conservator care vor veni din urmă. E greu pentru femei în această profesie și cu atât mai greu este pentru ele să facă o carieră dacă își doresc familie și copii. Există un fel de prejudecată. Am avut orchestranți care mi-au spus că nu vor să fie dirijați de o femeie. Aveau o problemă de masculinitate, probabil. Este o luptă și pentru mine cât de femeie să fiu la pupitru. Trebuie să fii conducător în postura ta de femeie și ar fi cel mai puțin credibil din toate să încerci să fii ceea ce nu ești. Nu doar în România, ci în lume suntem puține femei dirijor. În trecut această profesie era considerată exclusiv o profesie pentru bărbați și este greu încă să trecem peste această prejudecată.

R.: Care sunt prioritățile tale în acest moment pe plan profesional?

K.D.: Fiecare dintre noi avem vise printre realitățile care ne înconjoară. Visul meu este să ajung dirijor de operă pentru că opera a fost și este una dintre marile mele iubiri. Ideal ar fi să „funcționez” într-o instituție de operă, dar dacă nu voi avea această șansă, nu voi da înapoi să îmi creez singură o orchestră. Aș vrea să lucrez într-un mediu instituțional, dar trebuie să aștepți destul de mult pentru această șansă. Există foarte multe posibilități și atâta timp cât îmi oferă șansa să dirijez, sunt oricând pregătită să mă implic cu tot sufletul. În prezent am mai multe colaborări, unele cu Academia de Muzică, sau cu Muza Events și nu numai.

Citiți mai multe despre musicalul Mizerabilii pe care Kovács Dalma îl pregătește pentru data de șapte iunie:

Premieră națională: Musicalul „Mizerabilii”, pus în scenă la Cluj de un grup de peste 50 de voluntari

R: Cum percepe un dirijor un spectacol de operă atunci când nu se află la pupitru?

K.D.: La Operă trebuie să mergi pregătit să știi la ce să te aștepți. Orhestra eu o ascult altfel decât un spectator obișnuit și încerc să urmăresc cum colaborează între ei muzicienii și dirijorul. Pentru un spectator obișnuit, orchestra rămâne în fundal și vizual o urmărești mai puțin, fiind fascinat de ceea ce se întâmplă pe scenă. Opera mea preferată este „Turandot” de Giacomo Puccini și plâng de fiecare dată când o văd. Este ca o purificare, ieși de acolo împlinit.

R.: Ce a fost cel mai greu de dirijat pentru tine până în acest moment?

K.D.: Cel mai greu a fost debutul meu în Operă când am dirijat „Sora Angelica” de Puccini în cadrul lucrării de disertație, în urmă cu doi ani. Spectacolul îl dirijasem cu un an înainte, la Opera Maghiară, iar anul trecut am dirijat-o în Viva Vox din nou. La prima reprezentație am avut la îndemână o orchestră majoritar studențească, am avut repetiții mai multe, spațiu de lucru etc. A trecut un an și la disertația mea am vrut să angajez orchestra Operei Române. În ultimul moment am aflat că voi avea o singură repetiție în ziua spectacolului și a trebuit să adun din nou muzicieni de la cele două opere clujene pentru a-mi susține concertul. Din păcate la noi nu este valabilă practica „fabricii” de dirijori  din Helsinki, unde la Academia Sibelius o orchestră este angajată numai pentru practica dirijorilor. Aici, noi trebuie să ne organizăm cadrul pentru susținerea examenului.

R.: Ce presupune pentru tine pregătirea înaintea unui concert?

 K.D.: Important este să înveți repertoriul care se cântă, mai ales că noi tinerii nu avem un repertoriu și trebuie să ni-l formăm. Trebuie să avem o concepție asupra unui spectacol și aici intervin cunoștințele muzicale. Eu, personal, îmi pregătesc repetițiile știind foarte bine ce anume voi exersa cu orchestra, în funcție de ce orchestră voi avea. Trebuie să știu cu fiecare repetiție unde voi ajunge. Trebuie planificat foarte bine timpul de muncă, să știi la ce să renunți. Timpul este foarte scurt întotdeauna.

R.: Ce tip de baghetă folosești pentru dirijat?

K.D.: Tot timpul am avut șansa să primesc baghete de la prieteni dirijori. Prima baghetă am primit-o de la tânărul dirijor Vlad Eniu, pe care mi-a adus-o din Salzburg. Am folosit-o foarte mult timp și când nu a mai fost utilizabilă, se întâmpla să colaborez cu dirijorul Vlad Agachi, care mi-a dăruit de asemenea o baghetă pe care acum o folosesc. Mie îmi plac baghetele din lemn, dar depinde de gusturile fiecărui dirijor.

R.: Cum se învață gesturile pe care le face un dirijor?

K.D.: Există mai multe școli de dirijat cu tehnicile lor dirijorale: școala germană, italienească sau rusească. În funcție de asta vedem dirijori care se spetesc, transpiră, se îmbracă și se dezbracă în concert. În Italia ești huiduit dacă nu dirijezi așa. Germanii sunt mai „curați” în dirijat. Eu am învățat după tehnica marelui dirijor Sergiu Celibidache, respectiv fenomenologie dirijorală, dar și după tehnica domnului profesor Victor Dumănescu, un dascăl fenomenal. Este destul de greu să îți formezi simțul tempo-ului, ceea ce presupune foarte mulți ani de experiență.

R.: Cum se desfășoară comunicarea cu orchestra în timpul concertelor?

K.D.: Privirea și expresia feței sunt o parte foarte importantă din această comunicare. Important și ideal este să îți cunoști orchestra, dar s-ar putea să întâlnești orchestre care să nu te placă de la prima întâlnire. Eu ca tânăr dirijor încă mă confrunt cu această problemă de a mă afla în fața unei orchestre pe care nu o cunosc și care are și experiență. Riști să fii mâncat de viu pentru că fiecare om din acea orchestră are așteptări mari de la tine și trebuie să te ridici la nivelul lor.

R.: Dacă ți s-ar oferi ocazia, ai rămâne în străinătate pentru a te realiza pe plan profesional?

K.D.: Vreau să merg în străinătate să mă specializez acolo, dar nu cu gândul de a rămâne definitiv. Dacă voi vedea că în România nu am nicio șansă să supraviețuiesc și să fac ceea ce îmi place, voi fi nevoită, poate, să plec. Eu cred, însă, că nu degeaba ne naștem unde ne naștem și de aceea fac și concertele educative pentru a crește publicul viitorului. Interesul celor mici și al părinților crește de la an la an și văd entuziasmul în ochii lor, iar asta este cea mai mare satisfacție. Mulți colegi de-ai mei, muzicieni sau coriști, au plecat din țară pentru că nu puteau să trăiască cu salariile pe care le aveau.

În Cluj-Napoca, bagheta de dirijor mai este deținută cu succes de Mihaela Cesa-Goje, dirijor la Opera Națională și de Katalin Incze Gergely, dirijor al Operei Maghiare de Stat Cluj. Din păcate, Filamornica de Stat Transilvania a apelat în ultimii zece ani doar la patru dirijoare, spre deosebire de numărul foarte mare de dirijori care au fost invitați la pupitrul orchestrei. O viitoare colaborare pe care au putut-o confirma reprezentanții Filarmonicii de Stat Transilvania pentru Transilvania Reporter va fi cea cu dirijoarea americană Rachael Worby în stagiunea viitoare.