Gheorghe Mușat, trompetist pe scena vieții

Gheorghe Mușat este un muzician clujean care a împlinit de curând 80 de ani de viață și peste 50 de ani de activitate artistică. Ca instrumentist-interpret a fost remarcat încă din anii studenției de către maestrul Antonin Ciolan. A fost component de bază a Orchestrei Filarmonicii clujene, activând ca prim trompetist mai bine de 40 de ani, profesor dedicat formării la înalt nivel a tinerei generații de muzicieni ai Clujului, membru fondator al ansamblului „ARS NOTA”, condus de Cornel Țăranu, membru în Orchestra de cameră a aceleiași instituții și inițiatorul formației de muzică barocă „Consort”. Cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii, cu Ars Nota și cu Orchestra de cameră a participat la o serie de imprimări la Casa de discuri „Electrecord”, care au rămas adevărate repere artistice în discografia românească. A avut ocazia de a cânta sub bagheta unor mari dirijori, printre ei numărându-se Carlo Zecchi, Theodore Vavayannis, Carlo Felice Cillario, Roberto Benzi, Maurice Handford, Kurt Masur, Antonin Ciolan sau Erich Bergel. Anul acesta muzicianul și-a lansat volumul autobiografic „Trompetist pe scena vieții”, apărut la Editura Ecou Transilvan, unde face descrierea unor momente semnificative din viața lui artistică și a întâlnirilor cu personalitățile care i-au marcat cariera.

 

R.: În 1957, fiind încă student, ați ajuns la poziția de primă trompetă a Filarmonicii. Cum ați ajuns să cântați în acea orchestră?

G.M.: La cursurile clasei de orchestră, condusă de maestrul Antonin Ciolan, toți studenții eram în „vizorul” său și ne urmărea pe fiecare foarte atent ce progrese realizam. Așa pot să explic rapida integrare a unei întregi generații de tineri instrumentiști în noua instituție înființată, care era orchestra Filarmonicii, cât și progresul valoric rapid al ansamblului.

R: Vă amintiți de prima repetiție și de primul concert al orchestrei Filarmonicii? Cine a cântat la început în această orchestră?

G.M.: Orchestra Simfonică a Filarmonicii din Cluj a avut în schema ei 75 de instrumentiști. Primii instrumentiști care au fost repartizați în noua orchestră a Filarmonicii, care urma să se înființeze în septembrie 1955. au fost 11 absolvenți ai Conservatorului clujean, foști studenți ai maestrului Antonin Ciolan, la clasa de orchestră. Concursul care a avut loc în luna octombrie 1955, pentru ocuparea unor posturi în orchestră, a avut înscriși 27 de concurenți, dintre care au reușit patru. Acestora li s-au alăturat 39 de instrumentiști din Orchestra Operei Române și șase profesori instrumentiști din Conservatorul de Muzică. Pentru a completa orchestra până la numărul de 75 de instrumentiști, maestrul Antonin Ciolan a invitat și pe unii instrumentiști, studenți, ai clasei de orchestră din Conservator. Printre aceștia am fost și eu, care am cântat trompeta a II-a, iar domnul Mihai Manea, primul trompetist în orchestra Operei Române a cântat trompeta I. Cu acești oameni a făcut maestrul Antonin Ciolan prima repetiție, care a avut loc pe scena mică a Operei Române din Cluj, cu simfonia a III-a „Eroica” de Beethoven.

R.: Marele trompetist Adolf Scherbaum spunea în 1976: „Mușat poate să cânte solo trompetă în orice orchestră de talie mondială”? Cum de n-ați rămas și dumneavoastră în Occident?

G.M.: Când am fost asistentul profesorului Adolf Scherbaum, în 1976, conducerea Festivalului de la Bayreuth i-a cerut o apreciere asupra activității și performanțelor mele profesionale, iar el a declarat în scris acest lucru care mă onorează. Deși am avut două oferte concrete de la orchestre din Germania și Elveția de a rămâne în Occident, m-am întors acasă. Rădăcinile mele sunt în România și nu în altă parte.

R.: Ce v-a determinat să începeți să scrieți?

G.M.: Îndemnul de a mă apuca de scris l-am primit de la sculptorul Ion Irimescu. Trecuseră aproape zece ani de la trecerea în neființă a unuia dintre cei mai talentați discipoli ai maestrului Antonin Ciolan, dirijorul Erich Bergel și nimeni nu scrisese un rând despre el. Simțeam că am o obligație morală să încerc să scriu o carte despre cel care mi-a fost atât de mulți ani coleg și prieten. Cartea „Amintirile mele despre Erich Bergel” a fost prima scriere a mea, deși împlinisem 72 de ani. Am dorit să pot scrie mai mult în cele trei ediții ale „Amintirilor…”, despre anii grei prin care a trecut Erich Bergel și mă refer la ultimul an de Conservator, la concertele care au dus mai târziu la arestarea sa, la perioada când a fost dirijor la Filarmonica din Oradea, la anii de închisoare, la revenirea la Filarmonica clujeană, la invidiile „colegilor” de baghetă, la plecarea din țară și la multe altele. Următoarea carte a fost „De-ale muzicienilor și numai…”, un volum care reprezintă o istorie a vieții de concert cu momente de amuzament, dar și considerații profesionale.

R.: A urmat cartea despre maestrul Antonin Ciolan…

G.M.: Așa este. Cunoșteam faptul că la 1 ianuarie 2013 se vor împlini 130 de ani de a nașterea maestrului Antonin Ciolan și nu se putea să nu încerc să scriu o carte și despre cel care cinci ani mi-a fost și mie profesor la clasa de orchestră a Conservatorului clujean și care a fost fondatorul Filarmonicii din Cluj. Pentru această carte am cercetat arhiva Muzeului de Istorie a Moldovei din Iași, precum și pe cea a Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj. În data de 13 ianuarie 2013, cartea „Antonin Ciolan, inegalabilul maestru al baghetei” a fost lansată în pauza concertului comemorativ organizat la Opera Națională din Cluj, din inițiativa discipolului Maestrului Antonin Ciolan, dirijorul Petre Sbârcea, alături de Corul și Orchestra Operei Naționale Române din Cluj, în colaborare cu Orchestra Operei Maghiare de Stat Cluj.

R.: În calitate de profesor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” ați lucrat cu numeroase generații de studenți, unii discipoli ai dumneavoastră numărându-se printre instrumentiștii orchestrelor europene. Cum vi se par studenții de astăzi, comparativ cu cei din alte generații?

G.M.: Față de acum 25-30 de ani, puțini sunt studenții de azi care mai văd în muzică o meserie de viitor. Generația de azi este mai superficială, iar interesul pentru studii a scăzut. Înainte de revoluție, una dintre posibilitățile de a trece granița era să fii foarte bun profesional și să ajungi într-o orchestră foarte bună care îți mărea șansele de a circula în lume.

R.: Cum apreciați valoarea orchestrei Filarmonicii din Cluj de astăzi, față de orchestra din vremea maestrului Antonin Ciolan?

G.M.: Orchestra de astăzi seamănă mult cu orchestra de atunci pentru că este formată tot din mulți tineri instrumentiști foarte buni. Ceea ce le lipsește însă acestor tineri este un dirijor de aceeași valoare cu ei. Eu consider că problema numărul unu a acestei Filarmonici este aducerea unui dirijor de valoare fie din țară, sau din străinătate. Apoi, această veche instituție are nevoie mai mult ca oricând de o conducere care să se implice ferm și să pună în adevărata lor valoare talentele pe care le are, rămânând însă credincioasă marilor personalități muzicale pe care le-a avut, precum Antonin Ciolan, Sigismund Toduță, Emil Simon sau Erich Bergel. Filarmonica trebuie să-și asume misiunea evocărilor marilor personalități ale vieții cultural artistice și academice ale Clujului și ale țării.