Jubileu de diamant: Disneyland la 60 de ani
“The happiest place on Earth” (cel mai fericit loc de pe Pământ) – astfel este descris parcul Disneyland din California, de către majoritatea vizitatorilor. Tot ei spun că acesta este singurul loc din lume unde visele pot deveni realitate, unde magia te înconjoară şi unde toţi redevenim copii. Disneyland Park este primul parc tematic din imperiul Disney şi singurul care a fost proiectat şi construit sub supravegherea directă a fondatorului acestui imperiu, marele visător pe nume Walt.
Lumea Disney
Sosit la Hollywood fără niciun ban, în 1923, Walt Disney a reuşit să construiască nu doar un imperiu ce stă şi azi în picioare, ci o lume întreagă, o lume fermecată, populată cu personaje de poveste. Pornind de la Mickey Mouse, personaj apărut în 1928, lumea Disney s-a dezvoltat atât pe ecrane, cât şi în realitate. Ştim cu toţii personajele şi filmele Disney, iar unii dintre noi am vizitat şi parcurile tematice, adevărate „mini-imperii” Disney.
Chiar dacă era un afacerist de succes şi conducea o companie în continuă creştere, Walt Disney a rămas mereu un familist convins, preferând să îşi petreacă timpul cu soţia şi fetele sale. De multe ori îşi ducea fiicele în parc, iar în timpul uneia dintre aceste plimbări i-a venit ideea să construiască un loc minunat, unde părinţii şi copiii să se distreze împreună. Voia, de fapt, o atmosferă ca de carnaval, o sărbătoare perpetuă, ca şi atunci când soseau bâlciurile în oraş, iar toată lumea se distra.
Iniţial, Disney s-a gândit să construiască parcul lângă studiourile companiei, pentru că primea mereu scrisori de la fani care îşi exprimau dorinţa să viziteze locul de unde prindeau viaţă poveştile. Şi-a dat seama, însă, că locul e prea mic pentru acest vis. A început, deci, să caute terenul ideal, dar şi banii necesari pentru transformarea visului în realitate.
Construcţia şi inaugurarea
În prima fază, Walt Disney a angajat oameni care să îi caute un teren potrivit şi alţi oameni care să-i facă proiectul. Locul ales era în Anaheim, California, avea 65 de hectare şi găzduise o livadă de portocali. Iar până când designerii s-au ocupat de creionarea proiectului, Disney a contactat reţeaua de televiziune ABC, ca să obţină fondurile necesare construirii parcului visat. Concret, a conceput o emisiune de televiziune intitulată Disneyland, difuzată pe ABC, urmând ca postul să sponsorizeze deschiderea parcului.
Lucrările au început pe 16 iulie 1954, au durat exact un an şi au costat 17 milioane dolari. Pe 17 iulie 1954, presa era invitată la inaugurare, iar în ziua următoare parcul Disneyland era deschis publicului. A fost un dezastru, care a dat apă la moară tuturor vocilor care îi prevesteau sfârşitul rapid şi falimentul inevitabil.
O serie de factori naturali şi sociali au ”lucrat” împreună în acea primă zi: au apărut la porţi circa 28.000 de oameni, deşi fuseseră invitaţi mai puţin de jumătate – se pare că restul cumpăraseră bilete contrafăcute. Drumurile din jurul parcului au fost blocate ore în şir, astfel că vedetele au apărut când au putut, nu atunci când fuseseră anunţate. Era îngrozitor de cald, în jur de 38 de grade Celsius, iar asfaltul fusese proaspăt turnat – inevitabil, tocurile doamnelor se afundau în trotuare. Instalatorii au intrat în grevă şi l-au pus să aleagă: vrea toalete funcţionale sau fântâni? Disney a ales toaletele, iar vizitatorii l-au acuzat că favorizează compania Pepsi, care a sponsorizat evenimentul – aşadar, ar fi blocat intenţionat fântânile, ca să se vândă mai mult suc.
“Duminica neagră”
Evenimentul a fost transmis în direct la televizor, fiind prezentat de trei prieteni celebri au lui Walt Disney: Art Linkletter, Bob Cummings şi Ronald Reagan, cel care avea să devină preşedinte al Statelor Unite. Fiecare dintre aceştia a făcut cel puţin o gafă în direct. Iar vizitatorii se împiedicau, tot în direct, de cablurile echipelor de televiziune.
Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, a apărut şi o scurgere de gaze, astfel că trei secţiuni ale parcului au fost închise, după-amiaza. Mulţi ani după această zi, personalul parcului a pomenit această dată cu numele ”Duminica neagră”.
În ziua următoare, presa vuia cu ştiri negative, iar Disney a cerut a doua şansă. A invitat din nou oamenii în Disneyland, promiţându-le o experienţă extraordinară. Vizitatorii s-au aşezat la coadă încă de la ora 2 noaptea, iar primii trei au fost răsplătiţi cu bilete de intrare pe viaţă în Regatul Magic – aceasta fiind tema parcului californian.
În acea zi de luni, au vizitat noul tărâm al poveştilor circa 50.000 de oameni. Iar numărul lor a crescut tot mai mult, cu trecerea timpului. În primul an, a fost înregistrat un venit brut de 10 milioane de dolari. Anul acesta, Disneyland California împlineşte deja 60 de ani şi este o afacere atât de profitabilă, încât a fost rebotezat Disneyland Park – asta pentru că a fost doar primul, nu singurul, şi nu trebuie confundat cu celelalte parcuri, deschise ulterior.
În acest moment, Disney are cinci parcuri tematice în lume şi plănuieşte deschiderea a încă (cel puţin) două parcuri, în Dubai şi Shanghai. Două dintre ”tărâmurile Disney” deschise sunt pe teritoriul Statelor Unite (California şi Florida), două sunt în Asia (Tokyo şi Hong Kong) şi unul în Europa (Franţa).
Tărâmurile magice
Parcul Disneyland este, de fapt, o colecţie de poveşti. Este împărţit în mai multe secţiuni, fiecare dintre ele având o temă diferită, unde poţi trăi o aventură diferită. Disneyland Park are 8 ”tărâmuri”, botezate astfel: Main Street, U.S.A., Adventureland, Frontierland, Fantasyland, Tomorrowland, New Orleans Square, Bear Country şi Mickey’s Toontown.
Main Street, U.S.A. s-ar traduce prin ”Stradă Principală, Statele Unite” şi exact asta este – o replică a unei străzi, cu toate clădirile specifice şi chiar o gară. Este situată la intrarea în parc, iar în capătul său se poate vedea, încă de la început, castelul unei prinţese – în Disneyland Park şi în cele din Paris şi Hong Kong, este Frumoasa din Pădurea Adormită, iar în parcurile din Tokyo şi din Florida, este Cenuşăreasa.
Adventureland este locul care reconstituie jungla, unde ai parte de aventuri şi unde te poţi întâlni cu Indiana Jones, sau cu Tarzan. În Frontierland faci cunoştinţă cu personaje din Vestul Sălbatic, şerifi şi cowboys, care trăiesc în decoruri specifice. În Fantasyland se află castelele prinţeselor, care ţin loc de intrare pe acest tărâm al poveştilor şi al fanteziei. Aici şi numai aici poţi face cunoştinţă cu vrăjitori şi regi şi îi poţi vedea, în carne şi oase, pe cei mai vestiţi eroi Disney – elefănţelul Dumbo, Alice, Peter Pan, Pinocchio şi alţii.
Tomorrowland este o secţiune care arată diferit, în funcţie de parc – adică fiecare îşi are propria versiune, încercând să îşi imagineze cum va arăta viitorul. New Orleans Square nu înfăţişează exact o piaţă, după cum îi spune numele, ci mai multe străzi, cu restaurante şi magazine, după modelul oraşului New Orleans din secolul 19. Bear Country se numeşte acum Critter Country şi este un tărâm al urşilor, vedeta fiind Winnie the Pooh. În fine, Mickey’s Toontown, cel mai recent adăugat, este, după cum îi arată şi numele, ţara lui Mickey Mouse, personajul principal din lumea Disney, cel pe care s-a construit întregul imperiu.
„Disneyland nu va fi gata niciodată. El va continua să se dezvolte atâta vreme cât oamenii îşi vor dori ca visele să li se transforme în realitate.” – Walt Disney, 1966.
“Tuturor celor care vin în acest loc fericit: bine aţi venit! Disneyland este tărâmul vostru. Aici retrăim amintiri frumoase din trecut, aici tinerii pot savura provocările şi promisiunea viitorului. Disneyland este dedicat idealurilor, visurilor şi realităţilor care au creat America, cu speranţa că va fi o sursă de bucurie şi de inspiraţie pentru întreaga lume.” – Walt Disney, 17 iulie 1955.
Închis de patru ori în 60 de ani
În istoria sa de 60 de ani, Disneyland a fost închis neplanificat de numai patru ori, în patru situaţii excepţionale:
1963: Asasinarea preşedintelui american J.F. Kennedy – Walt Disney preferat să închidă în perioada doliului naţional, decât să arboreze drapelul în bernă, un lucru pe care îl considera nepotrivit, într-un parc de distracţii.
1970: O manifestaţie violentă a grupării Youth International Party (Yippies) împotriva războiului din Vietnam a închis parcul, când membrii acesteia au ameninţat cu distrugeri, pe motiv că Bank of America, sponsor Disney, a finanţat războiul.
1994 – în urma unui cutremur puternic, parcul a fost închis pentru a se investiga eventuale distrugeri.
11 septembrie 2001 – După atacurile Al Qaeda, compania Disney a închis parcul, de teamă ca acesta să nu devină o ţintă, dar şi din respect pentru victime.
[stextbox id=”alert” caption=”Top 25 cele mai vizitate parcuri de distracţii din lume”]
Peste 223 de milioane de persoane au vizitat în 2014 cele mai bune 25 de parcuri tematice şi de distracţii din întreaga lume, potrivit raportului dat publicităţii de asociaţia TEA (Themed Entertainment Association). Iar topul este dominat de parcuri sau secţiuni din parcurile tematice Disney, care ocupă nouă din primele zece poziţii.
În 2014, primele 25 de parcuri tematice şi de distracţii au înregistrat următorul număr de vizitatori:
1. Parcul tematic Magic Kingdom, din cadrul complexului de distracţii Walt Disney World, Florida: 19.332.000.
2. Tokio Disneyland: 17.300.000.
3. Disneyland, Anaheim, California: 16.769.000.
4. Tokio Disney Sea: 14.100.000.
5. Universal Studios Japan, Osaka: 11.800.000.
6. Parcul tematic Epcot din cadrul Walt Disney World, Florida: 11.454.000.
7. Parcul tematic Disney’s Animal Kingdom, din cadrul Walt Disney World, Florida: 10.402.000.
8. Parcul tematic Disney’s Hollywood Studios, din cadrul Walt Disney World, Florida: 10.312.000.
9. Parcul tematic Disneyland Park, din cadrul Disneyland Paris: 9.940.000.
10. Disney’s California Adventure, Anaheim, California: 8.769.000.
11. Parcul tematic Universal Studios, din cadrul Universal Orlando, Florida: 8.263.000.
12. Parcul tematic Islands of Adventure, din cadrul Universal Orlando, Florida: 8.141.000.
13. Ocean Park din Hong Kong: 7.792.000.
14. Complexul de distracţii Lotte World din Seul: 7.606.000.
15. Hong Kong Disneyland: 7.500.000.
16. Everland, din provincia sud-coreeană Gyeonggi-Do: 7.381.000.
17. Universal Studios Hollywood, din cadrul Universal City, California: 6.824.000.
18. Songcheng Park, din Hangzhou, China: 5.810.000.
19. Parcul de distracţii Nagashima Spa Land, din Kuwana, Japonia: 5.630.000.
20. Chimelong Ocean Kingdom, Hengqin, China: 5.504.000.
21. Europa-Park, din Rust, Germania: 5.000.000.
22. Parcul tematic SeaWorld Orlando, Florida: 4.683.000.
23. Parcul de distracţii Tivoli din Copenhaga, Danemarca: 4.478.000.
24. Parcul de distracţii Efteling, din Kaatsheuvel, Olanda: 4.400.000.
25. Parcul tematic Walt Disney Studios Park, din cadrul Disneyland Paris: 4.260.000 de vizitatori.
[/stextbox]