Ioana Ţurcan și Vlad Cantoreanu duc Clujul la Premiile Gopo 2016. Subiectul documentarului lor: romii din Gherla

Un documentar cu un mesaj puternic despre nedreptatea la care este supusă o comunitate de romi din municipiul Gherla a fost nominalizat în acest la Premiile Gopo, în realizarea lui fiind implicați doi absolvenți ai  Facultății de Teatru și Televiziune din Cluj. „Cealaltă viață a lui Charon”, scurtmetrajul documentar realizat de Ioana Țurcan și Vlad Cantoreanu, produs în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai și Departamentul de Cinematografie și Media al Faculății de Teatru şi Televiziune, a fost nominalizat la ediția a zecea a Premiilor Gopo, care va avea loc în 28 martie.

Filmul, cu o durată de 40 de minute, a fost selectat în categoria Cel mai bun scurtmetraj documentar și privește viața de zi cu zi a unor familii de gropari romi din Gherla ale căror locuințe se află la marginea orașului, între Penitenciar, cimitir și râul Someș. Potrivit producătorului Vlad Cantoreanu, filmările au fost realizate pe durata unui an, de obicei în weekend-uri și au făcut parte din lucrarea de disertație a colegei sale, Ioana.

„Inițial ne-am propus ca documentarul să îl facem de lungmetraj, dar ne-am limitat apoi la cele 40 de minute. În mare, echipa a fost formată din noi doi și am mai cerut ajutorul unor colegi. Eu, pe atunci, eram student în anul II la Facultatea de Teatru și Televiziune și vizavi de rolul meu de producător, fiind la început de drum, nu mă simțeam foarte stăpân pe mine și eram mai mult un fel de best boy, adică băiatul acela care le face pe toate. Dar poate la început așa era nevoie. Pe partea de finanțări și contracte nu am reușit în acel moment să atragem o sponsorizare din exterior, ci am fost ajutați de facultate cu echipament și unele cheltuieli le-am mai suportat și noi”, explică Vlad. „Mesajul documentarului este foarte clar: discriminarea trebuie să înceteze. Oamenii pe care i-am filmat și cu care ne-am împrietenit sunt ca orice altă familie cu posibilități reduse, care încearcă pe căi legale ca viața copiilor lor să fie mai bună. E foarte greu să îți păstrezi un cod de conduită în societatea în care trăiesc ei. De aceea am vrut ca documentarul să privească viața lor”, a precizat Vlad.

Ideea documentarului i-a aparținut Ioanei Țurcan, născută în Gherla, absolventă a specializării Cinematografie-Fotografie-Media din Cluj și în prezent bursieră Fulbright la College of Visual and Performing Arts, Universitatea Syracuse, New York.

„Am mai lucrat la diferite proiecte cu colegi din facultate, respectiv cu Marieta Manolache și Andrei Toth, care încercau într-un alt mod să abordeze această temă în diferite comunități. Cred că îmi doream să descopăr altceva decât ceea ce era difuzat la TV și de către media, adică acea perspectivă care nu a părut niciodată să aibă o abordare corectă în ceea ce mă privește și hiperboliza mereu comunitatea fără să o înțeleagă la modul real deoarece nimeni nu petrecea timp acolo. Ce m-a provocat să realizez acest documentar, a fost plasarea acelor oameni efectiv la marginea orașului între fostul Penitenciar comunist, cimitir și râul Someș. Nu mi s-a părut și nici acum nu mi se pare că trăiesc într-un mediu cu multe opțiuni și perspectivă”, a precizat Ioana pentru Transilvania Reporter.

Cele 60-70 de ore de filmare brută au presupus ca cei doi realizatori ai filmului să îi cunoască foarte bine pe protagoniști. Astfel, de multe ori au intrat în discuții personale cu familia Kalanyos și cu copiii lor, le-au intrat în casă și au devenit parte din comunitatea lor.

„De multe ori mă întreb cum aș reacționa eu dacă cineva necunoscut ar veni la mine acasă și mi-ar spune că vrea să facă un film cu și despre mine – că exact asta am făcut noi. Cred că oricine ar fi sceptic în situația asta. Persoanele pe care le-am cunoscut, în anul I de facultate, nu mai erau acolo după ce am absolvit, dar cum am dezvoltat o fascinație pentru acel spațiu nu am reușit să mă abțin să nu încerc să realizez ceva. Iar după această primă întâlnire totul a fost minunat și foarte amuzant într-un fel deoarece mergeam și de sărbători în vizită, ne distram cu copiii, am fost și i-am vizitat cât de des am reușit și chiar și de când sunt plecată, mă mai sună și încercăm să ținem legătura. Nu cred că m-am simțit vreodată diferit în niciun fel față de ei. Doar că e foarte greu ca pentru orice alt proiect să te racordezi la loc și ritmul lui. De exemplu, am filmat la o frizerie recent și așa am realizat că nu e un proces greu doar din punct de vedere tehnic, ci ca un întreg deoarece ține mai mult de mine să mă obișnuiesc cu oamenii, ritmul lor și cum se desfășoară de exemplu o zi a lor în acel spațiu,  decât să se obișnuiască ei cu mine, camera și sunetistul”, declară Ioana.

Pentru Vlad, documentrul „Cealaltă viață a lui Charon” este un proiect esențial căruia i s-a dedicat trup și suflet. I-a plăcut să îi dea colegei sale feedback pe toate ideile pe care le avea, iar astăzi mărturisește că se simte într-un fel vinovat pentru că unele zile de filmare le considera grozave, deși pentru oamenii pe care îi filmau zilele nu erau la fel de bune. „Fiind gropari, dădeau uneori peste vechile morminte și găseau tot felul de gloanțe, cuțite, cranii. Au existat și incidente în momentul în care unul dintre ei era să fie înghițit de pământ după ce terenul unei gropi se surpase”, povestește Vlad.

Despre planurile pe care le are cu acest documentar, Ioana a precizat că i-ar plăcea să îl vadă cât mai multă lume, dar e greu să fie acceptat în majoritatea festivalurilor deoarece nu are caracteristici „clasice” (interviu sau voice-over) și e considerat mai mult experimental. „Eu îl văd mai mult ca un film de atmosferă pentru că așa e viața în acel loc și cred că am încercat doar să o rafinez prin anumite cadre și evident prin muzică. Momentan o să fie prezentat la un festival din New York și sper să mai primesc câteva răspunsuri curând. Știu însă că am primit multe refuzuri și evident e considerat un film de nișă. Dar nu cred că asta e important și nu mă afectează într-un fel sau altul”, a spus tânăra regizor.

Care este mesajul central al documentarului, din perspectiva Ioanei:

 „Din păcate, nu am cum să expun un alt punct de vedere total diferit pentru că va fi mereu un film făcut din perspectiva unei regizoare românce și mi-ar plăcea dacă ar fi mai mulți cineaști și artiști de etnie romă care să poată să aibă acea perspectivă ce lipsește în media românească. Dar, am încercat cât am putut și cât am reușit chiar nu știu, să nu filmez din punctul de vedere al unei persoane neimplicate, ce nu a făcut niciun efort să înțeleagă comunitatea și să îi acorde încrederea care de cele mai multe ori schimbă lucrurile. Cred că lipsa asta nu ne duce chiar nicăieri din punct de vedere social și ridică mai multe bariere ca înainte. Am vrut să le acord timp și am petrecut un an cu ei organizând materialul și cred că ce m-a motivat a fost încercarea de a nu oferi aceleași imagini, același ton ironic și superior și a-i lăsa pe ei să expună în mare parte ceea ce își doresc ca eu să știu. Cred că cea mai mare intervenție am avut-o la acest nivel când am decis să nu fac abuz de aceleași imagini care «reprezintă» pentru noi, românii, comunitatea romă. Nu cred că am înțeles eu vreodată de ce sunt ei judecați pentru anumite fapte pe care, la un nivel, sau altul, le comite cam orice etnie de oriunde”.

Documentarul „Cealaltă viață a lui Charon” a fost realizat cu sprijinul UBB, de asociația B4Film, pe care au înființat-o Ioana și Vlad în urmă cu un an și jumătate.

„Organizarea este sub formă de asociație în prezent, deși ne-am dori ca la un moment dat să ajungem la nivelul unei case de producție. Ne-am gândit să organizăm o echipă cu oameni cu talente diferite și să încercăm să facem să  întâmple și în Cluj ce se întâmplă în restul lumii. Astfel, îl mai avem în echipă pe Sergiu Lupșe, în zona regiei de film, pe Ioana, pe regie și imagine și mai avem doi colegi pe scenaristică, Claudia Negrea și Adrian Carlugea. Considerăm că trebuie să ne apropiem cât mai mult de tinerii care vor să lucreze în domeniu și astfel încercăm să promovăm și ideea de educație non-formală. Anul trecut, cu sprijinul facultății, am făcut o tabără de film pentru studenți pentru a vedea ce presupune filmul altfel decât în facultate. Au fost zece zile de workshop-uri, repetiții, filmare și montaj. La final s-au făcut două scurtmetraje. Anul acesta avem deja susținerea financiară pentru următoarea tabără, care va fi în aceeași perioadă, 31 iulie-11 august și din nou vom solicita susținerea UBB-ului pentru locație. La un moment dat, vom vrea să aducem și cineaști precum Adrian Sitaru sau Cristi Puiu și să venim, astfel, cu o completare la ceea ce ne oferă deja facultatea”, a spus Vlad Cantoreanu.

În prezent, Vlad lucrează la lucrarea lui de disertație, aflându-se în anul doi de master, la producție documentar. Tânărul este și absolvent al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din Cluj dar, după cum mărturisește, producția de film va rămâne întotdeauna prima alegere. Până în prezent, a făcut parte din echipa de producție a mai multor proiecte notabile, inclusiv din echipa de realizare a trailerului „Chuck Norris vs Communism” sau din echipa filmului „The Devil Complex” unde a început să își ia mult mai în serios rolul și să aplice ceea ce a învățat. Când nu se ocupă de partea de producție, îi place să se ocupe de partea de sunet la locurile de filmare. „Voi merge pe producție pentru că am o mare deschidere spre această zonă. Uneori îmi este chiar ușor când vine vorba de a executa o mapă de producție în care trebuie să insiști asupra regizorului să vină cu un synopsis și un storyboard, pentru ca apoi să vin cu bugetul și cu propuneri de casting”, explică Vlad. În ceea ce privește nominalizarea la Premiile Gopo, Vlad Cantoreanu consideră că de cele mai multe ori tema dictează și de acolo se apreciază și alte puncte ale filmului.

Totodată, colega sa de proiect este de părere că Premiile Gopo vor fi mereu importante deoarece definesc într-o anumită măsură situația din cinematografia românească precum și anumite teme sau subiecte ce atrag atenția. „Cred că este important să se vorbească despre oamenii din medii defavorizate, dar cât mai diferit pentru că până acum s-a vorbit destul de ineficient și deloc constant. De cele mai multe ori nu e ceva pro-activ e doar o discuție care înflorește de cele mai multe ori negativ în funcție de ce se publică în presă. Cred că e nevoie de o discuție permanentă și care să nu fie forțată de «nevoia» noastră panicată de a ne alinia cu cerințele impuse de UE”, declară Ioana Țurcan.

Referitor la viitorul proiectului B4Film, pe care l-a început alături de Vlad în urmă cu aproape doi ani, Ioana precizează:

„Cred că Clujul are mult potențial și de aceea am ales să rămânem aici cu B4Film. De cele mai multe ori însă, tinerii nu vor să investească într-o idee pentru că se simt descurajați de diferite sisteme. Dar știu că cei care au rămas în Cluj pe partea de creație artistică, au rămas din două motive: fie au avut dorință de a investi, fie au vrut să înjure în limba lor și să fie înțeleși. Partea cea mai bună e că Clujul nu e un mediu închis și că se organizează foarte multe evenimente, dar e greu să ai audiență când audiența se chinuie să plătească chiria. Momentan e o audiență specifică ce se dezvoltă și crește în toate direcțiile și asta îmi place foarte mult. Ar fi de folos dacă ar fi mai multe organizații și mai multe resurse care să fie direcționate către tinerii artiști fără să fie necesară acea experiență de 5 ani ca la interviul pentru slujba de zi cu zi. Cred că e nevoie de încredere și de a se renunța la încercarea de a compara și a descrie aceste activități la fel ca altele. Știu că ne-am acomodat greu și cu trecerea de la plata lunară, la cea pe serviciu și proiect. Cred că trebuie să fie un mediu mai fluid și mai puțin inflexibil pentru a ne putea exprima la nivel artistic și pentru a crea un spațiu de comunicare eficient”, concluzionează Ioana Țurcan.