Începe FFeSt, “micul” TIFF al cineaştilor aflaţi la început de carieră
O nouă ediţie a Festivalului Internaţional al Filmului Studenţesc (FFeSt) se defăşoară la Cluj în perioada 20-23 noiembrie. La fel ca în anii precedenţi, festivalul este organizat de cele trei şcoli de film din Cluj-Napoca: Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea de Artă şi Design şi Universitatea Sapientia în parteneriat cu Asociaţia Transfilmart.
În acest an în competiţia festivalului sunt înscrise peste 100 de filme în cele cinci categorii: film de ficţiune, animaţie, documentar, filme scurte şi filme experimentale. Producţiile aparţin tinerilor din Ungaria, Slovacia, Polonia, Cehia şi România. Două dintre condiţiile principale de înscriere au fost ca participanţii să fie studenţi şi ca producţiile video să fie realizate în timpul studenţiei, în ultimii trei ani. “Sunt şi realizatori independenţi, dar se practică şi metoda pachetelor de filme trimise de universităţi, fiind astfel şi o competiţie între acestea” , a precizat profesorul Eugen Moritz din partea Universităţii de Artă şi Design, departamentul Foto-video-procesare computerizata a imaginii. Acesta a adăugat că studenţii UAD realizează îndeosebi film de scurt şi mediu metraj din perspectivă plastică, vizuală. “Noi mergem mai mult pe filmul experimental şi de aceea majoritatea filmelor înscrise în concurs din partea UAD aparţin genului experimental”, a explicat Eugen Moritz. Filmele înscrise de studenţii Universităţii Sapientia sunt majoritatea adaptări ale unor nuvele şi romane cunoscute sau mai puţin cunoscute. De asemenea, în Festival participă şi filme documentare care prezintă porţiuni din viaţa oraşului sau poveşti ale unor personaje stradale. Din competiţie nu lipsesc nici filmele de animaţie.
A şaptea ediţie a festivalului îl are ca invitat în calitate de preşedinte al juriului pe regizorul Cristi Puiu. Astfel, joi, 21 noiembrie, de la ora 19.00, după deschiderea oficială a Festivalului, va fi proiectat filmul “Marfa şi banii” şi scurtmetrajul “Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea”, ambele regizate de Cristi Puiu. Regizorul va susţine şi un masterclass în cadrul FfeSt a cărei locaţie va fi Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB. La fel ca în anii precedenţi la FFest va fi organizat un workshop de fotografie, condus de Dorel Găină (UBB), Maria Marincaş (Universitatea Sapientia) şi de István Feleki(UBB). Grupurile vor fi formate din maxim zece studenţi, ale căror lucrări vor fi premiate în cadrul galei de premiere.
Atenţie, se filmează!
Un alt eveniment important al Festivalului Internaţional al Filmului Studenţesc este masa rotundă programată miercuri, 20 noiembrie, cu tema: “Cluj, 100 de ani de producţie cinematografică. Există un viitor pentru industria cinematografică clujeană?”. “Este Clujul capabil să redevină ce a fost la începutul anilor 1900 şi anume un pol de producţie cinematografică?Pentru a răspunde la această întrebare ne-am gândit să provocăm la discuţie reprezentanţii Consiliului Judeţean şi al Consiliului Local, ai şcolilor de film din Cluj, reprezentanţii TIFF, ai proiectului Cluj 2021 Capitală Culturală Europeană, precum şi rerezentanţii ONG-urilor care au ca domeniu de activitate artele creative şi arta cinematografică”, a precizat Szenkovics Dezső, organizator al Festivalului din partea Universităţii Sapientia, Facultatea de Ştiinţe şi Arte. “Avem trei şcoli de cinematografie la Cluj, ceea ce este aproape unic în ţară, există multe ONG-uri care acoperă aria cinematografică, există două teatre şi toate necesităţile de care ar avea nevoie un pol cinematografic, mai puţin infrastructura necesară. Să nu uităm poziţia strategică a Clujului, aflat la jumătatea distanţei dintre Bucureşti şi Budapesta, care ar putea avea un rol de punte între cele două centre reprezentative de producţie cinematografică. În Cluj, chiar dacă informaţiile sunt restrânse, să ştiţi că se filmează aproape tot timpul”, a mai spus Szenkovics Dezső.
Organizatorii vor acorda la sfârşitul celor trei zile de concurs atât Marele Premiu al Festivalului, cât şi premii pentru fiecare categorie din competiţie. De asemenea, va fi acordat un premiu special oferit de Asociaţia Cineaştilor Maghiari din Transilvania care constă în folosirea echipamentului HD pe care îl deţine asociaţia pentru realizarea unui viitor film. În acest an, Consiliul Local din Cluj-Napoca a sprijinit Festivalul cu suma de 30.000 de lei, în timp ce restul sumei a fost acoperită de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), respectiv 50.000 de lei şi de Uniunea Cineaştilor din România (UCIN) cu 25.000 lei. Faţă de anul trecut bugetul festivalului s-a redus cu circa 60.000 de lei.
“Viitorul producţiilor cinematografice clujene este dat şi de public care devine din ce în ce mai cultivat, indiferent de segmentul documentar al filmelor, sau de cel de nişă, experimental sau cinematografic. Niciodată în istorie nu s-au văzut atât de multe filme cum văd astăzi generaţiile de tineri”, Eugen Moritz